Multe cupluri realizează abia după divorţ cât de piperat este preţul plătit pentru eșecul de a ajunge la un numitor comun, iar câteva chiar reușesc să găsească drumul uitat spre inima partenerului și să-și refacă relaţia.
Verifică întreaga noastră colecţie de articole despre DIVORŢ
Dragostea care renaște din cenușă după luni, ani sau zeci de ani pare decupată din decorul unui film romantic, așa cum este, de pildă, The Parent Trap (Capcană pentru părinţi), unde Hallie și Annie se întâlnesc pentru prima oară într-o tabără de vară, realizează că sunt surori, și încă gemene, și pun la cale un plan pentru a-și aduce împreună părinţii. O misiune aparent imposibilă, având în vedere că tatăl este producător de vin în Napa Valley, California, iar mama, Elizabeth, este un celebru designer de rochii din Londra și că foștii parteneri nu s-au mai văzut de 11 ani. Oricât de neverosimilă pare (la fel ca alte evenimente și episoade ce jalonează povestea), împăcarea are totuși loc, iar filmul se încheie cu o nuntă fastuoasă, de care se bucură mai mult decât toţi gemenele, arhitecţii acestei reîntregiri familiale.
The Parent Trap nu prezintă o lume reală, ci mai degrabă una de basm, după cum admite regizorul Charles Shyer, dar, cel mai probabil, spectatorii sunt departe de a fi deranjaţi de tot acest decor ireal, care găzduiește o poveste pe cât de improbabilă pe atât de seducătoare – cea a unor soţi divorţaţi, care au crezut că nu vor mai fi vreodată împreună, dar care se reîntâlnesc și devin chiar mai îndrăgostiţi decât au fost la început.
Potrivit cercetărilor, 10-15% dintre cuplurile divorţate se împacă, iar 6% se căsătoresc din nou.
În lumea reală, divorţurile nu lasă în urmă foști parteneri care își amintesc nostalgici momentele frumoase ale începuturilor și abia dacă mai știu motivele care au dus la despărţire, însă există cupluri care descoperă că flacăra iubirii mai pâlpâie încă și care ajung, pentru a doua oară, în faţa ofiţerului stării civile.
Potrivit cercetărilor, 10-15% dintre cuplurile divorţate se împacă, iar 6% se căsătoresc din nou, dintre acestea, aproximativ 30% alegând să divorţeze din nou ulterior. Ceea ce nu înseamnă că a doua căsătorie cu aceeași persoană reprezintă o eroare, punctează psihologul Ann Gold Buscho, subliniind că, întrucât rata divorţurilor în cazul celei de-a doua căsătorii este mai mare de 60%, cifrele arată că o căsnicie refăcută rezistă mai bine decât una încheiată cu un nou partener. Există totuși puţine date legate de cuplurile care se refac după divorţ, dar specialiștii care lucrează cu foști parteneri dispuși să dea încă o șansă iubirii spun că aceste legături reînnodate au caracteristici care le diferenţiază de alte relaţii, oferind avantaje care pot fi (sau nu) valorificate.
Ce (nu) știm despre cuplurile care divorţează
Potrivit specialiștilor, aproximativ 60% dintre cuplurile care trec prin divorţ au fost deschise la ideea reconcilierii în anumite etape ale dezintegrării relaţiei. Să ajungi la un numitor comun înainte sau în timpul divorţului presupune costuri și eforturi mai mici decât cele antrenate de o reunire după momentul divorţului, iar cuplurile ar trebui să știe că timpul este un element esenţial atunci când vor să își salveze relaţia, spune terapeutul Terry Gaspard.
Cuplurile așteaptă, în medie, 6 ani înainte ca să caute ajutor pentru problemele lor.
Întrebat adesea dacă mai există speranţă pentru căsnicia lor, de către parteneri care încearcă să oprească tăvălugul spre hăul divorţului, Gaspard admite că procesul de consiliere poate fi unul complicat și că nu există garanţii că relaţia va fi salvată, dar subliniază de fiecare dată cât de important este să apelezi la ajutor cât mai devreme. De altfel, după cum susţine terapeutul John Gottman, partenerii așteaptă, în medie, 6 ani înainte ca problemele lor să se agraveze suficient de mult încât să-i determine să caute ajutor în exterior.
Multe cupluri care ajung la divorţ se plâng că, în cazul lor, terapia nu a funcţionat. Inventariind motivele pentru care terapia pare să fi eșuat, Bucho punctează că adesea a fost vorba de una sau câteva ședinţe de consiliere sau terapie, când, de fapt, e nevoie de 10-20 de ședinţe înainte ca soţii să ia o decizie cu privire la relaţia lor.
Divorţul ar putea fi prevenit într-o proporţie semnificativ mai mare decât se așteaptă societatea – aceasta a fost concluzia raportului Second Chances: A Proposal to Reduce Unnecessary Divorce, publicat în octombrie 2011 la Washington, în timpul unui eveniment găzduit de două centre de cercetare în politici publice.
Între 50 și 66% dintre divorţuri au loc în rândul cuplurilor care au avut un nivel scăzut de conflict în anii care au precedat divorţul.
William J. Doherty și Leah Ward Sears, autorii raportului, au demontat două presupuneri comune, dar eronate, despre cuplurile care ajung pe muchia divorţului. Prima presupunere, care se referă la faptul că majoritatea divorţurilor survin în cupluri nefericite și foarte conflictuale, este contrazisă de cercetări, care arată că între 50 și 66% dintre divorţuri au loc în rândul cuplurilor care s-au bucurat de o fericire medie și au avut un nivel scăzut de conflict în anii care au precedat divorţul.
A doua presupunere greșită se leagă de faptul că nu există prea multe șanse de împăcare odată ce a fost solicitat divorţul. În realitate, potrivit raportului, în 40% dintre cuplurile aflate în divorţ, unul sau ambii parteneri sunt deschiși la posibilitatea reconcilierii.
Prin urmare, având în vedere faptul că majoritatea celor care divorţează se luptă cu probleme asemănătoare cu cele ale cuplurilor care aleg să rămână împreună și că un număr semnificativ de persoane își doresc împăcarea cu partenerul chiar dacă procesul de divorţ a fost demarat, autorii raportului concluzionează că multe familii pot fi salvate dacă primesc asistenţa de care au nevoie.
Cât de bună este ideea separării?
Separarea conjugală („statut ambiguu din punct de vedere social – nu tocmai căsătorit, nu chiar divorţat”, potrivit cercetătorului P. R. Amato) este un fenomen prea puţin studiat în literatura de specialitate. Potrivit estimărilor, între 6 și 18% dintre cuplurile căsătorite din SUA s-au separat într-un anumit moment al mariajului.
Separarea terapeutică, în care fiecare partener beneficiază separat de consiliere pentru a-și limpezi intenţiile cu privire la relaţie, diferă de separarea de probă, în care partenerii încearcă să descopere cum este să trăiască fără celălalt, spune psihologul Stephen Sulmeyer, subliniind că prima formă de separare este de preferat pentru clarificarea situaţiei și, eventual, pentru reconcilierea cuplului. Șansele împăcării cresc atunci când nu există niciun contact între parteneri pe perioada separării, susţine psihologul, subliniind că experienţa sa de terapeut a confirmat cifrele livrate de cercetători: aproximativ 25% dintre cupluri se împacă în urma unei separări de probă.
Șansele de împăcare după o separare scad în mod dramatic după aproximativ doi ani, în condiţiile în care perioada medie de separare a unui cuplu durează ceva mai mult de un an.
Este riscant să încurajezi cuplurile să treacă printr-o perioadă de separare, fie ea și terapeutică, susţine terapeutul Daniel Dashnaw. Deși cultura noastră sprijină ideea separării terapeutice și nu puţini specialiști o recomandă, Dashnaw crede că datele pe care le avem vorbesc elocvent despre ineficienţa separării ca instrument de facilitare a împăcării: aproape 80% dintre cuplurile separate sfârșesc prin a divorţa, potrivit unui studiu al Universităţii de Stat din Ohio.
Cuplurile care se confruntă cu probleme greu solvabile ar trebui să știe că fereastra optimă pentru reconciliere este destul de mică – șansele de împăcare după o separare scad în mod dramatic după aproximativ doi ani, în condiţiile în care perioada medie de separare a unui cuplu durează ceva mai mult de un an, spune terapeutul.
Cea mai mare problemă legată de separare este că ea îi ajută pe cei doi parteneri să înveţe cum să trăiască singuri, iar acest lucru diminuează șansele reflectării asupra propriei responsabilităţi în declinul relaţiei, conchide Dashnaw, insistând asupra faptului că separarea nu este nimic altceva decât „autostrada spre divorţ”.
După divorţ. Ce aduce cuplurile din nou împreună?
„Nu am divorţat pentru că am încetat să ne iubim, ci pentru că amândoi eram foarte nefericiţi”, spune o femeie care s-a recăsătorit cu fostul ei soţ la ani după divorţul lor. Cei doi aveau patru copii împreună și, pe parcursul anilor de separare, copiii au continuat să fie un liant, spune femeia, care a participat la studiul întreprins de cercetătoarea Nancy Kalish. Studiul a avut 1.001 participanţi cu vârste între 18 și 89 de ani, care au încercat să reia o relaţie cu o persoană pe care au iubit-o în trecut, dar de care s-au despărţit.
Peste 70% dintre cuplurile reunite au declarat că sunt încă împreună, dar numai 6% dintre participanţi au declarat că s-au căsătorit, au divorţat, pentru ca apoi să se recăsătorească cu fostul partener. Kalish sugerează totuși că șansele de reușită ale celei de-a doua căsătorii cu același soţ ar putea fi mai bune (decât cele ale căsătoriei cu un alt partener), notând că 71% dintre participanţii la studiu au declarat că, prin comparaţie cu celelalte relaţii avute, iubirea regăsită a fost „cea mai emoţionantă dintre iubirile lor”.
Inventariind motivele pentru care oamenii se întorc la foștii parteneri, profesorul de psihologie Theresa DiDonato amintește sentimentul de familiaritate (știu la ce să se aștepte), dorinţa de a evita singurătatea, faptul că văd persoana iubită într-o lumină nouă sau ajung la concluzia că despărţirea a fost o greșeală, regretele tardive legate de relaţie, eșecul de a găsi un partener mai bun și, cel mai adesea, pentru că realizează că au încă sentimente puternice faţă de fostul partener.
Multe persoane nu iau, de fapt, în calcul că, după ce iureșul divorţului se încheie, vor începe să resimtă dorul după partener și să se îndoiască de corectitudinea alegerii lor, subliniază terapeutul Michele Weiner-Davis.
Te-ar putea interesa și: Când regretele sunt prea târzii. Ce ar trebui să știi înainte de a divorţa
Rememorând circumstanţele care au dus la încheierea căsătoriei sale, precum și la motivele care au făcut-o să se întoarcă la fostul ei soţ, scriitoarea Rachel Clark spune că și-a dat seama târziu cât de strânse erau legăturile care o uneau cu fostul ei soţ. Eșecul mariajului a fost cauzat nu de calitatea scăzută a relaţiei, ci mai degrabă de temerile provocate de divorţul părinţilor ei, de stresul exterior care s-a insinuat în relaţia de zi cu zi și de așteptările nerealiste pe care le induce cultura noastră.
Divorţul este răspunsul pe care îl dăm unui model ideal de căsătorie pe care ni-l livrează societatea, cel în care partenerul nostru trebuie să fie un supererou, care să joace impecabil un mănunchi de roluri, de la cel de confident și prieten la cel de părinte perfect și suflet pereche. În final însă, căsniciile bune nu sunt cele pe care ni le descriu basmele, ci acelea în care fiecare partener muncește conștiincios pentru a crește relaţia, concluzionează Clarke, care e convinsă că hotărârea de a nu renunţa este elementul care face adesea diferenţa între relaţiile care se destramă și cele care rezistă.
Punct și de la capăt. Motive de speranţă pentru cei care se regăsesc după divorţ
Chiar dacă există aspecte puţin studiate legate de căsătoriile care se refac, specialiștii spun că există o tendinţă de reluare a fostelor legături (legalizate sau nu), așadar și mai multe date despre ceea ce funcţionează sau nu în aceste relaţii pierdute și regăsite.
Relaţiile refăcute nu au o capacitate magică de a funcţiona comparativ cu cele care o iau de la zero, însă unul dintre avantaje este acela că partenerii își reîncep povestea de iubire cu mai multă experienţă, cu speranţă și cu determinarea de a face lucrurile să meargă. Probabil și cu ceva mai multă umilinţă, după ce au asistat la eșecul căsniciei lor și mai dispuși să facă un compromis.
Avantajul cunoașterii este, de asemenea, unul consistent. Terapeutul Michael McNulty explică faptul că există beneficii în cunoașterea foarte bună a unui partener înainte de a începe o relaţie, dar și faptul că toate relaţiile, chiar și cele fericite, vin la pachet cu diferenţe care pot genera conflicte și care, în orice caz, nu vor dispărea niciodată. Împăcarea cu un fost partener înseamnă întoarcerea la acele diferenţe deja cunoscute (în loc de a alege o altă relaţie care doar va schimba motivele de dezacord, fără să le elimine), dar, pentru ca relaţia să funcţioneze, oamenii trebuie să conștientizeze care au fost diferenţele ireconciliabile și să se angajeze să nu recidiveze în vechile tipare de răspuns la acestea.
Unul dintre cele mai obișnuite motive pentru care cuplurile destrămate decid să o ia de la capăt este tocmai convingerea că fiecare partener s-a maturizat în urma separării.
Pentru multe persoane, întoarcerea la un fost partener pe care îl cunosc este mai dezirabilă decât iniţierea unei relaţii cu cineva despre care nu știu nimic, spune terapeuta Judith Kuriansky, mai ales că, în primul scenariu, cei doi pot vedea dacă (și în ce măsură) fostul partener a făcut schimbări pozitive. Unul dintre cele mai obișnuite motive pentru care cuplurile destrămate decid să o ia de la capăt este tocmai convingerea că fiecare partener s-a maturizat în urma separării.
O condiţie esenţială pentru supravieţuirea și mai ales fericirea căsniciilor restaurate este aceea ca partenerii să ierte și să înveţe să lase în urmă trecutul, cu durerile și dramele lui, spune terapeuta Susan Zinn.
De asemenea, atunci când deschidem o ușă pentru vechea iubire, trebuie să înţelegem că, în ultimă instanţă, noi suntem responsabili pentru fericirea noastră și că dezvoltarea capacităţii de a ne gestiona sentimentele va oferi un cadru prielnic de înflorire a relaţiilor sănătoase, punctează Zinn.
Amintind faptul că există cercetări care sugerează că o căsnicie refăcută rezistă mai bine decât una încheiată cu un nou partener, consilierul marital Scott Jakubowski sfătuiește cuplurile care o iau de la început să abordeze relaţia exact așa cum o face orice cuplu care se gândește la căsătorie, cântărind bine aspectele care influenţează calitatea căsniciei (precum valorile și obiectivele comune) și apelând la consiliere, dacă problemele care au dus la dizolvarea relaţiei maritale sunt încă nerezolvate.
Oamenii nu-și modifică în mod semnificativ cerinţele pe care le au cu privire la un potenţial partener, ceea ce înseamnă că, dacă fostul partener li s-a părut potrivit în trecut, există șanse considerabile să fie atrași de el și a doua oară.
Poate că cel mai încurajator lucru legat de renașterea unei relaţii este acela că dragostea este aidoma unei pisici care doarme și care poate fi trezită în orice moment, conchide dr. Kalish, subliniind că oamenii nu-și modifică în mod semnificativ cerinţele pe care le au cu privire la un potenţial partener, ceea ce înseamnă că, dacă fostul partener li s-a părut potrivit în trecut, există șanse considerabile să fie atrași de el și a doua oară.
Vor fi mereu prea multe cupluri care plâng, lângă ruinele fumegânde ale căsniciei lor, că pentru ei relaţia de căsătorie nu a mers. Dar în același timp, printre cei care au curajul de a transcende trecutul pentru a aduce iubirea, vor fi cupluri care să constate cu bucurie și recunoștinţă că, în cazul lor, „divorţul nu a funcţionat”.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
