Ştiinţa din spatele suspinelor. De ce plâng oamenii?

3339

Dacă, în copilărie, oamenii plâng pentru a-şi comunica nevoia de ajutor din partea celorlalţi, de ce, odată ajunşi la maturitate, preferă să plângă de cele mai multe ori atunci când nu e nimeni prin preajmă?

Aceasta este doar una dintre întrebările la care psihologul Robert Provine răspunde în cartea sa Comportament curios: căscatul, râsul, sughiţul şi dincolo de ele (Curious Behavior: Yawning, Laughing, Hiccupping, and Beyond), publicată, în SUA, în luna august.

„Ca adulţi, plângem mult mai puţin decât atunci când eram tineri," scrie Robert Provine, explicând că plânsul adulţilor „este mai des unul stăpânit, bazat mai mult pe lacrimi, decât pe suspinele demonstrative şi vocale din copilărie". Potrivit autorului, „trauma care provoacă plânsul este acum mai des emoţională decât fizică. Totuşi, intenţionat sau nu, şi la vârsta adultă, ca şi în copilărie, oamenii plâng pentru a solicita ajutor, fie ajutor fizic, fie sprijin emoţional."

Ceea ce este paradoxal, subliniază însă Provine, este faptul că „plânsul adultului este mult mai privat decât plânsul zgomotos (…) din copilărie, se întâmplă cel mi adesea acasă, unde întâmpină un public select. Trecerea de la plânsul vocal la cel vizual (bazat pe lacrimi) favorizează întâlnirile faţă în faţă, tipice unui context intim." În plus, „maturizarea controlului inhibitor îi conferă adultului abilitatea de a alege unde şi când apare plânsul, sau să îl reprime cu totul, opţiuni mai puţin disponibile copilului," explică autorul.

O trăsătură interesantă pe care plânsul o are în comun cu râsul este faptul că ambele se propagă aproape irezistibil, susţine Provine. Prin aceasta, autorul doreşte să spună că este mai uşor să te abţii să plângi sau să râzi, decât să opreşti plânsul sau râsul, odată ce au început.

Ce este plânsul?

Definit drept „un fenomen secretomotor complex, caracterizat de producerea de lacrimi prin intermediul aparatului lacrimar, fără a produce iritaţii ale structurilor globului ocular", plânsul este numit în termeni medicali „lacrimare".

Oamenii de ştiinţă nu s-au pus încă de acord dacă numai oamenii plâng, sau dacă şi unele animale lăcrimează atunci când suferă (fizic sau emoţional). Charles Dawin relatează în The Expression of the Emotions in Man and Animals că mai mulţi angajaţi ai unei grădini zoologice din India i-au povestit că elefanţii plâng atunci când suferă. Şi cel mai răspândit motiv de suferinţă emoţională a animalelor pare să fie moartea, un eveniment despre care cercetătorii au început să creadă că este perceput dureros şi în lumea animală.

Chimia emoţiilor

Oamenii pot genera trei feluri de lacrimi. Lacrimile bazale protejează ochiul, menţinându-l umed. Lacrimile reflexe se declanşează atunci când ochiul este iritat. Iar lacrimile emoţionale vin ca răspuns la tristeţe, stres sau durere fizică. În medie, oamenii varsă 15 cm3 de lacrimi bazale, pe an.

Lacrimile produse în timpul plânsului emoţional au o compoziţie chimică diferită de cea a altor tipuri de lacrimi. Ele conţin cantităţi mult mai mari de prolactină, hormoni adrenocorticotropici, leu-encefalină, potasiu şi magneziu, acesta din urmă prezent într-o cantitate cu 30% mai mare în lacrimile psihologice, decât în celelalte două tipuri de lacrimi.

De aceea, se crede că atunci când plângem eliminăm anumite cantităţi din aceste substanţe, uşurând tensiunea şi echilibrând organismul în faţa stresului. Astfel, cel care plânge se simte mai bine. De fapt, se spune că circa 88,8% dintre cei care plâng se simt mai bine după ce şi-au „descărcat emoţiile".

De ce plâng femeile mai mult decât bărbaţii?

Statistici citate de Garbo.ro arată că oamenii plâng cel mai adesea în intervalul orar 18.00-20.00. Mai detaliat, 39% din plâns se petrece seara, 16% dimineaţa, 29% după-amiaza şi 17% noaptea. Aproximativ 40% dintre oameni plâng singuri, iar 8% dintre cei care plâng, plâng mai mult de o oră.

Bărbaţii plâng mai puţin decât femeile, iar motivul nu este doar acela că societăţile acceptă mai uşor plânsul din partea femeilor şi a copiilor. Se pare că bărbaţii – care, potrivit statisticilor, au circa 7 episoade de plâns pe an, comparativ cu femeile care plâng, în medie, de 47 de ori pe an – au un canal lacrimogen mai mic decât cel al femeilor.

Alte statistici spun însă că bărbaţii plâng, în medie, o dată pe lună (de 12 ori pe an), şi că femeile plâng de cel puţin 5 ori pe lună, mai ales înaintea şi în timpul ciclului menstrual, când frecvenţa plânsului poate creşte de până la cinci ori, fără motive evidente (depresie sau tristeţe).

Potrivit unui studiu al Societăţii Germane de Oftalmologie, bărbaţii ar avea tendinţa să plângă în reprize de 2-4 minute, în timp ce femeile plâng, în medie, câte 6 minute. La femei, plânsul degenerează în suspine în 65% dintre cazuri. La bărbaţi, doar în 6 % dintre cazuri se întâmplă aşa. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă susţin că aceste diferenţe sunt inexistente până la adolescenţă.