Obama jură să apere drepturile homosexualilor

În timp ce preşedintele Statelor Unite a jurat la o strângere de fonduri din Los Angeles, miercuri, că va apăra drepturile homosexualilor, o lege care trebuia să permită căsătoriile homosexuale în Washington a fost blocată şi va fi supusă unui referendum în noiembrie.

Românii cred mai mult în căsătorie decât în biserică

Între cetăţenii europeni, românii sunt cei mai încrezători în instituţia căsătoriei. Ei se plasează în schimb pe ultimul loc atunci când vine vorba de încrederea în bănci. Aceasta și alte statistici surprinzătoare au fost publicate în studiul Trusted Brands 2011, realizat de revista Reader's Digest.

Croaţii, decişi să organizeze un referendum legat de căsătorie

O mişcare civilă din Cehia, numită „În numele familiei", ce susţine familia tradiţională, a adus laolaltă persoane, familii, asociaţii, organizaţii, comunităţi şi mişcări religioase care să se exprime cu privire la căsătoria tradiţională.

Statul New York a aprobat căsătoriile gay

Guvernatorul statului New York a semnat sâmbătă legea prin care pe teritoriul statului sunt aprobate căsătoriile între persoanele gay.

Sprijin surprinzător al egalităţii în ceea ce priveşte căsătoria, pe Facebook

În martie, Facebook a susţinut o campanie de susţinere a egalităţii în căsătorie împreună cu Human Rights Campaign şi a avut un succes nebănuit, cu milioane de persoane care şi-au demonstrat sprijinul lor.

Creştinii britanici se roagă pentru căsătorie

În cea de-a treia ocazie de citire a proiectului de lege legat de legalizarea căsătoriilor homosexuale, ce va avea loc în Parlamentul britanic, pe 20 şi 21 mai, creştinii britanici sunt chemaţi să se roage pentru căsătoria tradiţională.