Simptome ale unui mariaj sortit divorţului
În spatele preludiului unui divorţ se ascund patru mari comportamente distructive, care îi pot împiedica pe partenerii unui cuplu să își ţină promisiunea rostită cu entuziasm, de a rămâne împreună „la bine și la greu până când moartea ne va despărţi", este de părere dr. John Gottman, de la Universitatea din Washington.
Iubirea care distruge căsnicia
Știm ce se spune despre lucrurile care sunt în exces, că dăunează grav sănătăţii, fizice sau psihice. Orice dezechilibru, fie că este în sens pozitiv, fie negativ, rămâne tot dezechilibru. Însă când vine vorba de iubire, am învăţat totuși că parcă e cu atât mai bine cu cât se înmulţește. Unde dragoste nu e, nimic...
Ce vor bărbaţii de la o relaţie
Ne-am pus de acord. Ceea ce contează mult pentru o femeie este să fie înţeleasă, de aceea va aprecia enorm un bărbat care are capacitatea de a empatiza cu ea, sau care face vizibil eforturi să o înţeleagă. Mai puţin analizat în studiile de specialitate este ceea ce doresc bărbaţii de la o relaţie.
12 feluri în care îi poţi arăta respect soţului tău
Bărbaţii ar prefera să se simtă mai degrabă neiubiţi decât nerespectaţi sau luaţi în batjocură, acesta este unul dintre principiile în favoarea căruia pledează cartea "Doar pentru ea", scrisă de Shaunti şi Jeff Feldhahn. O idee cu rezonanţă biblică, intuitivă pentru multe femei dar care, adesea, nu este înţeleasă la nivel practic. Acesta este şi...
Alegerea partenerului de viaţă, o decizie biblică
Tinerii creştini trăiesc în mijlocul unei societăţi şi unei culturi care respectă alte valori decât cele după care se ghidează ei. Aşa a fost dintotdeauna şi nu este de mirare că aşa se întâmplă şi acum.
Temerile și regretele femeilor creștine, în privinţa căsătoriei
Greu de imaginat că un articol cu titlul „10 tipuri de bărbaţi cu care femeile creștine nu ar trebui să se căsătorească" ar putea ajunge viral. Și totuși, s-a întâmplat. Peste 2 milioane de utilizatori au citit materialul publicat de Charisma Magazine. Cei mai mulţi au fost femei. De ce?
Virginitatea până la nuntă, dăunătoare sexualităţii de după?
Tinerii care îşi păstrează virginitatea până în noaptea nunţii riscă să aibă ulterior probleme legate de viaţa intimă. Cel puţin, aceasta este concluzia unei cercetătoare americane. Rezultatele studiului nu sunt deloc comode creștinilor adepţi ai castităţii premaritale, părând că dau undă verde celor care oricum nu mai puneau preţ pe valorile tradiţionale ale familiei.
Cum să repari şi să îmbunătăţeşti o relaţie
Există foarte multe motive pentru care o relaţie poate lua sfârşit, însă dacă decizi să o repari, ar trebui să mai faci câţiva paşi în plus pentru a o îmbunătăţi.
„Compatibilitatea îngustă” – o capcană pentru cupluri
Dr. Neil Clark Warren, psiholog și expert în probleme maritale explică într-un articol pentru Huffington Post de ce este bine să te gândești de două ori înainte de a face „pasul cel mare" și care este motivul pentru care atâtea căsătorii se destramă în fiecare zi.
Cumpăna de după 40 de ani
Kate Spade și Anthony Bourdain. Un designer de modă și un chef/om de televiziune. Doi oameni faimoși, înstăriţi, care la vârsta de 55 și, respectiv, 61 de ani au hotărât să își ia viaţa, ambii luna trecută. Două cazuri care au șocat opinia publică și ne-au readus aminte că nu există multe garanţii împotriva suferinţei...
Secretul unei căsnicii fericite, explicat de un tată fiului său
Înainte de a purta o discuţie legată de relaţii intime cu băieţelul său, dr. Kelly Flanagan s-a gândit că ar fi mai potrivit să îi dezvăluie, printr-o scrisoare, care este cel mai bun motiv pentru care ar trebui să se căsătorească, iar la final îi mai oferă o lecţie preţioasă: secretul unei căsnicii fericite.
5 reguli ale căsătoriei pe care poţi să le încalci
Cei căsătoriţi sau pe cale să se căsătorească au primit deja şi cel mai probabil încă primesc o mulţime de sfaturi pentru o relaţie fericită, plină de dragoste şi bucurii. Poate unele dintre ele le vei întâlni şi pe lista care urmează, o listă a regulilor care sunt făcute pentru a fi încălcate.
12 feluri în care îi poţi arăta dragoste soţiei tale
Chiar dacă relaţia este foarte bună, soţia ta este probabil marcată de o nesiguranţă fundamentală cu privire la dragostea ta - și dacă această nesiguranţă este provocată, atunci, până nu o reasiguri de dragostea ta, este posibil ca reacţiile ei să fie de-a dreptul uimitoare și confuze pentru tine, afirmă Shaunti...
5 lucruri pe care să NU le spui unei femei necăsătorite
„De ce este o aşa mare problemă pentru o fată cu studii, serioasă și credincioasă să îşi găsească jumătatea în Biserică?" Aceasta este întrebarea pe care pastorul Kevin DeYoung a lansat-o într-un articol publicat în The Gospel Coalition. Un răspuns inedit, pe care o cititoare i l-a trimis prin e-mail, face subiectul altui articol publicat...
Un cumplit diagnostic și lecţii nepreţuite despre căsătorie și viaţă
Entuziasmul de a deveni mireasă al Dianei Frustaci a pălit în faţa unei noi provocări ce o încerca: diagnosticul de scleroză multiplă. Însă boala i-a oferit câteva lecţii preţioase și i-a „îmbunătăţit mariajul", mărturisește tânăra într-un articol pentru Your Tango.
Cum poţi fi fericit într-o căsătorie imperfectă
Ești nefericit în relaţie și crezi că oficializarea ei printr-un act va aduce, în sfârșit, fericirea? Rata tot mai ridicată a divorţurilor nu este întâmplătoare, iar specialiștii subliniază importanţa unei abordări realiste atunci când vine vorba de căsătorie.
VIDEO: Ce spune Biblia despre sexul înainte de căsătorie?
Faptul că a șaptea din cele 10 porunci biblice condamnă adulterul este binecunoscut în rândul creștinilor, însă atunci când vine vorba despre relaţiile sexuale înainte de căsătorie, opiniile sunt uneori împărţite. Într-o intervenţie video realizată pentru Christian Post, pastorul Lloyd Pulley clarifică modul în care Biblia vede această problemă.
Nu există „vârsta perfectă” pentru a găsi un soţ
Femeile din ziua de azi sunt automat plasate în una din două categorii: prea tânără pentru căsătorie, sau prea în vârstă pentru mai atrage un potenţial soţ. Se pare că fereastra de oportunitate pentru căsătorie este extrem de mică, la limită între cele două extreme. Cine ratează fereastra se poate aştepta la un viitor desprins...
Ce vor femeile de la o relaţie
Recunoaşte, motivul pentru care citeşti acest articol, deşi probabil ai mai citit alte zeci pe aceeaşi temă, este că în ciuda numărului ameţitor de teorii, parcă niciuna nu reuşeşte să pună acel punct pe "i", care ar rezolva toate neînţelegerile în cuplu.
Studiu: O căsnicie nefericită poate afecta grav sănătatea
Mariajele nefericite, marcate de conflicte frecvente, critici şi solicitări excesive, ar putea avea un impact negativ asupra sănătăţii, au avertizat psihologii.
Cheia unei căsnicii longevive (video)
Un clip postat de Gospel Coalition îi introduce pe internauţi într-o discuţie personală și edificatoare purtată de trei pastori americani cu renume internaţional: John Piper, Tim Keller și D.A. Carson. Subiectul care i-a reunit în discuţie: longevitatea căsniciei.

























