Episodul Houston continuă: „Suntem pregătiţi pentru închisoare”

780

Somarea pastorilor de a se prezenta la tribunalul din Houston din cauza predicilor împotriva homosexualităţii nu constituie un caz singular. Între timp, un pastor dintr-un alt stat american este ameninţat cu închisoarea pentru refuzul de a oficia o căsătorie gay. În replică imediată, creștinii conservatori s-au mobilizat.

Situaţia din Houston a fost percepută ca un atac fără precedent la adresa libertăţii religioase, constituind o adevărată provocare pentru mediul creștin american. Sub motivul apărării egalităţii de gen, creștinii sunt puși în dificultate. Mai ales pastorii care vor conservarea valorilor creștine se simt ameninţaţi de ofensiva legislativă în urma mișcărilor care militează pentru drepturile homosexualilor.

În numele unei toleranţe înţelese ca reper absolut, se construiește o societate cu un viitor ușor de anticipat. De aici provine și teama pierderii unor libertăţi fundamentale cu care americanii erau obișnuiţi. „Unul dintre cele mai mari pericole din America de azi e intoleranţa extremă în numele toleranţei”, a comentat Ben Carson pe marginea cazului din Houston.

Houston este doar începutul?

Ceea ce s-a întâmplat în orașul texan putea fi doar un caz izolat, pe care unii l-ar fi pus în mare parte pe seama orientării sexuale a primarului. Nu este însă deloc așa.

Un alt caz recent apărut într-un alt stat american reflectă amploarea fenomenului. În Idaho, pastorul Donald Knapp, care a refuzat să oficieze o cununie gay în biserică, este pasibil de pedeapsă, potrivit legii, sub acuzaţia de discriminare pe motive de orientare sexuală. Aceasta este o consecinţă a deciziei Curţii de Apel din Idaho de a renunţa la definirea căsătoriei strict ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Pentru refuzul său, Knapp riscă o pedeapsă de 180 de zile de închisoare și 1.000 de dolari amendă pentru fiecare zi în care își menţine refuzul. Cazul este totuși controversat, fiindcă familia Knapp deţine o capelă în care oficiază căsătoriile. Este deci o afacere. Chiar dacă va scăpa de urmărirea penală, situaţia familiei Knapp evidenţiază faptul că libertatea de conștiinţă asociată oricărui tip de activitate cu profit (religioasă sau nereligioasă) nu mai este garantată, în condiţiile în care în acest an curtea federală de justiţie a statului Idaho a recunoscut dreptul cuplurilor gay de a se căsători legal.

Noua lege nu îi afectează pe cei care, în numele convingerilor religioase, refuză oficierea unui mariaj, fiindcă bisericile sunt considerate organizaţii nonprofit. Însă orice organizaţie care face profit intră sub incidenţa acesteia, indiferent de calitatea și convingerile celor care o reprezintă. „Statul nu ar trebui să forţeze slujitorii hirotoniţi să acţioneze împotriva credinţei lor sub ameninţarea cu închisoarea și amenzi penale”, şi-a exprimat opinia avocatul Jeremy Tedesco, într-o declaraţie de apărare a lui Knapp.

O replică vehementă

Reacţiile nu au întârziat. Sute de pastori şi lideri creştini au organizat un protest pe treptele capitoliului din Michigan şi au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au exprimat dezaprobarea faţă de presiunile la care sunt supuși creștinii.

Cei prezenţi au afirmat că legislaţia care protejează drepturile homosexualilor a sfârşit prin a-i discrimina pe cei care mai cred în valorile creștine. „Mişcarea pentru drepturile homosexualilor este o mişcare împotriva libertăţii, care a dus la persecutarea pastorilor şi a oamenilor de afaceri creştini din toată ţara. (…) Nu există nimic civil în asta!” a declarat Stacy Swimp, preşedinta Consiliului Naţional Creştin.

La fel de vehement a fost un alt lider creștin, care nu a ezitat să compare situaţia prezentă cu cea întâlnită într-un trecut istoric nu foarte îndepărtat din anumite ţări care au cunoscut regimuri totalitare. „Nu ştiu un alt exemplu de intruziune a statului în slujbele susţinute de pastori în afară de cel al Germaniei naziste şi al Rusiei comuniste.”

În numele celor prezenţi la protest, Swimp a afirmat că „niciun pastor pe care îl vedeţi aici nu va asculta de legea voastră nedreaptă. Iată-ne împreună albi şi negri, pregătiţi să mergem la închisoare!”

Biblii trimise pe adresa primăriei din Houston

Maniera și intensitatea exprimării nemulţumirii au variat. La fel și formele de protest. De pildă, unii s-au gândit că ar fi potrivit să îi trimită primarului din Houston predicile pe care le-au ţinut, dacă tot le-au fost solicitate celor cinci pastori din oraș. Astfel, de pe tot cuprinsul ţării au început să sosească, pe adresa primarului, Biblii și predici. S-au alăturat demersului chiar şi pastori din Canada, Australia și Germania.

Unul dintre iniţiatorii acestui protest ingenios a fost scriitorul creștin Eric Metaxas. ,,Niciodată în istoria noastră libertatea religioasă nu a fost sfidată cu atâta nerușinare. S-a trecut peste o linie roșie foarte groasă. Dacă biserica americană nu se ridică să stea împotriva acestui atac, atunci înseamnă că nu există biserică americană”, a spus influentul autor.

Cum a fost posibil?

Houstonul este cunoscut ca unul dintre orașele americane cu o puternică prezenţă creștină. Biserica Lakewood, de exemplu, localizată în Houston, este cea mai mare din statul american Texas (având în jur de 50.000 de membri) și este condusă de cunoscutul Joel Osteen. De asemenea, în Texas mai există încă patru biserici aflate în top 100 al bisericilor americane.

În contextul unei prezenţe creștine atât de solide, cum a apărut această dispută ce pare să dea câștig de cauză grupului gay? Interesant este faptul că primarul Annise Parker, care și-a asumat public faptul că este lesbiană, a fost aleasă ca edil pentru al treilea mandat. Relaţia cu partenera ei de viaţă a fost oficializată abia în 2014, însă era cunoscută din anii ‘90. La ultimele alegeri, a obţinut  97.009 voturi, suficiente pentru a înregistra 57,22% din voturi, câștigând detașat faţă de cel de-al doilea clasat. Se poate concluziona că a reușit să se impună și cu voturile creștinilor, în condiţiile în care 60% din populaţie își declară apartenenţa creștină.

Din această situaţie se naște o dilemă. Pe de o parte, Houston are o prezenţă creștină consistentă. Pe de altă parte, orașul are un primar gay. Ceva pare să nu se lege în condiţiile în care există totuși pastori care au intrat în vizorul primăriei pentru declaraţiile antihomosexualitate. De aici și acuzaţia de bigotism pusă deseori ca etichetă în dreptul creștinilor conservatori. În plus, creștinismul tradiţional, dar și ramura evanghelică, sunt cunoscute pentru poziţiile referitoare la modelul clasic familial. Catolicii, baptiștii și penticostalii reprezintă, împreună, în jur de 40% din populaţia de peste 2 milioane a orașului. Cu alte cuvinte, ar fi fost de așteptat o abordare conservatoare a vieţii sociale.

Unele date sociologice elucidează dilema. În Houston există confesiuni religioase care acceptă în mod deschis orientarea homosexuală. De altfel, numărul persoanelor care resping căsătoriile homosexuale a scăzut la scară naţională în ultimii 10 ani şi în rândul persoanelor religioase, de la 62% la 51%. Practic, poziţia oficială a bisericilor nu coincide întotdeauna cu convingerile pe care le au oamenii în realitate.

În consecinţă, cei care militează împotriva homosexualităţii trebuie să lupte pe două fronturi: unul constituit din activiștii gay, care au găsit susţinere în spaţiul politic, şi un altul format din cei cu apartenenţă la o confesiune creștină, dar care au o altă filosofie despre viaţă.