Exonerat după 40 de ani de închisoare pe nedrept (video)

15727

Iadul are multe feţe, iar una dintre ele este Penitenciarul Statului Ohio. Odată intrat acolo, poţi să îţi iei adio de la tot ce a însemnat pentru tine demnitate personală. Puţine lucruri se știu despre ce se întâmplă în spatele zidurilor acestei instituţii, însă unul dintre cele știute este că disciplina acolo este atât de eficientă, încât normează chiar și nevoile fiziologice ale deţinuţilor.

Folosită ca metodă de disciplinare, presiunea psihologică la care se face apel în reabilitarea deţinuţilor din închisoarea din Ohio este atât de puternică, încât mulţi preferă alternativa morţii. De aceea, penitenciarul Ohio este unul dintre centrele corecţionale cu cea mai mare rată a suicidului. În 2013, statistica sinuciderilor marca al șaselea an consecutiv de creștere-record. Unul dintre cele mai sonore suiciduri de anul trecut a fost cel al lui Ariel Castro, deţinut pentru răpirea și sechestrarea a trei tinere din Cleveland.

În acest condiţii, este o minune când cineva reușește să scape, o minune care a devenit realitate la finalul săptămânii trecute pentru Ricky Jackson, un bărbat de culoare care a ispășit 39 de ani de detenţie în Penitenciarul Statului Ohio, deși era nevinovat.

Minciuna unui copil

O crimă oribilă petrecută în anul 1975 s-a sfârșit cu condamnarea a trei oameni. Între aceștia se număra și Ricky Jackson, care avea pe atunci 18 ani. Poliţiștii l-au arestat după ce un copil de 12 ani, Eddie Vernon, a depus o mărturie care a dus la o sentinţă pe viaţă pentru desfigurarea cu acid și împușcarea fatală a unui alt bărbat, Harold Franks.

Vernon, devenit între timp un om în toată firea, auzise cele trei nume de la un prieten și le-a transmis poliţiștilor, spunând că el însuși a asistat la măcel. Autorităţile au păstrat legătura cu adolescentul și, pe parcursul investigaţiilor, au continuat să îi comunice informaţii actualizate despre evoluţia cazului, consemnează Cleveland.com. Aceeași sursă relevă că dezminţirea a venit la doi ani după ce o revistă a reluat cazul și a pus sub semnul întrebării mărturia lui Vernon.

Ani de zile și-a ascuns Vernon minciuna – aceea că, de fapt, nu asistase la nicio crimă –, fiindcă detectivii care investigaseră cazul i-ar fi zis că, dacă revine asupra depoziţiei, părinţii lui vor face închisoare pentru sperjur. Însă aproape 40 de ani mai târziu a făcut incredibilul gest ca, la sfatul pastorului său, reverendul Anthony Singleton, să recunoască în faţa instanţei că minţise.

„Nu îl urăsc”

„I-a trebuit mult curaj să facă acest lucru”, a spus Ricky Jackson la ieșirea din închisoare, atunci când reporterii l-au întrebat dacă îl urăște pe Eddie Vernon pentru ce i-a făcut. „Nu îl urăsc”, a spus Jackson. „Acum e om matur, însă atunci când a făcut-o era copil. Și a fost manipulat de agenţii de poliţie, care s-au folosit de el ca să ne bage la închisoare”, a mai spus bărbatul înainte să declare că își dorește ca Vernon să aibă parte de o viaţă bună.

„Voi nu aţi văzut ce a spus, nu i-aţi ascultat mărturia. Au încercat să îl facă praf. Au dat cu el de toţi pereţii, dar el a continuat să repete în esenţă același lucru: «Nu sunt ei de vină. Am minţit.» Și pentru asta i-a trebuit foarte mult curaj.”

Nedreptatea a 40 de ani, rezolvată în câteva minute

După o audiere de 3 minute, la care judecător a fost chiar fiul judecătorului care i-a condamnat pe cei trei, Jackson a auzit cuvintele care îi asigurau libertatea. Imaginile filmate în sala de judecată îl surprind o clipă cu ochii închiși și faţa spre tavan. „Nu mă așteptam la asta, sincer vă spun”, a mărturisit bărbatul după eliberare.

În spatele lui, în aceeași sală, se aflau doi foști deţinuţi, actualmente activiști pentru exonerarea deţinuţilor nevinovaţi. Clarence Elkins și Robert McClendon au spus că au venit să îl încurajeze pe Jackson. „Primele zile, primii câţiva ani sunt foarte dificili”, a declarat Elkins, prima persoană exonerată cu ajutorul Ohio Innocence Project în 2005. „Simţeam că nu e locul meu nicăieri. Chiar dacă ai sprijinul familiei și al prietenilor, pur și simplu simţi că nu aparţii nicăieri. De aceea [Jackson] trebuie să se înconjoare cu oameni buni și pozitivi.”

Epilog

Rezolvarea cazului lui Jackson i-a neliniștit însă pe cei din familia victimei ucise. Rudele celui decedat au spus că noul verdict le redeschide rana pierderii suferite în 1975 și că, dacă judecătorii s-au înșelat, speră ca adevăratul făptaș să fie prins.

Bărbatul care și-a petrecut toată tinereţea în spatele gratiilor uneia dintre cele mai dure închisori din SUA a găsit forţa să îl ierte pe cel din cauza căruia și-a pierdut dreptul la libertate. Și așa au făcut și procurorii, care i-au garantat că nu va fi acuzat de sperjur.

Și cazurile celorlalţi doi bărbaţi încarceraţi odată cu Jackson au fost rejudecate. Unul dintre ei fusese eliberat condiţionat pentru bună purtare, în anul 2003, iar celălalt – fratele lui – va fi cel mai probabil eliberat și el.

Potrivit legii în vigoare, statul este obligat să îl despăgubească pe Jackson cu câteva zeci de mii de dolari pentru fiecare an de detenţie nedreaptă. El va primi totodată și o compensaţie substanţială pentru „oportunităţile pierdute”. Glenn Ford, exonerat după 30 de ani de detenţie în vederea executării, ar trebui să primească minimum 750.000 de dolari (+80.000) pentru greșeala sistematică a celor implicaţi în judecarea cazului lui.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.