Aproximativ 70% dintre români riscă să rămână fără medicamente ieftine

54

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) atrage atenţia că, dacă nu se schimbă legislaţia în vigoare, sute de medicamente ieftine, cumpărate de 70% din pacienţii români, ar putea să dispară de pe piaţă.

Problema este taxa clawback pe care trebuie să o achite companiile producătoare de medicamente generice, conform reglementărilor în vigoare. În valoare de aproximativ 75 milioane lei, ea a fost plătită de către firmele membre, dar APMGR avertizează autorităţile că un asemenea efort financiar nu poate fi susţinut pe viitor, ceea ce ar însemna ca o bună parte din medicamentele generice să nu mai fie produse.

Comunicatul remis de APMGR atrage atenţia asupra faptului că firmele producătoarele de medicamente generice sunt împinse spre faliment prin diferite tactici, precum intenţia autorităţilor de a elimina medicamentele cu preţuri sub 10 lei din lista de compensate şi lipsa oricărei măsuri de încurajare a consumului de medicamente generice, notează Agerpres.

Medicamentele cu preţuri sub 10 lei fac parte din cele accesibile prin prescripţie medicală şi reprezintă aproximativ 58% din antibiotice, 43% din medicamentele pentru afecţiuni cardiovasculare, 51% din medicamentele pentru afecţiuni ale sistemul digestiv, 70% din medicamentele pentru afecţiuni ale sistemului nervos şi 80% din medicamentele cu prescripţie medicală pentru afecţiuni reumatice.

„Din păcate, toate eforturile noastre de a dialoga cu guvernul pe aceste teme au fost ignorate… Nu vom face decât să omorâm industria locală de medicamente generice, cu efecte deosebit de grave asupra economiei româneşti şi catastrofale pentru pacienţi, care nu vor mai beneficia de medicamente cu preţuri accesibile," susţine preşedintele APMGR.