Războaie fără sfârșit

Nu există căi de a ocoli subiectul. Odată cu legalizarea căsătoriei gay la nivel federal în SUA, linia de separare dintre apărarea drepturilor civile ale homosexualilor și apărarea drepturilor religioase ale celor care refuză să accepte căsătoria gay din motive religioase a devenit tot mai confuză, iar taberele – tot mai înverșunate. Discuţiile se poartă...

Papa: nu vă temeţi de căsătorie

„Nu renunţaţi la urmarea idealului înalt al iubirii, care este o reflecţie şi o mărturisire a iubirii lui Dumnezeu!," i-a îndemnat Papa Benedict al XVI-lea pe logodnicii prezenţi pe 11 septembrie la Cel de-al 25-lea Congres Euharistic Naţional din Italia, informează catholica.ro.

India: cuplurile care au relaţii sexuale sunt considerate ca fiind căsătorite

O curte de judecată din statul indian Tamil Nadu, din sudul ţării, a hotărât ca persoanele care au avut relaţii sexuale să fie considerate din punct de vedere legal ca fiind căsătorite.

S-a lansat primul serviciu de căsătorii umaniste în România

Începând cu luna aceasta, cuplurile care nu sunt religioase au acces la două servicii care sunt foarte populare în Occident între laici şi atei: căsătoria umanistă şi botezul umanist.

48% din cupluri aleg să trăiască mai întâi în concubinaj

Tot mai multe cupluri aleg să trăiască împreună înainte de a se căsători, arată un studiu citat de Associated Press. Cercetarea a fost efectuată de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) în Statele Unite, în perioada 2006-2010.

Prima căsătorie gay din Irlanda

Irlanda se alătură ţărilor în care căsătoriile între persoane de același sex intră sub protecţia statului.

„Comando-urile iubirii” apără cuplurile indiene

Cuvântul „iubire” încă este considerat de mulţi drept un cuvânt murdar în India, ţara în care căsătoriile se fac numai la iniţiativa părinţilor și respectând apartenenţa la caste, scrie BBC.

Ursarii nu-și mai căsătoresc copiii de mici datorită unui pastor

„Nici procuratura, nici poliţia, nici şcoala, nici toate autorităţile din lumea asta nu au putut să oprească ceea ce era la noi", își aduce aminte unul dintre enoriași. În urma schimbărilor din viaţa lor, ursarii au renunţat la căsătorirea la vârste fragede a copiilor lor, își încurajează fetele să meargă la școală, iar abandonul şcolar s-a...

Căsătoria tradiţională, apărată de pastori din toată America

Pastori aparţinând mai multor confesiuni s-au unit într-un efort comun pentru a sărbători rolul şi importanţa căsătoriei tradiţionale. Organizaţia pe care au înfiinţat-o, numită "We Celebrate Marriage" (în trad. „Noi sărbătorim căsătoria") se doreşte a fi în opoziţie cu încercările activiştilor gay de a promova căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Sondaj: Americanii consideră căsătoria tot mai puţin importantă

În ciuda faptului că majoritatea americanilor sunt căsătoriţi sau îşi doresc să se căsătorească, numărul celor care mai consideră căsătoria importantă a scăzut în ultimii 7 ani, la fel ca şi numărul căsătoriilor încheiate, potrivit unui nou sondaj efectuat de Gallup.

Gallup: Drepturile homosexualilor acceptate de majoritatea americanilor

În America, 54% dintre adulţi consideră că relaţiile gay sau cele lesbiene sunt din punct de vedere moral acceptabile, percepţia publică de acceptare faţă de aceste relaţii crescând de la 38% în anul 2002, la un maxim de 56% în anul 2011, potrivit unui sondaj Gallup.

Prima căsătorie gay în Portugalia

Prima căsătorie a unui cuplu de lesbiene din Portugalia a fost oficiată ieri, la scurt timp după legiferarea căsătoriei homosexuale într-o ţară care este majoritar catolică, anunţă Agerpres. „Este o mare victorie, un vis devenit realitate. Acum suntem o familie, ăsta este lucrul cel mai important", a declarat Teresa Pires, una dintre cele două lesbiene....

Conferinţă creştină, interzisă pentru că se opune căsătoriilor homosexuale

Organizatorii unei conferinţe pe tema căsătoriei, în Marea Britanie, au primit vestea că nu mai pot organiza evenimentul, deoarece susţin definiţia biblică a căsătoriei între un bărbat şi o femeie, relatează Christian Post.

Majoritatea tinerilor americani se căsătoresc pe viaţă

Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Clark din Statele Unite arată că 86% dintre tinerii americani se aşteaptă ca mariajul să dureze toată viaţă, deşi jumătate din ele se încheie prin divorţ.

Toleranţă sporită faţă de căsătoriile homosexualilor, în SUA

O majoritate fragilă a populaţiei americane continuă să se opună căsătoriilor între homosexuali, în ultimii ani înregistrându-se o scădere a opoziţiei în acest sens, potrivit unui nou sondaj Gallup. 53% dintre respondenţi au declarat că sunt împotriva legălizării căsătoriilor între homosexuali, în timp ce procentul celor dispuşi să accepte o astfel de lege este de...

A scăzut numărul căsătoriilor în Biserica Catolică

Un studiu recent realizat în rândul credincioşilor catolici a relevat o scădere de 50% în rândul căsătoriilor între catolici, în 2010, comparativ cu 1972.

Căsătoria nu este între priorităţile femeii din România

„Românca de azi nu-şi mai doreşte un bărbat care să nu ofere nimic, iar dacă îşi doreşte relaţii sexuale le poate avea şi fără căsătorie", afirmă Gabriela Niţă, expertă în relaţia de cuplu, citată de Gândul.

Bethany Hamilton, sursa de inspiraţie pentru creștinii americani, se căsătorește

În ultimii 10 ani, povestea celei mai îndrăgite surferiţe americane, Bethany Hamilton, a făcut înconjurul presei, a apărut în filmul „Soul Surfer" și a fost subiectul unei cărţi. Ea a ţinut zeci de discursuri și aparţii TV, despre cum credinţa a ajutat-o să își revină, după ce a fost mușcată de un rechin la doar 13...

Căsătoriile gay au devenit legale în Islanda

Islanda a adoptat vineri o lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Legea nu a întâmpinat nicio rezistenţă politică, înregistrându-se 49 de voturi pentru şi nici un vot împotrivă. Islanda este singura ţară din lume al cărei şef de guvern, dna Johanna Sigurdadottir, este o lesbiană declarată, notează Agerpres.

Peste un sfert din absolvenţi se căsătoresc cu un coleg din aceeași facultate

Aproximativ 28% dintre cuplurile absolvente de facultate sunt formate din parteneri care au frecventat aceeași instituţie universitară, arată un studiu Facebook.

Sitcom despre nevestele din Biblie

După succesul internaţional al serialului "Neveste disperate" ("Desperate Housewives"), o ciber-evanghelistă şi-a propus să producă "Nevestele din Biblie", un serial despre şase femei care se străduiesc să fie soţii bune.