Într-o vreme când e mai ușor să divorţezi decât oricând, multe cupluri decid să-și separe inimile, bunurile și planurile de viitor, în speranţa că și-ar putea găsi fericirea mai degrabă separat decât împreună. Regretele cu care se luptă chiar și unii dintre cei care au iniţiat divorţul ar putea să ofere însă lecţii valoroase celor care nu sunt siguri dacă partenerul lor mai este persoana lângă care vor să-și petreacă restul vieţii.

Verifică întreaga noastră colecţie de articole despre DIVORŢ

„Există cazuri în care divorţul este inevitabil, nu am stat 40 de ani în instanţă fără să-mi dau seama de acest lucru. Dar a fost la fel de evident că un procent semnificativ al celor care divorţează își doresc, 5 ani mai târziu, să nu fi divorţat”, declara acum câţiva ani judecătorul pensionar Paul Coleridge. Profesând peste 4 decenii în dreptul familiei, 39 de ani ca avocat și 12 ca judecător, Coleridge a fost frustrat de numărul mare de divorţuri pe care le-a considerat evitabile. De fapt, el crede că, în jumătate dintre cazurile de divorţ cu care s-a întâlnit, relaţia ar fi putut fi salvată, iar din această convingere s-a născut și think tank-ul The Marriage Foundation, în 2012.

Un mănunchi de studii, de relatări ale persoanelor divorţate sau de concluzii ale experţilor confirmă faptul că, în prea multe cazuri, persoanele care au divorţat se confruntă ulterior cu o trenă grea de regrete și de remușcări legate de cauzele și de modul în care li s-a sfârșit căsnicia.

Sub semnul regretului

„Cel mai mare regret al meu este că nu m-am străduit mai mult înainte ca lucrurile să ajungă la divorţ”, spune Derick, unul dintre bărbaţii care au răspuns invitaţiei lansate de The Huffington Post de a vorbi despre regretele care îl încearcă din cauza destrămării căsniciei sale. La 3 ani de la divorţ, Derick nu știe dacă relaţia ar fi putut fi salvată, dar, în ciuda faptului că nu fusese o relaţie fericită, se teme că a pierdut pentru totdeauna viaţa de familie și privilegiul de a fi în preajma copiilor săi, așa că regretă oricum că nu a făcut eforturi serioase de a salva ceea ce a avut.

Faptul că nu și-a asumat responsabilitatea pentru partea sa de vină în degradarea relaţiei este regretul major al lui Bill. Își dă seama acum că nu și-a luat timp să își analizeze sentimentele, vorbele și faptele și a ales mai degrabă să reacţioneze la comportamentul soţiei, până ce lupta celor doi pentru a-și impune nevoile a pârjolit toată afecţiunea dintre ei.

Un studiu publicat în 2012 de cercetătorii americani David Olson și John Defraim a arătat că, dintr-o listă cu 12 cauze de eșec a căsniciilor, dispariţia iubirii se plasa pe locul 2, după infidelitate, cu mult înaintea abuzului fizic, a consumului de alcool sau a problemelor de comunicare (aflate pe locul 8, 9, respectiv 11 în clasament).

Rezultatele studiului l-au determinat pe Brent Barlow, profesor de dezvoltare umană la Universitatea Brigham Young, să remarce că „multe căsătorii par să se termine mai degrabă din cauza epuizării decât din cauza unei explozii”. Barlow este de părere că dispariţia iubirii dintr-un cuplu nu reprezintă un motiv de divorţ, întrucât iubirea poate fi din nou construită. Potrivit estimărilor sale, o treime dintre cuplurile care divorţează cred că au luat decizia corectă, o treime sunt destul de confuze cu privire la decizia luată, iar o altă treime regretă în următorii 5 ani alegerea făcută.

Un britanic din 5 nu regretă divorţul, în timp ce 22% își doresc să nu o fi pornit pe drumul separării, potrivit unui studiu realizat în 2016 de firma de avocatură Seddans. Potrivit sondajului, 21% raportau părere de rău în legătură cu modul în care gestionaseră despărţirea, iar 33% regretau impactul negativ al despărţirii asupra copiilor.

„De ce nu am făcut mai multe eforturi?” și „Cum de nu mi-am dat seama de calităţile partenerului?”– acestea sunt întrebările care condensează cel mai des întâlnite regrete ale celor divorţaţi, spune psihologul Trish Purnell-Webb, care a fondat Relationship Institute Australasia. Aproximativ 90% dintre cuplurile pe care le consiliază ar putea să-și refacă relaţia cu succes, doar 10% fiind în situaţia de a-și fi ales greșit partenerul încă de la început, estimează psihologul, explicând că, în mod paradoxal, și cuplurile solide aleg să se îndrepte spre divorţ când apar problemele, în loc să rămână și să lupte pentru relaţie.

„E mai ușor să te concentrezi pe șosetele murdare din mijlocul casei decât să apreciezi buchetul de flori de pe masa din sufragerie. Dar, odată ce florile dispar, ele încep să ne lipsească”, spune Purnell-Webb, subliniind abilitatea creierului nostru de a se concentra mai degrabă pe ce merge rău decât pe aspectele pozitive ale unei situaţii.

Când măsori de două ori înainte să tai o dată

Experţii le recomandă cuplurilor care cochetează cu gândul divorţului să reflecteze la o serie de întrebări cu privire la relaţie, dar și la costurile divorţului, ușor de detectat din experienţa altor cupluri.

Am fi mai fericiţi după divorţ?

Întrebarea poate părea retorică persoanei decise să pună punct relaţiei, dar ea merită analizată oricum, spune terapeuta Karolina Pasko. Uneori, oamenii cred că nefericirea lor vine dintr-o căsnicie care nu funcţionează la parametrii optimi, dar este posibil ca unele persoane să își proiecteze conflictele interioare asupra relaţiei, susţine Pasko, subliniind cât de important este să identificăm impactul negativ pe care îl au problemele din alte compartimente ale vieţii asupra relaţiei de cuplu. Când ne aflăm într-o porţiune mai dificilă a drumului în doi, tindem să remarcăm mai degrabă problemele sau minusurile partenerului, dar faptul că iarba de dincolo de gard e mai verde se dovedește, mai mereu, doar o iluzie.

De fapt, un studiu din 2002 a arătat că, în timp ce partenerii nefericiţi care au divorţat nu au fost mai fericiţi decât cei care au rămas într-o relaţie nefericită, 8 din 10 soţi care au păstrat relaţia, deși se declarau nefericiţi în ea, au raportat că au un mariaj fericit 5 ani mai târziu (pentru mai multe detalii,vezi articolul scris de Norel Iacob „Ne face divorţul mai fericiţi decât continuarea unei căsnicii nefericite?”).

Ce ești pregătit să faci pentru ca relaţia să funcţioneze?

În perioadele secetoase ale relaţiei, nu este neobișnuit ca unul dintre parteneri să gândească, fie că o spune, fie că nu, că s-a săturat să încerce și că nu va mai face niciun efort pentru ca lucrurile să o ia pe un făgaș mai bun. O discuţie calmă și deschisă despre ce anume ar putea fiecare să facă pentru relaţia în derivă este un lucru de care cuplul are nevoie pentru a-și rezolva conflictele.

„A-i cere partenerului să se gândească la ce este dispus să facă în loc de a-l presa cu ceea ce nu își dorește să facă va aduce un suflu de aer pozitiv în conversaţiile tale”, punctează terapeuta Karolina Pasko.

Pe de altă parte, dacă există o reţetă sigură a eșecului într-o căsnicie, atunci ea se rezumă la doi parteneri care așteaptă ca schimbarea să vină de la celălalt, susţine psihologul Harriet Lerner.

Care va fi costul emoţional al divorţului?

Există diferenţe mari între bunăstarea americanilor divorţaţi și cea a americanilor căsătoriţi, începând cu sănătatea fizică și emoţională și încheind cu accesul la necesităţile de bază, potrivit datelor oferite în 2012 de Gallup-Healthways Well-being Index (mai multe detalii aici).

Vindecarea și adaptarea la viaţa de după divorţ necesită o perioadă de 2-4 ani, dar 40% dintre subiecţi nu reușesc să își revină complet nici după 5 ani, arată un studiu publicat de cercetătoarele Judith Wallerstein și Joan Berlin Kelly acum 4 decenii.

Istorisirile celor care au trecut printr-un divorţ și opiniile experţilor converg: durerea emoţională produsă de despărţire este, în generală, subestimată de cupluri.

Impactul asupra copiilor

Studiile arată că problemele emoţionale și de comportament pot apărea la copiii ai căror părinţi divorţează și chiar că divorţul părinţilor se poate „transmite” generaţiei următoare.

Aproape 50% dintre părinţii care divorţează ajung să trăiască în sărăcie, potrivit cercetătorilor Patrick Fagan și Robert Rector. De asemenea, divorţul slăbește participarea la slujbele religioase, care este asociată cu o sănătate mai robustă și cu o viaţă de familie mai bună, punctează cercetătorii.

Despre impactul negativ al divorţului asupra copiilor de diferite vârste am scris pe larg în articolul „Vârsta «perfectă» pentru divorţul părinţilor nu sosește niciodată”.

Privește criza căsniciei într-o imagine de ansamblu

Cei care se confruntă cu probleme în căsnicie trebuie să caute resurse pentru a-și reface relaţia: poate fi vorba de un terapeut, de cupluri care și-au salvat mariajul și organizează în prezent ateliere și seminare sau de un mentor religios, pentru cei care frecventează biserica, subliniază profesorul Brent Barlow. Niciodată nu ar trebui subestimate efectele ajutorului din exterior, explică Barlow, amintind că 85% dintre cuplurile care participă la astfel de seminare își cresc cu 85% șansa de a rămâne împreună, iar cele care participă săptămânal la slujbele religioase au cu 30% mai puţină probabilitate de divorţ.

Un lucru interesant remarcat în zilele ce au urmat atacului terorist din 11 septembrie 2001 a fost acela că numărul cuplurilor care și-au retras cererile de divorţ a crescut foarte mult. Tendinţa s-a menţinut doar pentru scurt timp, dar, chiar și așa, a fost un indiciu al faptului că, în vremuri de criză, „oamenii se opresc și se gândesc la lucrurile care contează mai mult în viaţă: tovărășie, dragoste și familie”, a comentat Michael von Blon, un avocat american specializat în dreptul familiei.

De la semnele prevestitoare ale divorţului la soluţii pentru contracararea lui

Poate că despărţirea cade ca un trăsnet pe cer senin pentru unul dintre parteneri, dar semnele declinului relaţiei sunt prezente acolo cu mult timp înainte.

Psihologul și expertul în probleme maritale John Gottman a descris mai mulţi indicatori ai unei căsnicii care se îndreaptă vertiginos spre divorţ. Relaţiile care tolerează 4 comportamente toxice (critica, auto-îndreptăţirea, dispreţul și îndepărtarea fizică și emoţională de partener) au un risc de 80% de a se încheia cu un divorţ, spune psihologul (vezi și articolul „Cuplurile care nu se tem de conflicte”).

Dispreţul, în multiplele sale forme, este cel mai distructiv dintre toate cele 4 atitudini, erodând relaţia și respectul dintre parteneri. În plus, atunci când dispreţul se insinuează adânc în ochiurile mariajului, nu mai suntem capabili să remarcăm calităţile sau comportamentele pozitive ale celuilalt, orice urmă de admiraţie pentru acesta volatilizându-se, explică Gottman.

Pentru a contracara acest ucigaș al relaţiei, psihologul recomandă alimentarea admiraţiei și iubirii pentru partener. Oricâte sentimente negative s-ar fi acumulat între cei doi, adesea încă mai există un sâmbure de afecţiune sub toate aluviunile, iar dacă partenerii învaţă să se privească prin lentile ceva mai roz, apreciind lucrurile bune, oricât de mărunte, pe care le face fiecare dintre ei, există șanse de a comuta relaţia de pe dispreţ pe un modul al aprecierii și admiraţiei.

Raportul dintre interacţiunile pozitive și cele negative poate fi, de asemenea, un factor predictiv al divorţului, a constatat Gottman; este nevoie de un „raport magic” de 5 interacţiuni pozitive care să contrabalanseze o interacţiune negativă, iar un raport 1:1 este nesănătos și arată că mariajul este pe muchie de divorţ.

Poate că gândul unei relaţii noi, mai puţin conflictuale și mai împlinitoare, se profilează în mintea partenerilor care simt că nu mai au resurse pentru a-și salva mariajul. Studiile arată însă că, în timp ce rata de divorţ a primei căsnicii este destul de ridicată, robusteţea unui al doilea sau al treilea mariaj este, pentru un procent mare de persoane, una dintre cele mai triste iluzii pe care le-au întreţinut.

Căsniciile pot fi consolidate, oricât de provocator s-ar dovedi acest obiectiv, dar ce ar trebui să reţinem este că fiecare mariaj vine la pachet cu dificultăţile lui, susţine Gottman. Astfel, Paul se căsătorește cu Alice, dar dorinţa ei de a participa la diferite evenimente creează conflicte, pentru că Paul este timid și urăște interacţiunea cu necunoscuţi. Dacă ar fi ales-o pe Susan însă, problemele doar și-ar fi modificat ușor conturul: Paul este veșnic în întârziere, iar Susan pur și simplu nu tolerează întârzierile.

Există o morală a acestei povești, iar Gottman o sintetizează în câteva cuvinte: atunci când ne alegem partenerul, alegem și un set nerezolvabil de probleme.

De fapt, psihologul crede că 69% dintre conflictele unui cuplu nu pot fi rezolvate, pentru că provin din faptul că oamenii se deosebesc foarte mult între ei. Ceea ce pot face partenerii pentru relaţia lor este să creeze un cadru de acceptare și să cultive disponibilitatea pentru dialog, învăţând în același timp să trăiască cu toate diferenţele care există între ei.

Divorţul prilejuiește o durere atât de pătrunzătoare încât multe persoane se întreabă, privind retrospectiv lucrurile, dacă nu ar fi fost preferabil să își salveze relaţia sau să se confrunte cu evenimente pe care majoritatea le-ar considera mai rele decât o despărţire, susţine psihologul Anda Brosh.

Dacă divorţul este atât de devastator, iar o nouă relaţie vine la pachet cu dificultăţi diferite, dar nu neapărat mai ușor de gestionat, cei care cochetează cu evadarea dintr-o relaţie au motive puternice de a-și cântări bine deciziile. Poate că aceeași energie revendicată de costurile mari ale unui divorţ ar putea fi cheltuită pentru a păstra și îmbunătăţi o relaţie pe care cei doi s-au legat să o protejeze la bine și la greu.

Verifică întreaga noastră colecţie de articole despre DIVORŢ

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.