Săptămâna Naţională a Căsătoriei în Statele Unite
În fiecare an, odată cu ziua de 7 februarie în Statele Unite se organizează Săptămâna Naţională a Căsătoriei.
„Comando-urile iubirii” apără cuplurile indiene
Cuvântul „iubire” încă este considerat de mulţi drept un cuvânt murdar în India, ţara în care căsătoriile se fac numai la iniţiativa părinţilor și respectând apartenenţa la caste, scrie BBC.
Creştinii britanici se roagă pentru căsătorie
În cea de-a treia ocazie de citire a proiectului de lege legat de legalizarea căsătoriilor homosexuale, ce va avea loc în Parlamentul britanic, pe 20 şi 21 mai, creştinii britanici sunt chemaţi să se roage pentru căsătoria tradiţională.
Tineri, singuri și neînţeleși
„Imaturi, inadaptaţi și centraţi pe propria persoană" sunt doar câteva din stereotipurile de care se lovesc cei care nu și-au întâlnit alesul sau aleasa inimii, susţine dr. Bella DePaulo, care a studiat fenomenul.
12 feluri în care îi poţi arăta dragoste soţiei tale
Chiar dacă relaţia este foarte bună, soţia ta este probabil marcată de o nesiguranţă fundamentală cu privire la dragostea ta - și dacă această nesiguranţă este provocată, atunci, până nu o reasiguri de dragostea ta, este posibil ca reacţiile ei să fie de-a dreptul uimitoare și confuze pentru tine, afirmă Shaunti...
„Mă iubește sau nu?” – Testul care dezvăluie dacă vei avea o căsătorie fericită
Sentimentele impulsive și instantanee ar putea fi elementul cheie care poate prezice dacă relaţia oficializată dintre doi parteneri va fi de durată sau nu, sugerează un studiu american, citat de BBC.
Contra curentului
Pe parcursul ultimelor câteva decenii, peisajul vieţii de familie s-a metamorfozat în mod dramatic. Generalizarea și normalizarea divorţurilor sunt numai două dintre aceste schimbări.
Mai există și căsătorii fericite
În seria de știri, articole și studii care propovăduiesc eșecul instituţiei căsătoriei, mai există și niște dovezi „ascunse" și autori care arată că tinerii care se mai gândesc să se căsătorească au la ce să viseze.
Studiu: Căsătoria face bine la inimă
Căsătoria implică mai multe responsabilităţi și implicit mai mult stres. Potrivit unui nou studiu însă, persoanele căsătorite sunt mai sănătoase şi au risc mai scăzut de a suferi boli de inimă decât cele necăsătorite, divorţate sau văduve.
E adevărat: Începerea vieţii sexuale modifică creierul
Începerea vieţii sexuale este într-adevăr un început de viaţă nouă. Activitatea sexuală modifică structura creierului, cel puţin la bărbaţi, susţine un studiu japonez, citat de publicaţia britanică Daily Mail. O echipă de cercetători japonezi, care a monitorizat particularităţile cerebrale ale șobolanilor activi și ale celor inactivi sexual, a notat că șobolanii...
„Moment istoric” în America latină – Argentina a legalizat căsătoriile gay
America latină a trăit ieri un „moment istoric", notează AP, atunci când votul parlamentului argentinian a ratificat legea potrivit căreia homosexualii și lesbienele se pot căsători legal, pot adopta copii sau face fertilizare in vitro, și pot avea aceleași drepturi pe care le au heterosexualii atunci când întemeiază o familie.
Căsătoria nu este între priorităţile femeii din România
„Românca de azi nu-şi mai doreşte un bărbat care să nu ofere nimic, iar dacă îşi doreşte relaţii sexuale le poate avea şi fără căsătorie", afirmă Gabriela Niţă, expertă în relaţia de cuplu, citată de Gândul.
Știinţa din spatele fericirii în cuplu
Chiar dacă fiecare cuplu are propria sa reţetă pentru fericire și armonie, există câteva elemente care pot fi aplicate în orice relaţie pentru a alimentarea fericirea în doi.
Căsătoria, o aventură cu inima în dinţi
Calitatea și obiceiurile în relaţiile sociale ne influenţează semnificativ sănătatea, mai ales pe cea a inimii, susţin cercetătorii care au făcut echipă la Universitatea...
Bisericile Kenyei luptă contra căsătoriei copiilor
Bisericile din sudul Kenyei s-au alăturat efortului internaţional de a stopa fenomenul căsătoriilor forţate ale minorilor. Centrele deschise de biserici în regiunea triburilor Masai le oferă adăpost fetele care fug de acasă pentru a scăpa de căsătoriile aranjate de părinţi.
Femeile sunt mai des dezamagite după ce se mută cu prietenul
Un nou studiu vine să demonstreze existenţa unor diferenţe majore de perspectivă între bărbaţi și femei atunci când vine vorba de relaţii. Punctul focal, de data aceasta, îl constituie coabitarea.
Evanghelia virală: Jeff Bethke despre sex și căsătorie (VIDEO)
Jefferson Bethke, evanghelistul online al cărui videoclip despre Iisus și falsa religie a reușit să adune aproape 18 milioane de vizualizări în doar două săptămâni, a creat încă o poezie video, de data aceasta despre dragoste, sex și căsătorie. Tânărul a mai spus că și-a inspirat clipul din cartea „Real Marriage", scrisă de pastorul...
„În vremuri de sănătate și de boală.” Legaţi de partener prin fire (ne)văzute
Înainte să bată clopotele de nuntă, poate n-ar strica să îţi scrutezi mai atent partenerul. Să remarci detalii care par nesemnificative, precum nivelul lui de colesterol, scrie jurnalista Rebecca Webber. Nu e vorba de o găselniţă care să facă drumul spre altar mai anevoios, ci de o concluzie la care au ajuns cercetătorii: sănătatea unui partener...
O căsătorie cu o minoră de 11 ani în Malaysia redeschide subiectul pedofiliei ascunse
Autorităţile din Malaysia investighează un caz în care un bărbat în vârstă de 41 de ani a trecut graniţa în Thailanda, unde s-a căsătorit cu o fetiţă de doar 11 ani, caz care a generat un oprobiu în comunitatea majoritar musulmană a Malaeziei.
Nick Vujicic scrie despre credinţă și binecuvântările căsniciei
Evanghelistul Nick Vujicic călătorește în toată lumea pentru a transmite un mesaj de speranţă în Dumnezeu și în puterea Lui de a ajuta oamenii să treacă prin dificultăţi. Și despre dificultăţi știe ce vorbește, din moment ce s-a născut fără mâini și fără picioare. În curând va publica și a doua...
Oamenii căsătoriţi au de 3 ori mai multe şanse să trăiască peste 60 de ani
Căsătoria ar putea fi cheia pentru o viaţă lungă, susţin cercetătorii de la Centrul medical Duke University, din Carolina de Nord, SUA.




















