Kilogramele în plus afectează organismul uman pe toate planurile. Deși ele se pot aduna pe nesimţite, în decursul unor perioade lungi de timp, efectul lor cumulativ este de mare impact atât la nivel fiziologic, cât și psihologic, arată tot mai multe studii.
Se știe că obezitatea și depresia sunt legate între ele. Studiile au arătat că persoanele obeze sunt mai susceptibile la depresie, însă nu era clar dacă depresia provoacă schimbări ale siluetei sau dacă obezitatea provoacă depresie.
În prezent, în cadrul celui mai amplu studiu pe subiect, experţii cred că obezitatea are efecte psihologice care constituie factori de risc și că simpla predispoziţie genetică spre un indice de masă corporală (IMC) ridicat poate duce la depresie, cu un efect mai puternic sesizat în rândul femeilor decât al bărbaţilor.
Cercetători din Marea Britanie și din Australia au lucrat împreună pentru a realiza acest studiu, care a implicat 500.000 de voluntari cu vârste între 37 și 73 de ani. Cercetătorii au studiat 73 de variabile genetice asociate atât unui IMC ridicat, cât și unui risc crescut de boli precum diabetul și bolile cardiovasculare. Apoi au studiat 14 variabile genetice asociate cu un IMC ridicat, dar cu un risc scăzut de apariţie a problemelor de sănătate menţionate, într-o încercare de a „decupla componentele psihologice ale obezităţii de consecinţele metabolice”. Astfel, dacă primul grup de variabile ar putea fi asociat cu depresia prin mecanisme deopotrivă biologice și psihologice, al doilea grup era de așteptat să aibă doar efecte psihologice.
Mai departe, cercetătorii au triat participanţii identificând 49.000 care sufereau de depresie, conform istoricului medical și propriilor mărturisiri. Rezultatele, publicate în Jurnalul Internaţional de Epidemiologie, arată că un IMC crescut, indiferent dacă are sau nu consecinţe metabolice adverse, este un factor de risc în apariţia depresiei din cauza efectelor psihologice. „Aceasta arată cum componenta psihologică este la fel de puternică precum cea fiziologică, aceasta dacă cea fiziologică există măcar”, spune profesorul Time Frayling, coautor al studiului.
Totodată, cercetătorii au observat că eliminând alte variabile, de exemplu excluzând din studiu persoanele care au cazuri de depresie în familie, și testând rezultatele pe date din proiectul internaţional Psychiatric Genomic Consortium, predispoziţa genetică pentru obezitate în sine este un factor de risc în apariţia depresiei, în special în cazul femeilor.
În paralel, cercetători de la Universitatea Trinity, din Dublin, Marea Britanie, au descoperit unul dintre mecanismele prin care obezitatea este un factor de risc major pentru bolnavii de cancer. Experţi din lumea medicală deja suspectau că ţesutul gras din organism poate duce la cancer prin distrugerea celulelor sănătoase sau cel puţin fiind un mediu fertil pentru înmulţirea celulelor canceroase.
Acum, studiul publicat în jurnalul Nature Immunology pune în lumină impactul obezităţii asupra sistemului imunitar care se luptă împotriva cancerului. Cercetătorii au descoperit că obezitatea induce o acumulare serioasă de lipide în celulele NK (natural killer), care au rol major în apărarea împotriva celulelor tumorale și a infecţiilor virale. Această acumulare care se face prin intermediul receptorilor activaţi de proliferatorul peroxizomului (PPAR), ce joacă un rol important în diferenţierea adipocitelor şi reglează genele implicate în metabolismul lipidic, „paralizează metabolismul celular al celulelor NK și deplasarea lor”. În experimentele de laborator, cercetătorii au văzut că blocarea acumulării de lipide în celulele NK le redă citotoxicitatea, adică abilitatea de a distruge celulele canceroase, și speră ca în timp să conceapă un medicament care să ajute la combaterea cancerului la pacienţii obezi.
Supraproducţia de hormoni, adipokine și insulină face ca obezitatea să fie al doilea cel mai important factor de risc pentru cancer, după fumat, fiind responsabilă pentru 49% din anumite tipuri de cancer, atrag atenţia specialiștii.
