Multe lucruri s-au schimbat în societate în ultimii 25 de ani, dar puţine sunt cele care au potenţialul de a altera societatea la nivelul fundamentului ei.

Familia, ca piatră de temelie a societăţii, a început să fie tot mai mult atacată în ultimele decenii, cu un impact pe care încă nu îl putem intui complet.Familia tradiţională, care a „hrănit” societatea timp de milenii cu un model al iubirii pentru copii, pentru soţ/soţie și pentru semeni, este acum înlocuită de familia modernă, care, printre altele, presupune existenţa unui număr record de cupluri divorţate, de cupluri separate, de relaţii între parteneri care coabitează și din care rezultă copii în afara căsătoriei. „Atât de multe familii sunt despărţite, atât de multe căsnicii sunt distruse și există un așa relativism în legătură cu ideea de sacralitate a căsătoriei, încât, din punct de vedere sociologic și creștin, trăim o criză a familiei, care este lovită din toate părţile”, este declaraţia papei Francisc după încheierea conciliului extraordinar din 2014, care a dezbătut problemele familiei catolice contemporane. Declaraţia vine într-un prezent în care aproape orice poate trece drept familie, împotriva tuturor raţiunilor care contrazic această filosofie.

Un peisaj schimbat

Teoriile demografice explică faptul că, odată cu progresul social și economic, odată cu emanciparea femeii, cu revoluţia sexuală, cu popularizarea contraceptivelor moderne și costul ridicat de creștere al copilului, precum și cu reducerea contribuţiei sale la securitatea economică a persoanelor vârstnice, a început și reculul masiv al numărului de căsătorii, al ratei natalităţii și a crescut, în schimb, numărul divorţurilor în statele dezvoltate.

Schimbările au început să se observe prin anii 1960-1970, iar rezultatele încep de acum să devină foarte vizibile. Dacă, în 1970, rata căsătoriilor în Europa era de 7,9 căsătorii la 1.000 de locuitori, în 2008, rata scăzuse la 4,8, conform cifrelor Eurostat. Aceasta înseamnă un declin cu 39% al numărului de căsătorii în ultimii 40 de ani. Totodată, căsătoriile au devenit mai instabile, lucru ce se reflectă în creșterea numărului de divorţuri, care a crescut de la 1 divorţ la 1.000 de locuitori, în 1970, la 2 divorţuri la 1.000 de locuitori, în 2010. Aceleași tendinţe se observă și în Statele Unite, unde cercetătorii de la Pew Research Center avertizează că, atunci când generaţia tânără de astăzi va ajunge la vârsta de 40-50 de ani, un procent record, de 25%, dintre adulţi probabil că nu vor fi fost niciodată căsătoriţi. Este pentru prima dată în istorie când o ţară se confruntă cu un număr atât de mare de persoane singure.

Modelul ţărilor vest-europene, în care cuplurile își doresc un număr mic de copii, la o vârstă mai înaintată și fără să-și fi oficializat în prealabil relaţia prin căsătorie, a început să se propage chiar înainte de 1989 și în fostele ţări comuniste, unde schimbarea sistemului politic a venit cu abrogarea legislaţiei privind interzicerea avorturilor și a contracepţiei, ceea ce a însemnat că, din 1990, natalitatea a intrat pe un trend descendent, continuat până astăzi. În România, de exemplu, schimbarea politică a însemnat, printre altele, și scăderea natalităţii din 1990, de la 13,6 copii născuţi la 1.000 de locuitori, la 9,9 − în 2010. „Prin scăderea natalităţii, România s-a aliniat tendinţei generale europene”, notează raportul INSS, din 2012.

Divorţ între societate și căsătorie

Schimbările în rata căsătoriilor, a divorţurilor și a natalităţii, înregistrate în doar câteva decenii, indică faptul că oamenii au început să se detașeze de argumentul sociologic conservator, conform căruia familiile și căsătoriile sunt esenţiale pentru prosperitatea comunităţilor, considerând mai degrabă că „nu se termină lumea aici”, ci o să meargă la fel de bine în continuare și fără instituţia căsătoriei. Importanţa căsătoriei ca instituţie a scăzut simţitor în opinia publică, după cum o demonstrează sondajele. La întrebarea: „Ar fi societatea mai bună dacă familia și copiii ar fi o prioritate?” doar 46% dintre americani au răspuns afirmativ, în timp ce 50% au fost de părere că societatea ar fi la fel de bună și dacă oamenii ar avea alte priorităţi. Astăzi, familia și copiii sunt consideraţi ca oricare alte bunuri, pentru care poţi sau nu să optezi a le integra în viaţa personală, care nu sunt neapărat necesare sau care nu aduc beneficii în plus societăţii ca întreg.

Există mai multe elemente, pe lângă cele expuse în teoriile demografice, care au dus la această stare de fapt. Prima, și cea mai directă explicaţie, este lipsa banilor. Studiul celor de la Pew citat mai sus arată că,  totuși, „căsătoria nu a căzut în dizgraţie, dar constrângerile financiare și dezechilibrele de pe piaţa căsătoriei îi reţin pe oameni de la a face marele pas”. De fapt, cercetările relevă că, astăzi, cea mai importantă calitate pe care femeile o caută la un posibil viitor soţ este să aibă o slujbă stabilă, iar probabilitatea ca bărbaţii tineri să fie angajaţi este din ce în ce mai mică. „În 1960, 93% dintre bărbaţii cu vârste între 25 și 34 de ani activau în câmpul muncii; până în 2012, acest procent a scăzut la 82%.” Iar cei care reușesc să se angajeze contribuie la bugetul familiei cu un venit mai mic cu o cincime decât ar fi făcut-o în anii 1980, ajustând inflaţia. Ca urmare directă, o treime dintre mileniali locuiesc în prezent cu părinţii lor, ceea ce le-a adus denumirea de „generaţia bumerang”.

Întemeierea unei familii este amânată de tineri și pe alte considerente, ce ţin mai degrabă de factori emoţionali, de avansul tehnologic și de schimbarea rolurilor în societate. Tinerii sunt încurajaţi să își ia timp să își urmeze studiile și să își dezvolte cariera, să se descopere pe ei înșiși, să experimenteze viaţa cu multiplele ei forme de relaţii, iar căsătoria, care nu face decât să formalizeze o relaţie și să aducă responsabilităţi și presiuni suplimentare asupra unui cuplu cu 50% șanse să ajungă la divorţ, pur și simplu nu își mai merită „reclama”. Practicile de deţinere în comun, de la împrumuturi de cărţi, schimb de electronice, de mașini și chiar de mâncare, creează un climat în care, după cum nu are rost să cumperi o casă când poţi să o închiriezi, nu are rost nici să te atașezi permanent de o persoană, mai ales când viaţa este atât de haotică, iar opţiunile, atât de variate.

De asemenea, astăzi, femeile nu mai sunt nevoite să își întemeieze o familie pentru a avea sprijin financiar, iar familia și societatea au încetat să mai pună presiune asupra lor pentru a se căsători. Unele mari companii, precum Facebook și Apple, le oferă angajatelor în pachetele de beneficii sociale proceduri în valoare de 20.000 de dolari pentru îngheţarea ovulelor și amânarea sarcinii, respectiv a întemeierii unei familii, dacă acestea vor, în schimb, să își dedice tinereţea carierei. Pentru multe femei este reconfortant să știe că, prin această procedură, au mai multă flexibilitate, de la alegerea iubitului și până la construirea unei cariere, care nu este dictată de ceasul lor biologic.

Din nefericire, multitudinea de opţiuni nu sporește libertatea, așa cum s-ar intui, ci crește tensiunea de a lua decizia corectă, explică psihologul Barry Schwartz. Confruntaţi cu o paletă variată de soluţii la problemele lor, mulţi tineri sunt confuzi și nefericiţi, neștiind ce să aleagă. Și, pe măsură ce timpul trece și lucrurile nefăcute se adună, crește și presiunea resimţită, iar efectele negative încep să se cunoască în societate, în special în ceea ce privește relaţiile familiale.

Efecte directe

Autoarea feministă Chimamanda Ngozi Adichie povestea într-o prezentare TED despre o prietenă care, atunci când a aflat că este însărcinată, și-a amânat căsătoria. „Haide să așteptăm, pentru că nici măcar nu știm dacă o să putem să trecem prin asta”, ar fi spus femeia, îngrijorată de cum va afecta creșterea unui copil relaţia cu partenerul ei. Acest fel de a gândi are consecinţe directe. În generaţia americană sub 35 de ani, aproape jumătate dintre nașteri au loc în afara căsătoriei. Ceea ce acum 20-30 de ani se considera nelegitim, acum este normal. Tot mai multe cupluri (8 milioane, în SUA, în anul 2013) aleg să locuiască împreună pentru a reduce cheltuielile, dar sarcina primează ca importanţă în faţa căsătoriei.

Acest tip de structură a familiei, care era odată valabilă doar printre afro-americani și în păturile de jos ale societăţii, se întinde acum dincolo de rasă, clasă socială sau ţară. Și ţările Uniunii Europene lasă în spate modelul în care copiii vin ulterior căsătoriei, astfel încât, în mai multe state membre, copiii născuţi în relaţii nonmaritale sau din mame singure îi depășesc numeric pe cei născuţi în căsnicii[1]. În toate ţările UE, numărul acestor sarcini este în creștere, cu o medie de 39,3% din totalul sarcinilor din 2011, rată care a crescut de la 27,3%, cât era în anul 2000, conform Eurostat.

Această tendinţă are și serioase dezavantaje economice. În schimb, cercetătorii de la Urban Institute avertizează că a fi căsătorit este aproape un scut împotriva sărăciei. Cei căsătoriţi au mai multă siguranţă economică (inclusiv după divorţ), pentru că au mai multe drepturi legale și beneficii sociale. Și, mai important, copiii au mai multe șanse să reușească în viaţă când sunt crescuţi în medii stabile[2]. În prezent însă, cel puţin 15 milioane de copii americani, adică unul din trei, trăiesc fără tată, iar studiile arată că o consecinţă directă a acestui fapt este că 51% dintre aceștia vor ajunge probabil să trăiască în sărăcie.

Acestea sunt efectele individualismului ce caracterizează generaţia milenialilor (cei născuţi în anii 1980-1990). Este generaţia care începe să modeleze istoria prezentă, o generaţie „savantă” din punct de vedere tehnologic, crescută la TV și jocuri video, care abia acum, după vârsta de 30 de ani, începe să se maturizeze, într-o lume zguduită de criza economică. Este generaţia ce revine să locuiască în confortul locuinţei părinţilor, dar care nu înţelege efortul care stă în spatele acelui confort și care, deocamdată, nu este dispusă emoţional să îl reproducă pentru viitoarea generaţie. Se poate ca această generaţie să se considere imună la societate, neţinând cont de „sacrifiicile” pe care aceasta le așteaptă de le ea, dar, din păcate, societatea nu poate să rămână imună la acţiunile ei.

Noi, milenialii

Printre factorii-vedetă care influenţează lumea (economici, politici, dezastre naturale), influenţa unui concept modificat asupra familiei poate părea, din păcate și în mod eronat, un factor prea puţin important, mai greu de cuantificat și mai puţin evident. În realitate, redefinirea familiei și schimbarea dinamicii relaţiilor din sânul ei au o influenţă majoră asupra societăţilor lumii.

În prezent, există pe pământ cu aproape 300 de milioane de oameni în plus faţă de cei 7 miliarde înregistraţi în octombrie 2011 și doar anul acesta populaţia a crescut cu peste 72 de milioane. Tot la nivel global, în 2013 existau aproape un miliard și jumătate de oameni cu vârste între 60 și 80 de ani, un număr-record, care arată că ne confruntăm la nivel global cu îmbătrânirea populaţie. Ce se va întâmpla cu acești oameni în următoarele decenii, unde vor trăi și în ce condiţii, depinde foarte mult de ce decizii iau tinerii de astăzi cu privire la dimensiunea și caracteristicile propriilor familii.

Analizele demografice, trendul sociologic și chiar unele texte biblice exprimă în cuvinte diferite concluzii aproximativ asemănătoare în ce privește viitorul familiei. Astăzi, debutul precoce al pubertăţii și al vieţii sexuale și întârzierea maturizării emoţionale presupun căsnicii mai târzii, dar și sarcini neintenţionate. Luând în calcul și numărul din ce în ce mai mare al persoanelor în vârstă, pe fondul creșterii speranţei de viaţă, este previzibil că din ce în ce mai multe familii vor include la un moment dat deopotrivă bătrâni și copii. Familia însă nu mai oferă obligatoriu acel cămin în care persoanele vulnerabile pot găsi un refugiu, ci statul trebuie să preia această funcţie și să creeze medii familiale artificiale, atât pentru copiii abandonaţi, cât și pentru bătrânii abandonaţi. În cele mai multe dintre aceste situaţii, se oferă justificarea situaţiei economice precare.

Alt factor joacă însă rolul principal în noua dinamică a familiei. Dacă familia a hrănit timp de secole societatea cu trei lecţii de iubire (iubirea pentru copii, iubirea dintre soţi și iubirea faţă de aproapele prin promovarea valorilor morale), acum ne apropiem de ceea ce descrie Biblia prin „răcirea dragostei” (Matei 24:12) sau dușmănia din sânul familiei (Matei 10:36). Este acesta momentul în care nu se mai poate pune stop și nu se mai poate da înapoi? În viitor nu putem călători pentru a putea verifica răspunsul cu certitudine, însă dacă privim în prezent în jurul nostru găsim încă motive pentru a nu renunţa.

Tinerii vor lua decizii responsabile cu privire la viitorul lor, dacă vor fi educaţi în ceea ce privește efectele imediate și pe termen lung ale alegerilor și comportamentelor lor. Liderii comunităţilor, părinţii și profesorii ar trebui să contribuie la programele pe care statul le pregătește în acest sens. Pe de altă parte, să nu uităm că abilitatea copiilor și tinerilor de a lua decizii informate, de a-și atinge potenţialul și de a contribui la dezvoltarea economică și socială depinde primordial de cum răspund acești lideri ai comunităţilor, profesorii și părinţii la nevoile specifice ale celor pe care îi formează. Așadar educaţia începe de la vârf. Educaţia începe de la capul familiei, pentru că familia are în continuare cea mai puternică influenţă asupra comportamentelor și deciziilor adolescenţilor. Părinţii trebuie să înveţe din nou cele trei lecţii ale iubirii, iar prin acest model poate fi asigurată, într-o mare măsură, fericirea copiilor și sănătatea societăţii. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când, va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

Footnotes
[1]„Procentajul copiilor născuţi în relaţii nonmaritale sau în familii monoparentale: Estonia − 58,4%, Slovenia − 57,6%,Bulgaria − 57,4%, Suedia − 54,5%, Belgia − 52,3%, Danemarca − 50,6%, Franţa − 55,8%, Islanda − 66,9% ”.
[2]„Steven P. Martin, Nan Marie Astone, and H. Elizabeth Peters «Fewer Marriages, More Divergence: Marriage Projections for Millennials to Age 40», Urban Institute, aprilie 2014, urban.org”.

Note

„Procentajul copiilor născuţi în relaţii nonmaritale sau în familii monoparentale: Estonia − 58,4%, Slovenia − 57,6%,Bulgaria − 57,4%, Suedia − 54,5%, Belgia − 52,3%, Danemarca − 50,6%, Franţa − 55,8%, Islanda − 66,9% ”.
„Steven P. Martin, Nan Marie Astone, and H. Elizabeth Peters «Fewer Marriages, More Divergence: Marriage Projections for Millennials to Age 40», Urban Institute, aprilie 2014, urban.org”.