Doi bebeluși nenăscuţi au fost operaţi intrauterin cu câteva săptămâni înainte de a veni pe lume, de ceea ce se cheamă spina bifida. Intervenţia chirurgicală este prima de acest gen din Marea Britanie și a fost efectuată de o echipă de 30 de medici de la University College Hospital, din Londra.
Spina bifida este un defect congenital al coloanei vertebrale care apare atunci când tubul neural al copilului – o formă precoce a creierului și a măduvei spinării – nu se formează corect, ceea ce duce la lacune sau la defecte ale măduvei spinării și ale oaselor coloanei vertebrale. Această afecţiune este tratată de obicei după naștere, însă cu cât problemele sunt rezolvate mai repede, cu atât este mai bine pentru sănătatea și mobilitatea pe termen lung a coloanei vertebrale.
În timpul intervenţiei chirurgicale, ce a durat aproximativ 90 de minute, medicii au făcut o incizie în uterul mamei și au intervenit pentru remedierea afecţiunii la coloană a bebelușilor. Potrivit medicilor, până în prezent mamele din Marea Britanie erau nevoite să călătorească în Statele Unite, Belgia sau Elveţia pentru acest tip de intervenţie chirurgicală, prin care se închide golul din coloana vertebrală.
Se întâmplă însă ca sistemul nervos să fie deja afectat, ducând la probleme cum ar fi paralizia picioarelor și incontinenţa urinară. Unii oameni cu această afecţiune pot avea și dificultăţi de învăţare. Oamenii de știinţă nu cunosc care este cauza acestei afecţiuni care se dezvoltă în timpul sarcinii, dar lipsa acidului folic poate crește riscul.
Potrivit organizaţiei caritabile Shine, peste 200 de copii se nasc anual în Marea Britanie cu această afecţiune, iar în Statele Unite aproximativ 1.645 de copii. În România, potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii Publice, anual se nasc aproximativ 600 de copii bolnavi de spida bifida.
Asociaţia Română Spina Bifida şi Hidrocefalie (ARSBH) şi-a asumat responsabilitatea de a identifica cât mai mulţi dintre copiii suferinzi de această maladie gravă şi de a susţine financiar achiziţionarea sistemelor de drenaj şi a celorlalte dispozitive medicale necesare efectuării intervenţiilor chirurgicale.