Leacul pentru HIV ar putea deveni realitate peste câteva luni

392

Peste câteva luni am putea avea un tratament de vindecare pentru bolnavii de HIV, susţin cercetătorii danezi, informează International Business Times.

Oamenii de ştiinţă studiază în prezent efectele tratamentului asupra oamenilor, după ce tratamentul a fost testat în laborator şi a obţinut rezultate promiţătoare pe celulele umane. Experimentele clinice asupra oamenilor au folosit această tehnică nouă şi ieftină care ajută sistemul imunitar uman să lupte contra virusului HIV, după ce acesta a fost extras din ADN.

Tratamentul se bazează pe un medicament prin care virusul este detaşat de „rezervoarele” pe care și le formează în celulele ADN, favorizând lupta sistemului imunitar împotriva acestuia.

Conducătorul echipei de cercetare, doctorul Ole Søgaard de la Universitatea Aarhus, este încrezător în această tehnică prin care este eliberat virusul HIV din rezervoare. Cu toate acestea, el atrage atenţia asupra faptului că vaccinarea, dar şi creşterea importanţei acordate unui comportament preventiv, precum sexul protejat sau utilizarea unică a acelor de seringă sterile, sunt soluţii vitale pentru evitarea infecţiei cu HIV.

Aproximativ 33 de milioane de oameni din lumea întreagă sunt infectaţi cu virusul HIV. Până în prezent, nu a fost dezvoltat un tratament pentru această maladie. Pacienţii infectaţi cu HIV urmează tratamente folosind medicamente antiretrovirale pentru a-şi prelungi speranţa de viaţă.