Studiu: Schimbul 3 crește riscul de… cancer la sân

72

Femeile care lucrează în ture de noapte, cel puţin 3 zile pe săptămână, sunt cu 40% mai predispuse riscului de cancer la sân, potrivit unui studiu, informează DailyMail.

Cercetătorii explică faptul că expunerea constantă la lumină, pe timp de noapte, inhibă producţia de melatonină, care este produsă de glanda pineală din creier, între orele 21.00 și 08.00.

Melatonina este hormonul care stabilește ciclurile naturale ale somnului și poate suprima dezvoltarea unor tumori. Cercetarea sugerează că nivelurile scăzute de melatonină, care apar frecvent la persoanele expuse la lumină pe timpul nopţii, pot favoriza creșterea tumorilor.

Un alt studiu recent, susţinut de către Societatea Daneză pentru Cancer, a implicat 18.500 de femei care au lucrat pentru armata daneză între anii 1964-1999. Cercertătorii au putut contacta 210 femei din totalul de 218 diagnosticate cu cancer la sân între anii 1990-2002 și care erau încă în viaţă în 2005-2006.

Evoluţia acestor femei a fost comparată cu cea a 899 de femei de aceași vârstă, care au lucrat tot pentru armată, dar nu au dezvoltat cancer de sân, și au completat chestionare detaliate referitoare la stilul lor de viaţă. Turele de noapte au fost corelate cu un risc crescut de până la 40% de a devolta cancerul de sân. Femeile care au lucrat ture de noapte cel puţin de 3 ori pe săptămână, pentru o perioadă de cel puţin 6 ani, au fost de două ori mai susceptibile să dezvolte cancer.

„Este posibil ca schimburile de noapte să nu fie singura cauză (…), femeile ar trebui să renunţe la alcool, să facă regulat exerciţii fizice şi să menţină o dietă sănătoasă pentru a reduce riscul de cancer de sân”, afirmă dr. Rachel Craig, de la centrul Breakthrough de cercetare în domeniul cancerului.