Cum de eu nu apar pe YouTube, la fel ca ceilalţi copii?” își chestiona Ryan părinţii. Se uita la atâtea canale de YouTube în care apăreau copii care făceau recenzii la tot felul de jucării, încât, la cei trei anișori ai lui, Ryan nu înţelegea de ce ei sunt de o parte a ecranului de laptop, iar el, de cealaltă. Locul lui era acolo, cu ei, făcând ce fac și ei.

Acum mai bine de 20 de ani, noi, copiii de atunci, aveam aceleași dileme existenţiale când vedeam alţi copii care se jucau afară – „Mami, eu de ce trebuie să stau în casă? Eu de ce nu pot să ies afară?” Întotdeauna copiii își doresc să fie în preajma altor copii, ceea ce este perfect natural și de dorit. Ce pare mai puţin natural este că spaţiul în care se strâng mulţi copii astăzi nu mai este neapărat un teren de joacă, ci o cameră de chat, un joc multiplayer, un canal de YouTube.

Toţi tinerii, pe YouTube

Pentru Ryan, să fie ca alţi copii de pe YouTube este literalmente o joacă. În fiecare săptămână are ocazia să desfacă și să se joace cu zeci de jucării noi, în timp ce părinţii îl filmează. Când asta nu a mai fost de ajuns, părinţii au început să îl filmeze și în momente din viaţa de zi cu zi, de exemplu când Ryan merge la tuns, când se joacă de-a v-aţi ascunselea într-un hotel sau când merge la petrecerea vreunui coleg de grădiniţă. Este nevoie de mult material pentru a posta câte un clip nou în fiecare zi. Dar munca părinţilor dă roade neînchipuite. În doar patru ani, canalul său YouTube a înregistrat mai mult de 13 milioane de abonaţi, ceea ce înseamnă că micuţul de șapte ani câștigă peste 11 milioane de dolari anual, conform Forbes.

Mai departe, impactul acestui canal YouTube se traduce tot în bani, cei pe care părinţii îi scot din buzunarele lor și îi pun în buzunarele producătorilor de jucării. „Dacă un produs adună 10-20 de milioane de vizualizări și oamenii văd că lui Ryan îi place, impactul asupra vânzărilor este imens”, spune Jim Silver, directorul unui site de recenzii. Povestea este aceeași pentru orice produs care poate fi vândut în această manieră. Nu este de mirare că producători de jucării, electrocasnice, telefoane mobile, produse de înfrumuseţare, parfumuri și până la marile case de modă pariziene nu doar că plătesc pentru spaţiu de publicitate pe YouTube, dar și trimit lunar sute de produse gratuite youtuberilor favoriţi. De fapt, se preconizează că în China și în SUA bugetele de publicitate din online le vor întrece pe cele de la TV în următorii 3-5 ani.

Încă din 2011, analiștii observau o explozie a numărului de tineri care se înscriu pe site-uri specializate în distribuirea de conţinut media original, cum este Youtube. „Încurajând tinerii că devină creatori media și să își dezvolte reţeaua de cunoștinţe, aceste platforme media, precum YouTube, oferă o cultură participativă în care tinerii se pot dezvolta, pot interacţiona, pot învăţa”, explică cercetătorul Clement Chau. În 2015, o analiză de piaţă realizată de Defy Media arăta că tinerii între 13 și 24 de ani se uită în medie 11,3 ore la conţinut video pe internet pe săptămână (96% dintre ei intrând pe YouTube în mod regulat) și doar 8,3 ore la televizor. Mai mult de 60% dintre respondenţi au spus că au o imagine mai bună despre sine când se uită la conţinut digital, pe când doar 40% au spus același lucru despre TV. Ei au explicat că se pot identifica mult mai ușor cu acest tip de conţinut decât cu cel tradiţional care rulează la TV.

Studiul Defy Media a fost repetat și în 2016, când 67% dintre respondenţii între 13 și 24 de ani au declarat că nu pot trăi fără YouTube, comparativ cu 48% care au spus că nu ar putea renunţa la reţelele de socializare (Facebook, Instagram, Snapchat, Twitter, Tumbler), și doar 36% care nu ar putea renunţa la televizor. Rezultatele sunt în acord cu cele obţinute de un sondaj Variety realizat printre tineri americani de 13-18 ani, care au fost întrebaţi care sunt celebrităţile care îi influenţează cel mai mult. Primele cinci poziţii erau ocupate de posesorii unor canale populare YouTube, iar următoarele cinci, de celebrităţi „clasice”, precum actriţa Jennifer Lawrence sau cântăreaţa Katy Perry. Când sondajul a fost repetat un an mai târziu, balanţa a înclinat și mai mult în favoarea celebrităţilor de pe YouTube. Și alte studii realizate mai recent arată că, în ciuda popularităţii reţelelor de socializare, site-urile cele mai folosite de tineri sunt, în ordine, YouTube și Gmail.

Efectele pe care o asemenea expunere le are asupra tinerilor, dar mai ales asupra copiilor sunt încă insuficient dezbătute în lumea știinţifică, mai ales dacă ne gândim că efectele pe care violenţa de la televizor le-ar putea avea asupra copiilor a suscitat un mare interes de-a lungul timpului, care a rezultat în cel puţin 5.000 de studii pe subiect.[1] „Micuţul” ecran poate fi chiar mai periculos decât micul ecran, din moment ce copiii nu sunt decât la un click distanţă de o mare varietate de clipuri pe YouTube, de la scene de sex până la decapitări ISIS. Deși YouTube are o aplicaţie specială pentru copii sub 13 ani, care nu are conţinut violent sau sexual, nu mulţi părinţi știu de ea sau o folosesc. Cei mai mulţi copii ajung să se joace pe telefoanele părinţilor, deja logaţi pe YouTube cu propriile conturi de adulţi. Iar de aici li se deschide o lume vastă de clipuri construite ca să atragă atenţia vizitatorilor și banii din reclame. După cum voi arăta, nu puţini creatori media ai acestui univers sunt lipsiţi de orice fel de scrupule.

Putere de guru

Youtuberii care au succes devin „influenceri” cu o mare putere de persuasiune. O lucrare de masterat realizată pe această temă la Universitatea Twente, Olanda, arată că influenţa și faima lor pot fi comparate cu cele ale vedetelor tradiţionale. Tinerii se bucură de ceea ce percep a fi o relaţie autentică și intimă cu youtuberii pe care îi urmăresc și care de multe ori le răspund mesajelor primite pe YouTube sau pe alte reţele de socializare. Tinerii îi simt aproape și nu văd la ei același grad de șlefuire a imaginii publice precum la celebrităţile tradiţionale, îi simt liberi să spună ce gândesc, să glumească, să fie sarcastici și să își asume riscuri, iar acestea sunt trăsături pe care simt că le au în comun cu ei.

Influenţa pe care youtuberii o au asupra comportamentului adolescenţilor este fără precedent. Ei sunt văzuţi ca modele și sunt opriţi pe stradă de fanii lor. De cele mai multe ori părinţii nu au cunoștinţă despre ce fac copiii pe conturile lor online și nici nu știu cine sunt youtuberii pe care copiii lor îi urmăresc și îi admiră”, precizează autoarea lucrării de masterat, Wilma Westenberg. Iar sondajul Variety din 2015 sugerează că atașarea emoţională a tinerilor faţă de celebrităţile de pe YouTube pare să fie de șapte ori mai mare decât cea faţă de celebrităţile tradiţionale.

După cum bine știm, cea mai flatantă formă de admiraţie este imitaţia. Bine-cunoscutul psiholog și cercetător Albert Bandura a demonstrat încă din anii 1960, când a dezvoltat teoria social-cognitivă a învăţării, că oamenii învaţă deseori numai privindu-i pe ceilalţi și, mai mult decât atât, că întăririle administrate modelului observat (recompense) influenţează direct și performanţa imitativă a observatorului. Astfel, un copil ajunge să înţeleagă ce comportamente sunt valorizate de societate și care sunt dezaprobate sau pedepsite. Cu alte cuvinte, dacă cineva urmărește un youtuber care nu are niciun fel de maniere și bun-simţ, dar este recompensat cu o mulţime de bani, casă, mașini, faimă, atunci fanii săi vor fi cu atât mai determinaţi să imite acel comportament. În cazul de faţă, faptul că youtuberii sunt de vârstă apropiată cu fanii lor și este ușor pentru ei să creeze conţinut relevant încurajează inconștient și mai mult imitaţia, pentru că oamenii tind să copieze comportamentul celor pe care îi plac sau cu care împărtășesc același stil.[2]  Studiul realizat de Wilma Westenberg arată că, într-adevăr, pe lângă faptul că youtuberii influenţează tiparele de shopping ale adolescenţilor, aceștia din urmă copiază ce văd în videoclipuri, de la stilul de vestimentaţie până la comportament și limbaj. Înjurăturile s-au dovedit a fi o problemă și motiv de frustrare pentru părinţi, pentru că mulţi copii urmăresc canale de gaming, în care nervii și înjurăturile sunt destul de întâlnite. Însă, lucrurile pot fi mult mai grave de atât.

Jake Paul și fratele său, Logan Paul, sunt unii dintre cei mai urmăriţi youtuberi. Logan are 15 milioane de abonaţi și câte 5 milioane de vizualizări pe fiecare videoclip. Până și televiziunile americane au încercat să facă bani pe spatele succesului său, invitându-l la tot felul de emisiuni, precum Top Chef sau Jimmy Kimmel Live! Problema este că fraţii Paul au căutat mereu să testeze limitele bunului-simţ, axându-se pe un umor ieftin, derivat din exhibiţionism și farse infantile, deși ambii fraţi sunt trecuţi de 22 de ani. În luna ianuarie 2018, Logan s-a gândit că ar fi amuzant ca, în timpul unei vizite în Japonia, să viziteze o pădure cunoscută pentru numărul mare de sinucideri și să patruleze prin zone interzise, în speranţa filmării unui moment „inedit”. Dorinţa i s-a împlinit când a dat peste un cadavru care atârna într-un copac. Înainte să cheme poliţia, Logan și însoţitorii lui s-au amuzat copios filmând faţa victimei (care mai târziu a fost blurată) și un cadru strâns cu mâinile acesteia. Când clipul a fost urcat pe YouTube, oamenii au rămas șocaţi că a făcut o glumă din problematica depresiei și a sinuciderii, mai ales că audienţa sa este tânără și vulnerabilă și că suicidul este a doua cauză de deces printre tinerii între 10 și 24 de ani din America. Până când YouTube a dat jos videoclipul și Logan și-a cerut scuze, deja făcuse rondul pe glob, ceea ce până la urmă l-a făcut pe Logan și mai faimos decât era, iar numărul său de abonaţi a crescut la peste 17 milioane de atunci. O asemenea recompensă nu poate decât să le sugereze fanilor săi că merită să îi urmeze exemplul.

Adevăr sau provocare?

„YouTube are un impact colosal acum, pentru că înainte eram limitaţi la cunoștinţele și experienţele profesorilor și părinţilor noștri și la ce se mai întâmplă la noi în oraș. Acum deodată ni s-a deschis această fereastră către lumea exterioară, iar copiii caută să exploreze și să își extindă orizontul”, explică Steve Spangler, activist pentru educaţie și personalitate TV deţinătoare a două Premii Emmy. Andrew Keen, autorul Cultul Amatorului, o carte despre efectele pe care blogurile și YouTube-ul le au asupra economiei și culturii, crede mai degrabă că generaţia de astăzi este mai preocupată de exprimarea sinelui decât de explorarea lumii și avertizează că zgomotul creat de un număr tot mai mare de bloguri anonime și de alte tipuri de conţinut create de utilizatorii internetului „îi asurzesc pe tinerii de azi faţă de vocile experţilor informaţi și ale jurnaliștilor profesioniști”.

Aceste temeri sunt fondate, după cum arată studii realizate încă din 2007. Într-un articol publicat în jurnalul de specialitate Jama, autorii avertizau că 45% dintre clipurile de pe YouTube care erau împotriva vaccinării în general ofereau informaţii care contraziceau evidenţele medicale, iar publicul era mult mai activ la acest tip de conţinut decât la videoclipurile care susţineau imunizarea. Concluzia cercetării a fost o recomandare ca medicii să fie conștienţi de această realitate și să fie pregătiţi să le răspundă pacienţilor care se informează din asemenea surse. Cu atât mai vulnerabili sunt copiii care urmăresc YouTube!

O problemă aparte o reprezintă videoclipurile cu și despre alimente, de tipul „Top 10 dulciuri din China” sau „Încerc prima dată snacksuri din Rusia”, asta pe lângă canalele dedicate gurmanzilor, în care youtuberii își pregătesc câte cinci feluri de mâncare, pe care le consumă în faţa camerei. Prin anul 2016, după ce aceste videoclipuri au devenit un adevărat fenomen, Ministerul Sănătăţii din Olanda a publicat un raport avertizând că aceste videoclipuri îi influenţează pe copii să consume mâncare nesănătoasă. De asemenea, provocările care ajung virale pe YouTube pot fi deosebit de periculoase, copii, dar și adulţi ajungând la spital pentru că au mâncat prea iute sau au ingerat praf gol de scorţișoară. La începutul acestui an, Centrele Asociaţiei Americane pentru Controlul Otrăvurilor (CAACC) a lansat mai multe avertizări către consumatori să nu mănânce detergent, după ce această provocare a devenit virală pe YouTube. Detergentul este toxic și ingerarea lui poate duce la edem pulmonar, stop respirator, comă și chiar moarte, avertizează CAACC.

Mulţi tineri au învăţat, la vârsta la care simt cel mai pregnant nevoia exprimării sinelui, că, dacă fac lucruri controversate și dacă dezvăluie amănunte personale despre ei, înseamnă că fac marketing eficient, explică Debbie Gordon, coautoare a unui studiu realizat la Colegiul Centenar din Toronto.

Sunt copiii noștri dependenţi de internet?

Pentru mulţi părinţi însă, problema cu YouTube-ul este doar una dintre multe altele care se încadrează într-o problematică mai amplă, pe care trebuie să o rezolve urgent, și anume dependenţa copiilor de internet. Dacă peste 50% dintre tinerii între 13 și 17 ani intră pe internet de câteva ori pe zi,și încă 12% sunt „aproape constant” online, conform unui studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew, atunci e doar natural ca 60% dintre părinţi să creadă că adolescenţii sunt dependenţi de internet, conform unui sondaj recent. Dar nu este neapărat adevărat, avertizează Larry Rosen, cercetător și profesor de psihologie. El explică faptul că majoritatea adolescenţilor nu este dependentă de social media, ci manifestă mai degrabă o nevoie compulsivă de a verifica ce se întâmplă online, fiindcă „pentru mulţi tineri social media nu este doar o parte din viaţa lor, ci este viaţa lor socială. Chiar dacă aceștia vorbesc la telefon cu prietenii, tot simt nevoia să fie conectaţi la ce se întâmplă în lumea lor din social media”.

Adicţia” și „compulsia” nu sunt termeni interșanjabili în psihologie. De fapt, conform celei mai recente ediţii a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, abreviat ca DSM-5 și care reprezintă un instrument de diagnosticare al Asociaţiei Americane de Psihiatrie, dependenţa de internet nici nu există. Singura adicţie comportamentală (spre deosebire de adicţia fizică, de substanţe) inclusă în DSM-5 este dependenţa de jocuri de noroc. Cu toate acestea, manualul include o secţiune care face referire la internet, în care recomandă studierea fenomenului jocurilor online de tot felul, nu doar a celor de noroc.

În ce privește posibilitatea de a dezvolta dependenţă faţă de utilizarea internetului pentru socializare, părerile sunt împărţite. Există voci care susţin că internetul este un mediu de comunicare, un vehicul facilitator, nu o activitate în sine, nu o ţintă a vreunei boli. Dacă folosești internetul ca să pariezi online, ești dependent de pariuri, nu de internet. La fel, dacă stai toată ziua să faci shopping online, ești dependent de shopping, nu de internet, explică Marc Protenza, psihiatru la Universitatea Yale. Alţii însă încă mai caută răspunsul la întrebarea: Chiar poţi să devii dependent de conexiunea socială virtuală în același fel în care poţi să devii dependent de alcool? Protenza spune că există similarităţi și disimilarităţi între cele două situaţii și că lumea știinţifică este deocamdată ambivalentă cu privire la clasificarea unei adicţii de internet. O piedică în acest sens este și faptul că peisajul online și tehnologiile se schimbă mult prea rapid pentru ca cercetătorii să ţină pasul și să poată prezice care ar fi efectele pe termen lung, cu atât mai puţin, metodele de tratament. De asemenea, și aceste cazuri încă reprezintă o parte minoră din dependenţele cu care se confruntă psihiatrii, admite Protenza. Iar studiile par să îi susţină spusele.

Procentul tinerilor care folosesc internetul într-un mod „patologic”, adică unul care să le afecteze sănătatea și viaţa în moduri asemănătoare cu patologia întâlnită în cazul dependenţei de jocuri de noroc sau de substanţe, interferând cu activităţi sociale și profesionale necesare traiului uman, era de doar „4,4%”, conform unui studiu realizat în 2012 pe aproape 12.000 de adolescenţi din 11 ţări europene. Însă alţi 13,5% dintre tineri au afișat un „comportament maladaptiv”[3] pe internet, după cum îl clasifică autorii, care, deși nu este patologic, este problematic pentru dezvoltarea adolescentului, în special în ce privește dezvoltarea strategiilor de autoreglare emoţională și ajustare la mediul social. Cu alte cuvinte, adolescenţii folosesc internetul ca pe un mijloc de a-și „ușura” viaţa, arată un alt studiu european. Această „ușurare” are efecte diverse, de la o simplă detensionare a „stresului de adolescent” până la o reală emancipare, după cum descriu chiar adolescenţii care au participat la studiu. Folosit în aceste scopuri, internetul poate crea tipare de comportament similare cu cele întâlnite în alte tipuri de dependenţe, avertizează unii cercetători, deși încă nu există un consens printre oamenii de știinţă și este nevoie de studii longitudinale pentru a putea evidenţia un asemenea efect.

Ce trebuie să știe părinţii

În ceea ce privește folosirea internetului pentru socializare, se pare că deocamdată se aplică același sfat care ar trebui să ne guverneze și alte arii ale vieţii – totul, cu măsură. Părinţii copiilor care suferă deja de anxietate, depresie, comportamente compulsive sau ADHD ar trebui să fie în mod special vigilenţi, fiindcă studiile au arătat că aceste comportamente sunt „predictori importanţi și independenţi” ai unei utilizări patologice a internetului. Interzicerea completă a internetului nu este însă cea mai bună măsură pentru acești copii și nici pentru cei care ar putea adopta un comportament maladaptiv, pentru că doar le va crea anxietăţi suplimentare și îi va împinge să caute acces în altă parte, la școală, la prieteni, practic oriunde există Wi-Fi.

Copiii care nu trăiesc cu părinţii biologici sau care trăiesc cu părinţi care se implică doar superficial în viaţa și activităţile lor sunt cei mai predispuși să adopte comportamente maladaptive și patologice pe internet, au arătat studiile. Cu alte cuvinte, riscul este cel mai mare pentru adolescenţii care acasă nu găsesc suport emoţional și psihologic, avertizează cercetătorii. Aceasta ar putea să fie o concluzie de bun-simţ pentru o bună parte dintre părinţi, dar nu pentru toţi. Fiindcă, dacă ne uităm pe statistici, nu ar trebui să ne îngrijorăm că doar adolescenţii ar putea fi dependenţi de internet, ci și adulţii. Dacă 39% dintre tinerii între 18 și 29 de ani stau aproape constant pe internet, adulţii cu vârste între 30 și 49 de ani se grăbesc să îi ajungă din urmă, cu 36 de procente, conform celui mai recent sondaj al Centrului de Cercetare Pew. Adulţii care trăiesc în mediul urban, care au studii superioare și un venit anual peste medie sunt cel mai predispuși la acest lucru. Cel mai probabil, copiii crescuţi în aceste medii se bucură de un confort sporit și de acces la tehnologie și internet, dar nu se bucură și de atenţia dedicată a părinţilor ,din varii motive. Statul constant pe internet nu este doar o problemă de management a timpului, ci de setare a unui exemplu negativ pentru copil.

Nu se poate accentua destul în cuvinte cât de important este ca părintele să își dea interesul și să fie implicat în viaţa online a copilului său. În teoria lui Bandura, rolul părintelui este extrem de important în ghidarea comportamentului la copii, pentru că acesta acţionează ca un factor de contrabalansare, prin faptul că nu răsplătește sau chiar pedepsește imitarea de către copil a unui comportament negativ, pe care, de altfel, societatea îl răsplătește. Deci, dacă copilul tău îl urmărește pe Logan Paul pe YouTube și are tendinţa să îl imite pentru că se așteaptă la recompense similare cu cele pe care le primește Logan, dacă tu nu i le oferi sau chiar îl pedepsești, el va introduce un filtru necesar între ce se întâmplă în societate și ce e de dorit să se întâmple. Dar dacă tu nici nu știi cine e Logan Paul sau la ce folosește YouTube…?!

Implicarea părinţilor nu presupune însă doar urmărirea activităţii online a copiilor prin diverse aplicaţii sau doar pedepsirea unui act după ce el deja s-a întâmplat, ci mai ales explicarea poziţiei corecte și prevenirea unui alt comportament care s-ar cere pedepsit. În primul rând, părinţii trebuie să profite cât se poate de ocazii care pot stârni niște discuţii educative. În cazul Logan Paul, mulţi părinţi au povestit online că s-au folosit de prostia publică pe care o făcuse acesta pentru a discuta cu copiii lor despre problemele mintale, depresie și suicid, asigurându-i că nu este o rușine să discuţi despre asta și că familia le va fi mereu aproape când se simt singuri, neînţeleși sau deprimaţi. Iar în al doilea rând părinţii ar trebui să impună limite pe internet nu doar ca pedeapsă, ci mai ales ca metodă preventivă. Este de dorit ca, de la început, părinţii să urmărească împreună cu copiii lor conţinut media online, pentru a putea oferi explicaţii prin exemple concrete de ce unele lucruri nu sunt bune, astfel încât impunerea limitelor să fie conformă unei înţelegeri comune între părinte și copil despre ce este bine și de dorit și ce este rău și de evitat. Copilul trebuie convins cu argumente și ajutat în timp să practice autolimitarea și autocontrolul. Iar pentru că imitarea este cea mai bună formă de învăţare, trebuie mai întâi ca părinţii să practice autolimitarea și autocontrolul în faţa copiilor.

În general, părinţii caută să se educe atunci când află că vor avea un copil. Industria cărţilor despre cele mai avansate metode de parenting este în floare. De cele mai multe ori din păcate, acest interes pentru autoeducare dispare pe măsură ce copilul crește, iar educaţia lui este pasată într-o bună măsură altor factori de încredere, precum școala. Din nefericire pentru puţinul timp liber pe care îl au părinţii, acum a devenit necesară și o educaţie mai tehnică, pe măsură ce internetul își face loc în viaţa copiilor ca factor educator, deși nu este unul de încredere. Realitatea este că internetul este încă tânăr și abia de câţiva ani începem să vedem manifestându-se în societate și părţile sale negative. Părintele WWW-ului, Sir Tim Berners-Lee, a spus despre internet că va fi o oglindă pentru umanitate, în tot ce e bun, dar și în tot ce e rău și urât. Iar în lupta dintre aspectele pozitive și aspectele negative care se pot oglindi înapoi în viaţa copiilor noștri, câștigă părintele care reușește să le scoată pe cele pozitive în faţă.

Footnotes
[1]„Remy Rieffel, «Sociologia mass-media», București: Polirom, 2008, p.196”.
[2]„R. Bentley, M Earls, M.J. O’Brien, «I’ll have what she’s having : mapping social behavior», Cambridge, MA: MIT Pres, 2012, http://dro.dur.ac.uk/9441/”.
[3]„Din englezul «maladaptive», o adaptare defectuoasă sau inadecvată a unui lucru.”

„Remy Rieffel, «Sociologia mass-media», București: Polirom, 2008, p.196”.
„R. Bentley, M Earls, M.J. O’Brien, «I’ll have what she’s having : mapping social behavior», Cambridge, MA: MIT Pres, 2012, http://dro.dur.ac.uk/9441/”.
„Din englezul «maladaptive», o adaptare defectuoasă sau inadecvată a unui lucru.”