Femeile optimiste nasc copii sănătoși

99

Agitaţia, anxietatea și stările de depresie din timpul sarcinilor pot afecta sănătatea bebelușilor, arată un studiu efectuat de o echipă de medici suedezi, raportează Agenia de Presă Rador. Copiii născuţi de mame deprimate sunt adesea subponderali și predispuși la îmbolnăvire, ba chiar pot să moară la o vârstă fragedă.

Specialiștii Institutului Karolinska din Stockholm, cu sprijinul Comisiei pentru Dezvoltare Rurală din Bangladesh (BRAC), au efectuat un studiu care a implicat 720 de femei gravide, aflate în semestrul al treilea de sarcină. Cercetătorii au evaluat, în primă fază, sănătatea mintală a acestor femei provenite din sate sărace din Bangladesh. A doua etapă a studiului a constat în monitorizarea ultimelor săptămâni de sarcină, iar în etapa finală, experţii au evaluat sănătatea nou-născuţilor, pe care i-au monitorizat apoi timp de 6-8 luni.

În cazul a 18% dintre subiecţi (132 de femei), în timpul sarcinii, s-au observat semne clare de depresie clinică. Multe dintre viitoarele mame aveau stări de anxietate (186 de femei, 26% din întreg eşantionul) legate în principal de soarta viitorilor copii, în condiţiile socio-economice existente. Din 583 de copii (81% din eşantion) născuţi la termen (după 37 de săptămâni), fiecare al cincilea (108 de nou-născuţi, 19% din eşantion) cântărea sub 2,5 kilograme.

Concluzia cercetătorilor a fost că depresia mamei afectează sănătatea copilului. Mai mult chiar, problemele de sănătate mintală ale femeilor în timpul sarcinii pot fi un factor decisiv în ceea ce priveşte mortalitatea neonatală şi sănătatea precară a copiilor care se nasc în familii cu o situaţie materială deficitară.