Tulburările psihice minore cresc riscul de deces prematur

153

Tulburările psihice, chiar și atunci când nu sunt foarte grave, cresc riscul de deces prematur. Cel puţin asta susţin autorii unei cercetări publicate de British Medical Journal.

Persoanele care suferă de tulburări precum anxietatea sau depresia sunt mai supuse riscului unei morţi premature decât persoanele al căror psihic nu este atât de stresat. O echipă alcătuită din cercetători de la University College London și Universitatea din Edinburgh au analizat decesele a 68.000 de bolnavi care sufereau de boli de inimă sau cancer.

Concluzia lor a fost că în cazul pacienţilor care prezentau tulburări de ordin psihic, riscul de deces prematur creștea cu cel puţin 16%, chiar și după ce au fost eliminate variabilele consumului de alcool și tutun. În cazul problemelor mai serioase, riscul de deces putea înregistra o creștere și de 67%.

Potrivit coordonatorului acestui studiu, descoperirea ar trebui să îi impulsioneze pe cercetători să încerce să vadă dacă tratarea tulburărilor psihice minore ar putea să scadă riscul de deces prematur, rezumă BBC.