Primul om cu două transplanturi de faţă

288

Jerome Hamon, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Franţa, este primul om din lume care a suferit două transplanturi de faţă.

Bărbatul a suferit prima procedură de transplant a feţei în 2010 pentru a trata neurofibromatoza, o tulburare genetică caracterizată prin creșterea tumorilor de-a lungul nervilor din piele, creier și alte părţi ale corpului, în urma căreia chipul său a ajuns diform. Corpul lui Hamon a respins însă transplantul iniţial.

Administrarea unui tratament cu antibiotic în 2016, ca urmare a unei răceli suprainfectate, s-a dovedit a fi incompatibilă cu medicaţia imunosupresoare pe care Jerome trebuie să o ia pentru ca grefa să nu fie respinsă. Transplantul este respins atunci când sistemul imunitar al pacientului atacă organul sau ţesutul transplantat. Un tip cronic de respingere poate avea loc de-a lungul multor ani, iar răspunsul imun al organismului poate să deterioreze lent organul sau ţesutul transplantat.

Respingerea primului transplant a necesitat o excizie completă a feţei în noiembrie 2017. Timp de trei luni, după îndepartarea primului transplant până la efectuarea celui de-al doilea, pacientul a stat spitalizat, incapabil să vadă, să vorbească sau să audă.

În luna ianuarie, o echipă de chirurgi și paramedici condusă de chirurgul Laurent Lantieri, de la Spitalul European “Georges Pompidou”, a efectuat al doilea transplant în acest caz. „Este al doilea transplant, dar a treia faţă. (…) Acest lucru demonstrează că o faţă este un organ ca oricare altul care poate fi transplantat și retransplantat”, a declarat Lantieri.

La trei luni de la efectuarea celui de-al doilea transplant de faţă în urma operaţiei, care se pare că a decurs conform așteptărilor medicilor, pacientul încă spitalizat s-a întâlnit cu presa franceză, care l-a numit „omul cu trei feţe”.

„Mă simt bine. (…) Am 43 de ani, iar donatorul meu, 22 de ani”, a declarat Jerome. Noua sa faţă este netedă şi imobilă pentru că încă nu s-a pliat perfect peste trăsăturile faciale, dar semnele sunt încurajatoare. „Dacă organismul meu nu va accepta această a doua grefă, va fi teribil pentru mine. Este o chestiune de identitate”, a mai adăugat pacientul. Medicii își pun și ei problema unei alte respingeri a transplantului.

În prezent, s-au realizat deja 40 de transplanturi de faţă în întreaga lume, de la primul transplant parţial de faţă, care a fost efectuat pe Isabelle Dinoire, în 2005. Nasul, buzele, bărbia și părţi ale obrajilor ei au fost îndepărtate după ce a fost mușcată de câinele ei. Femeia a murit 11 ani mai târziu, după ce organismul, slăbit de imunosupresoarele pe care le lua, nu a putut face faţă celor două cancere de care s-a îmbolnăvit. La momentul morţii, femeia nu mai putea să își folosească buzele, corpul ei respingând transplantul.

Primul transplant total de faţă a fost realizat în 2011 la un bărbat de 30 de ani, Mitch Hunter, din SUA, care suferise un grav accident de mașină. Pentru reconstruirea nasului, a pleoapelor și pentru redarea sensibilităţii pielii au fost necesare 14 ore de operaţie. În final, operaţia s-a dovedit o imensă reușită. Acum bărbatul declară: „Mă simt la fel de sănătos ca atunci când aveam 21 de ani. Mă simt foarte bine. Acum mi-e mult mai ușor să ies în locuri publice. Nimeni nu se uită ciudat la mine. Sunt o figură între atâtea altele și este exact ce îmi doream”, a declarat el.