Cititorul care plonjează în labirintul de hârtie și cerneală al filelor de carte și savurează fiecare cuvânt pare să fie pe cale de dispariţie.
Nici măcar cei care au răbdarea de a parcurge un articol cu o duzină de paragrafe nu mai reprezintă o majoritate, iar una dintre explicaţii este modificarea deprinderilor de a citi, în urma navigării online. Nu știm încă dacă slova tipărită va dispărea în viitor, ca o Atlantidă înghiţită de valurile informaţiilor online, dar studiile ne dezvăluie atât beneficiile lecturii asupra creierului, cât și modalităţile distincte în care acesta procesează informaţiile de pe hârtie și de pe ecran.
Editorul Carole DeSanti semnează un articol în care abordează problema spinoasă a premiilor literare – râvnite și controversate, având forţa de a aduce autori sub lumina reflectoarelor sau de a-i condamna la uitare. În copilărie și tinereţe, Carole evita cărţile premiate, cu sigiliile inconfundabile care le confereau un aer nobil. Cu flerul unui câine de vânătoare, adulmeca titlurile necunoscute, sperând că acolo ar putea găsi paginile splendide la care visa, iar nu în cele notorii, care i se păreau a fi doar cărţi pe care adulţii voiau să o convingă să le citească.
Dilemele și alegerile lui Carole par desuete în vremea în care cuvântul scris a devenit un soi de cenușăreasă modernă, dar titlul articolului ei poate deveni un punct de plecare în analiza cititului și cititorului de astăzi: Poate literatura să ne salveze? Și de ce avem nevoie să fim salvaţi?
Celebrând lectura pentru toate darurile ei
Atunci când citim literatură, arhitectura creierului nostru se remodelează, este concluzia unui studiu realizat de Universitatea Emory, din Atlanta. În urma scanării creierului participanţilor la studiu, timp de 19 zile, în care au avut ședinţe de 30 de minute de lectură, conectivitatea creierului a crescut, atât în cortexul temporal stâng, asociat cu receptarea limbajului, cât și în cortexul somato-senzorial, regiune responsabilă cu simţul tactil și cel al proprietăţii corpului.
Modificările persistau chiar și în stare de repaus, fenomen pe care profesorul Gregory Berns, coordonatorul studiului, îl numește „activitate din umbră, similară oarecum cu o memorie musculară”. Această activare a zonelor responsabile de mișcarea corpului și de percepţia senzorială este o dovadă a faptului că cititorul intră în rolul personajului din ficţiune, îmbunătăţind ceea ce psihologia numește teoria minţii – abilitatea de a înţelege intenţiile, dorinţele și emoţiile celorlalţi, care este esenţială pentru interacţiunile sociale.
Lecturarea unei opere literare „reconfigurează reţeaua neuronală pentru cel puţin câteva zile. Rolul pe care lectura îl are în configurarea creierului poate avea implicaţii profunde în educaţia copiilor“, conchide Berns.
Cititul joacă un rol-cheie și în încetinirea degradării cognitive. „Stimularea creierului îl face mai eficient prin schimbarea structurii, acesta continuând să funcţioneze normal în ciuda neuropatologiilor ce apar din cauza vârstei”, afirmă profesorul de neuropsihologie Robert Wilson.
Un studiu din 2009, realizat de cercetătorii Timothy Keller și Marcel Just, de la Carnegie Melon University, pe un lot de 72 de copii cu vârsta între 8 și 10 ani, a descoperit că lectura generează în creier materie albă, responsabilă de transportul informaţiilor între regiunile cu materie cenușie. Studiul a concluzionat că cititul nu doar că este capabil să creeze mai multă materie albă, dar intervine și în procesarea mai eficientă a informaţiilor.
Cititul de plăcere le oferă copiilor multe alte beneficii, printre care îmbunătăţirea abilităţilor de scriere și de citire, creșterea gradului de înţelegere a unui text, dezvoltarea vocabularului, îmbogăţirea culturii generale, participarea la viaţa comunităţii, înţelegerea mai profundă a naturii umane și creșterea calităţii deciziilor luate, susţin cercetătoarele britanice Christina Clark și Kate Rumbold.
Tocmai pentru că lectura ne îmbogăţește în nenumărate feluri (iar studiile care arată beneficiile ei asupra dezvoltării noastre sunt mult prea numeroase pentru a fi amintite aici), unii specialiști sunt îngrijoraţi de modul în care internetul ne modifică obiceiurile de lectură, dar și procesul de gândire.
Cum s-a schimbat cititul în era digitală
Cititul e o invenţie culturală ce se folosește de structurile creierului pentru formarea unei abilităţi noi, susţine psihologul Maryanne Wolf, directoare a Centrului pentru Cercetarea Cititului și Limbajului (The Center for Reading and Language Research), din cadrul Universităţii Tufts, Boston. Folosind informaţii din diferite domenii, de la lingvistică la neurologia cognitivă, Wolf aduce argumente pentru „frumuseţea complexă a procesului de lectură“, în cartea ei Proust and the Squid: The Story and Science of the Reading Brain.
Wolf scrie și despre plasticitatea surprinzătoare a creierului. În cazul funcţiei alfabetizării, de pildă, creierul creează conexiuni noi între reţele neuronale vechi, formând un circuit care este diferit pentru fiecare nouă limbă învăţată, circuit care devine de sine stătător. Astfel, un pacient tratat pentru alexie a uitat să citească în limba engleză în urma unui accident vascular, dar putea încă să facă acest lucru în chineză.
Cititul înseamnă mai mult decât absorbţia de informaţii sau decât vânatul răspunsurilor prefabricate, scrie Wolf, el reprezintă gândire în acţiune. Mai puţin dacă e vorba de mediul online, unde modul în care citim este fundamental modificat – informaţia este în exces, dezosată, pentru a ne scuti de efortul unei lecturi „inferenţiale, analitice și critice“.
Dar plasticitatea circuitelor noastre neuronale are și punctul ei vulnerabil, arată Wolf. În cazul cititului digital, procesarea lentă a informaţiei nu mai poate avea loc, iar aceasta e responsabilă de foarte importante procese analitice și empatice.
De fapt, în mediul online informaţia e la un click distanţă; mai multă informaţie decât am fi capabili să procesăm, iar creierul se comportă în alt mod decât în cazul cititului clasic: e blocat ori surescitat în așteptarea unui alt val de informaţii, prin care zappează copleșit, scrie Wolf în cartea ei Reader, come home.
Wolf cunoaște procesul din experienţă – și-a dat seama că are o problemă de concentrare atunci când a reluat cartea Jocul de sticlă, a scriitorului Herman Hesse. Deși este o devoratoare de literatură, ea și-a dat seama cu îngrijorare că lectura i se părea solicitantă și plictisitoare. Iar dacă un cititor profesionist își pierde din concentrare și din capacitatea analitică după ani în care s-a obișnuit să citească de pe ecran, Wolf nu are niciun dubiu că transformarea îi afectează chiar mai mult pe cei nedeprinși cu lecturarea textelor lungi și cu un anumit grad de complexitate.
E o experienţă despre care vorbește și scriitorul american Nicholas Carr, care compară voluptatea lecturilor trecute cu lipsa de concentrare experimentată după familiarizarea cu cititul digital. „Acum, concentrarea mea începe să se risipească după două sau trei pagini. Mă neliniștesc, pierd firul lecturii, mă apuc de altceva. Mă simt de parcă tot timpul aș trage de creierul meu încăpăţânat, ca să se întoarcă la text.“
Carr admite că internetul a fost mană cerească pentru munca lui de scriitor, livrându-i în câteva minute informaţii după care răscolea bibliotecile zile în șir. Acest dar are însă preţul său, ceva mai piperat decât lasă eticheta să se întrevadă. Un mediu nu e doar un canal pasiv pe unde curge informaţia, afirmă scriitorul, citându-l pe teoreticianul media Marshall McLuhan. Mediul oferă gândirii conţinuturi, dar intervine activ și în modelarea acesteia. „Mintea mea se așteaptă acum să preia informaţia exact în modul în care o distribuie netul: într-un flux rapid de particule. Înainte eram un scufundător în marea cuvintelor. Acum alunec în viteză la suprafaţă, ca și cum aș fi pe un skijet.“
Inabilitatea de a menţine concentrarea în procesul cititului e o problemă cu care se confruntă și alţi cunoscuţi ai scriitorului. Carr îl dă ca exemplu pe bloggerul Scott Karp, care scrie despre media online și care mărturisește că a abandonat cărţile cu totul – poate că nu doar modul de a citi s-a schimbat, dar și felul în care gândește acum, opinează Karp.
Medicul și profesorul universitar Bruce Fiedman vorbește despre faptul că nu mai poate citi, de exemplu, Război și pace, romanul lui Tolstoi. Mai mult, Fiedman susţine că nu mai are „abilitatea de a citi și a absorbi un articol lung, pe web sau pe hârtie“ și că citește cam 3-4 paragrafe dintr-o postare pe blog, după care o frunzărește doar.
Cerneală sau pixeli – cum procesăm informaţia în funcţie de mediul din care provine
Modul în care reacţionează creierul nostru atunci când ia contact cu același text, dar așezat pe hârtie sau pe un ecran a fost cercetat de-a lungul ultimelor decenii, iar concluziile definitive încă se lasă așteptate.
Studiile realizate în anii ’80 arătau că lecturarea unui text afișat pe ecran decurge mai lent, cu o acurateţe mai mică și cu un grad mai redus de comprehensiune a textului. S-a considerat că designul interfeţei ar fi putut explica diferenţa, mai multe studii din anii ’90 găsind diferenţe destul de mici între indicatori, în lectura obișnuită sau pe ecran. Totuși, studii efectuate după anul 2000 au confirmat primele rezultate, detectând o viteză mai mică a lecturii în mediul digital (Mayes, 2001) sau înţelegerea superioară a unui text pe hârtie (Wästlund, 2005), în timp ce altele au constatat superioritatea ecranului. Rezultatele diferite au fost analizate de cercetătorii Jan Noyesa și Kate Garlandb într-un raport care conchide că decizia cu privire la utilizarea ecranului sau a cărţii trebuie luată evaluând avantajele și dezavantajele fiecăreia în raport cu cerinţele sarcinii care trebuie îndeplinite și cu performanţa așteptată.
În plus, experimente de laborator și raportări ale consumatorilor de text arată că ecranul nu reușește să recreeze experienţele tactile ale lecturii unei cărţi (și nici să reconstruiască intimitatea cu textul) și poate fi chiar un obstacol în calea lecturării satisfăcătoare a textelor de dimensiuni mai mari. De asemenea, ecranul ne epuizează resursele mintale mai ușor, arată un studiu realizat de Universitatea din Karlstad.
„Există ceva fizic la lectură“, afirmă psihologul Maryanne Wolf, care militează pentru a utiliza cu discernământ tehnologia, păstrând ce este valoros din vechile forme de învăţare. Pentru a înţelege diferenţa dintre cele două tipuri de lecturi, Wolf explică în cartea ei Proust and the Squid modul în care creierul receptează limba scrisă. Pentru că nu ne-am născut cu circuite neuronale destinate cititului, creierul a creat unul, întreţesând regiuni specializate în abilităţi precum vorbirea sau coordonarea motorie. Așa cum percepe, prin reţele specializate de neuroni, diferenţele dintre două fructe, creierul recunoaște și fiecare literă prin silueta ei unică, reunind linii, curbe și spaţii goale. Cercetătorii au descoperit că, în timpul lecturii, creierul activează, într-o formă blândă, regiunile responsabile cu coordonarea motricităţii, ca și cum ar reproduce mișcările de scriere a literelor. Așadar, deși tindem să asociem cititul cu o activitate ce operează cu noţiuni abstracte, creierul percepe literele în același mod ca și pe obiectele fizice, reușind să le înţeleagă doar în acest mod.
Mai mult, creierul nostru își realizează adevărate hărţi ale informaţiilor citite – ne amintim la examen unde anume era așezată în pagină o anumită teorie sau culoarea cu care era subliniată. Putem face acest lucru datorită topografiei cărţii, care o face mai ușor de citit, dar și de reţinut. Prin contrast, textul de pe ecran e o veritabilă avalanșă de cuvinte, în care e anevoios să reţii cum se încadrează un anumit pasaj în context.
„Simţământul implicit al locului în care vă aflaţi într-o carte se dovedește mai important decât am realizat până acum“, afirmă Abigail Sellen, cercetătoare la Microsoft Research Cambridge, subliniind că producătorii de carte electronică nu au luat în calcul această nevoie de a vizualiza permanent locul în care te afli într-un anumit moment în carte.
După cum mărturisesc ei înșiși, cititorii simt nevoia de control asupra unui text, iar hârtia le oferă această experienţă, prin posibilitatea de a sublinia pasaje sau de a face adnotări pe marginea textului. Și nu doar cititorii cu o anumită vârstă, care poartă cu ei nostalgia cărţilor tipărite, manifestă această preferinţă. Și milenialii preferă textul scris, cel puţin atunci când e vorba de o carte, potrivit unui sondaj efectuat de Salve Regina University, din Rhode Island. De asemenea, un studiu din 2011 a arătat că majoritatea studenţilor de la Universitatea Naţională din Taiwan preferau, după navigarea online pe câteva paragrafe ale unui text, să-l printeze, pentru a-l putea aprofunda.
Preferinţa pentru hârtie poate avea legătură cu modul în care ne reamintim informaţia de pe suporturi diferite. Psihologii operează distincţia dintre, pe de o parte, a ști ceva/a simţi că o informaţie este adevărată, dar fără a mai putea identifica un context în care aceasta a fost învăţată și, pe de altă parte, reamintirea unei informaţii la pachet cu toate detaliile însușirii ei. Experimentele arată că un text învăţat de pe ecran este reamintit mai degrabă în prima dintre variantele descrise.
În cadrul primei conferinţe pe tema eBook-ului, organizate în 1999 de către Institutul Naţional de Standarde și Tehnologie din America, Dick Brass, fost vicepreședinte al Microsoft, sublinia că revoluţia cărţii electronice va schimba lumea în același mod în care a făcut-o descoperirea tiparului. Estimarea sa era că, în 2018, aproape toate cărţile se vor vinde în format digital.
Scriitorul scoţian Ewan Morrison declara în 2011 că sfârșitul cărţilor clasice va veni în aproximativ 25 de ani. Volumele tipărite încă mângâie ochii și degetele cititorilor, în ciuda recviemului pe care li-l oficiază periodic iubitorii de tehnologie.
Poate că în viitor cartea electronică se va apropia mai mult de cea tipărită, reproducând inclusiv senzaţia tactilă cu care ne-am familiarizat, sau poate că atitudinea cititorilor faţă de suportul digital se va modifica radical. Sau poate am putea, între timp, să separăm cititul în două activităţi distincte – cel în care ne afundăm în carte și cel în care folosim ecranul – așa cum sugerează Wolf, pentru a ne putea conserva beneficiile asupra creierului a lecturii clasice.
În orice caz, microbul cernelii va dispărea foarte greu la cititorii împătimiţi de filele de carte. De coperta cartonată sau doar broșată, cu promisiuni de bucurie nedistilată, de hârtia foșnitoare cu miros crud, primăvăratic, de cerneală, de literele rotunjite, cu o muzică abia perceptibilă în fiecare bastonaș și linie; de formatul ei – mare, cât să defilezi cu cartea pe post de servietă, sau micuţ, cât să încapă în buzunarul de colecţionat comori.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
