GfK: Cele mai practicate obiceiuri sănătoase

948

Odihna primează în topul mondial al celor mai practicate obiceiuri esenţiale pentru menţinerea sănătăţii, potrivit celui mai recent studiu GfK.

Doi din trei respondenţi (66%) au afirmat că „dorm în mod regulat suficient pentru a-și menţine sănătatea”, potrivit cercetării. Datele arată și că, la nivel mondial, obiceiul este mai popular în rândul femeilor (69%), comparativ cu bărbaţii (63%).

Pe locul al doilea în topul celor mai practicate obiceiuri sănătoase din lume se află alimentaţia sănătoasă. Circa 59% dintre participanţi consumă în mod regulat „alimente sănătoase și nutritive”. Și de această dată, femeile sunt cele care susţin că practică acest obicei într-o proporţie mai mare, de 63%, comparativ cu bărbaţii (56%).

Podiumul este completat de sport, practicat în mod regulat de 57% dintre respondenţi. Datele arată că numărul bărbaţilor care au adoptat această rutină este mai mare, comparativ cu cel al femeilor (60% dintre bărbaţi, în raport cu 54% dintre femei).

Următoarele locuri din topul celor mai practicate obiceiuri sănătoase la nivel mondial sunt ocupate de igiena orală regulată (54%), petrecerea timpului în compania prietenilor și familiei (53%), folosirea de produse de îngrijire (38%), consumul de vitamine și suplimente (32%) și folosirea cremelor cu factor de protecţie UV (30%). La coada clasamentului s-au aflat intervenţiile cosmetice chirurgicale sau nonchirurgicale (6%) și terapiile holistice și pe bază de plante (14%).

În urma studiului a reieșit și că ţara cu cei mai mulţi locuitori care susţin că au obiceiuri sănătoase regulate este Indonezia (85%). Următoarele locuri sunt ocupate de locuitorii Indiei (77%) și ai Chinei (73%).

Cercetarea a inclus peste 28.000 de persoane, cu vârste de peste 15 ani, din 23 de ţări: Africa de Sud, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Polonia, Regatul Unit, Rusia, Spania, SUA, Suedia, Turcia și Ucraina.

Tot recent, GfK a realizat un studiu asemănător și în România, pentru a afla cum definesc locuitorii ţării noastre un stil de viaţă sănătos. Potrivit datelor, cei mai mulţi dintre români pun mare accent pe alimentaţie. Șapte din 10 „identifică stilul de viaţă sănătos cu consumul de fructe și de legume”, iar 50% dintre aceștia, „cu alimentele naturale, cât mai puţin procesate”.

Rezultatele arată, totodată, că pentru 57% dintre români, sportul ocupă primele poziţii în topul obiceiurilor care definesc un stil de viaţă sănătos. În București, de exemplu, 70% dintre respondenţi consideră această activitate drept esenţială pentru sănătate, iar 60% dintre aceștia susţin că o practică în mod regulat.

Pe de altă parte, doar 37% dintre români au declarat că pun mare preţ pe odihnă – cel mai popular obicei sănătos la nivel mondial.