Neurologia regretului

90

Pocăinţa, regretul profund pentru faptele imorale comise, este un concept cheie pentru religia creștină, discutat adesea de cărţile de teologie. Ce aduce nou neurologia în studiul pocăinţei?

Studii făcute cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică (RMN) au arătat, în timp real, ce se întâmplă în creier atunci când regretăm ceva.

Regretul acţionează asupra a cel puţin două regiuni cerebrale. În striatul ventral (zonă asociată cu procesarea recompenselor), specialiștii au observat o scădere a activităţii, în timp ce, în amigdala (parte a sistemului limbic, care generează un răspuns emoţional imediat atunci când suntem în pericol), activitatea s-a intensificat.

Un experiment recent efectuat de cercetătorii de la Centrul Medical Universitar din Hamburg (Germania) a făcut o demonstraţie fascinantă cu privire la modul în care vârstnicii sănătoși psihic se pot debarasa de regrete, atunci când nu se mai poate face nimic.

Cercetătorii și-au împărţit subiecţii în trei grupuri: tineri cu vârsta în jur de 25 de ani, vârstnici sănătoși, cu vârsta în jur de 66 de ani și vârstnici cu depresie, tot în jur de 66 de ani. Toţi participanţii au jucat un joc pe computer, timp în care scanerele cerebrale le înregistrau activitatea din creier. Jocul presupunea deschiderea, după bunul plac, a mai multor cutii, în care se găseau fie bani, pe care îi puteau acumula, fie un joker, care anula tot câștigul. Pentru a spori regretul, cercetătorii le arătau participanţilor care alegeau să se oprească după o anumită sumă câștigată, cât mai puteau câștiga până întâlneau primul joker.

Rezultatele au arătat existenţa unor diferenţe substanţiale de funcţionare a creierului între vârstnicii sănătoși și celelalte grupuri. Confruntaţi cu posibilitatea de a câștiga și mai mulţi bani, dacă ar fi continuat jocul, atât tinerii, cât și bătrânii deprimaţi au înregistrat o activitate redusă a neuronilor din striatul ventral. Vârstnicii sănătoși nu au înregistrat însă acest mod de reacţie, decât atunci când pierdeau toţi banii câștigaţi. În schimb, acest grup a demonstrat o intensificare a activităţii din cortexul anterior cingulat (implicat în reglarea emoţiilor și autocontrol). Creierele lor lucrau activ pentru a reduce durerea provocată de regret.

Ceea ce arată studiul de mai sus nu este că persoanele sănătoase, prin definiţie, își anihilează toate regretele, ci că atunci când sunt confruntate cu pierderi minore, pe care nu le mai pot recupera, persoanele sănătoase își vor activa rapid centrul responsabil de controlul emoţiilor, pentru a nu-și irosi energia emoţională cu regrete inutile. Psihologul Melanie Greenberg, de la Psychology Today, susţine că regretul este o emoţie negativă, dar că el are o funcţie adaptativă: aceea de a-l ajuta pe om să înveţe din greșeală și să devină o persoană mai bună sau mai deșteaptă.

O astfel de viziune se intersectează cu perspectiva teologică asupra regretului. În Ebraica biblică, ideea de regret (pocăinţă) este reprezentată prin două verbe: שוב shuv (a reveni) șiנחם nicham (ta simţi tristeţe). În Noul Testament, cuvântul tradus prin „pocăinţă" este grecescul μετάνοια (metanoia), „după/în urma gândului cuiva", compus din prepoziţia „meta" (după, cu), și verbul „noeo" (a percepe, a gândi, rezultatul percepţiei și al observaţiei). Pocăinţa pare așadar să însemne un regret activator, bazat pe o schimbare de percepţie care motivează la un curs nou de acţiune, o schimbare de comportament.