progres

Tehnologie de traducere a Bibliei ajută la evanghelizarea rapidă

Ţinta de a traduce Biblia în fiecare limbă de pe faţa pământului tocmai a făcut un pas uriaș spre a deveni realitate, cu lansarea în magazinul Google Play a aplicaţiei TranslationStudio, un instrument care să îi ajute pe traducătorii locali să creeze o traducere a Bibliei în limba lor care să fie corectă, clară și naturală.

Tehnologia 5G și noua lume nouă

Giganţii din IT și telecomunicaţii pregătesc trecerea la un nou standard de telecomunicaţii – 5G. Un astfel de upgrade pare repetitiv (am mai trecut și de la 2G la 3G, apoi la 4G), dar specialiștii ne avertizează că va fi departe de ce am trăit până acum. Nu doar că vom avea viteze de descărcare de 10 ori mai mari pe telefoanele mobile (nu că am avea nevoie), dar vom beneficia și de mijloace de transport mai sigure, servicii cloud bazate pe inteligenţă artificială și de multe alte beneficii caracteristice unei societăţi pe deplin mobile și interconectate.

Cele mai importante progrese medicale, în 2018

În așteptarea reușitelor medicale spectaculoase care să pună capăt celor mai răspândite dureri ale omenirii, e ușor să trecem cu vederea pașii mari în direcţia bună pe care știinţele medicale i-au făcut anul acesta. Despre unii dintre acești pași am scris chiar aici, la ST, și suntem gata să completăm lista făcând un sumar al celor mai notabile realizări medicale care au avut loc în anul 2018.

Tineri și neliniștiţi

Multe lucruri s-au schimbat în societate în ultimii 25 de ani, dar puţine sunt cele care au potenţialul de a altera societatea la nivelul fundamentului ei. Familia, ca piatră de temelie a societăţii, a început să fie tot mai mult atacată în ultimele decenii, cu un impact pe care încă nu îl putem intui complet.

Noi nu vrem rezultate!

Nu vrem încă salariile și pensiile care ne-ar fi de ajuns. Nu vrem încă spitale fără infecţii și fără plicuri, nici școli moderne și eficiente.
video

Copiii văd pentru prima dată un walkman

Progresul tehnologic nu încetează să uimească. Prima dată când au apărut, walkman-urile erau cele mai „cool” gadgeturi pe care le putea avea un adolescent....

Viitorul le aparţine liderilor care înţeleg potenţialul inteligenţei artificiale

Renumita companie XEROX nu mai angajează oameni conform procesului obișnuit. De resursele umane se ocupă acum nu o persoană, ci un algoritm a cărui eficienţă i-a făcut pe oameni să realizeze că gândeau problema greșit. De exemplu, ceea ce conta la cineva care voia să se angajeze în call-center era experienţa, cum este de altfel în majoritatea companiilor din întreaga lume, însă angajarea prin algoritm a arătat că mai importantă decât experienţa este personalitatea angajatului pentru acel post.

Cele mai importante progrese în prevenirea și tratarea cancerului de sân din 2013

Statisticile arată că una din opt femei va dezvolta, pe parcursul vieţii, cancer mamar, însă progresele medicale înregistrate în identificarea metodelor de prevenire și tratare a acestei afecţiuni sunt tot mai încurajatoare, informează publicaţia Health.

Ce face comunicarea digitală pentru progresul spiritual?

În 2003, călugăriţa Catherine Wybourne a pus bazele unei „mănăstiri online", o comunitate digitală de călugăriţe benedictine. Wybourne şi surorile ei de credinţă nu aveau nici spaţiul şi nici resursele pentru a primi alte surori, vizitatori sau oameni în nevoie.

Maşinăriile care înlocuiesc oamenii la locul de muncă

Pentru a înţelege impactul tehnologiei asupra pieţei de muncă, Associated Press a analizat datele din 20 de ţări, a intervievat economişti, experţi în tehnologie, producători de roboţi şi dezvoltatori de software, directori de companii şi angajaţi care concurează cu maşinării inteligente.

Haiti la 2 ani după cutremur, o privelişte uluitoare (FOTO)

Casa preşedintelui, palatul prezidenţial, este în continuare la pământ. Jumătate de milion de oameni trăiesc în continuare în tabere improvizate, unde femeile şi copiii sunt victime ale violenţei şi abuzurilor sexuale, iar mormanele de moloz sunt la ele acasă pe străzile haitiene.