Repetăm anumite lucruri de atât de multe ori, încât acestea ajung să ne „intre în sânge", devenindu-ne obicei. Din păcate însă, unele dintre obiceiurile care ne sunt dragi pot fi nocive, atât pentru viaţa noastră socială și personală, pentru carieră și chiar și pentru sănătate. Devine astfel vital să reușim să descoperim aceste deprinderi negative și să învăţăm să le îndreptăm, oricât de greu ni s-ar părea.

Poate că e vorba de fumat, de consumul excesiv de alimente hipercalorice, de privitul la televizor sau chiar de gandirea negativă, de bârfă, procrastinare sau autosabotaj, cu toţii avem obiceiurile noastre pe care le practicăm din impuls, fără să ne dăm seama, dar care ne fac mai mult rău decât bine. Nu numai că nu ne mai gândim atunci când le facem, dar uneori ajung să ne și placă aceste deprinderi, notează Mind Tools.

Pentru a putea învinge obiceiul cel rău este nevoie să devii conștient de acesta, dar și de motivul pentru care îl practici. Dr. Susan Jaffe, medic psihiatru în New York, este de părere că acest lucru te va ajuta să descoperi ce anume încurajează apariţia acestui obicei, pentru a-l putea înlătura, citează Web MD

Scrie sentimentele pe care le trăiești atunci când practici obiceiul rău. Astfel vei deveni mult mai conștient de acesta, dar și de momentele în care apare dorinţa de a-l practica, susţine dr. Janet L. Wolfe, psiholog și autoarea cărţii Ce e de făcut când are o durere de cap (What to Do When He Has a Headache). Aceasta recomandă urmarea exerciţiului pentru o săptămână, iar apoi analizarea jurnalului pentru a observa factorii care declanșează dorinţa de a practica obiceiul nociv.

Fă-ţi un plan! Nu vei scăpa prea ușor de obiceiul prost pe care îl practici poate chiar și de câţiva ani, de aceea, alcătuirea unui plan concret îţi va mai diminua munca, iar studiile arată că este o metodă eficientă în acest sens. Include demersul tău de a te elibera de deprinderile nocive printre obiectivele tale personale, alege cel mai dificil obicei de învins și stabilește care sunt acele lucruri pe care urmează să le faci în fiecare zi pentru a duce la bun sfârșit „misiunea", notează Mind Tools.

Autodiscplinează-te! Alături de voinţa personală, auto-disciplina te va ajuta să depășești chiar și cele mai dificile și vechi deprinderi nocive. Nimeni în afară de tine nu are puterea de a te determina să renunţi la un obicei.

Pune tentaţiile departe! Dacă ai tentaţia de a-ţi aprinde o ţigară, aruncă pachetul, bricheta și scrumiera și roagă-ţi colegii și apropiaţii să nu ţi ofere nicio ţigară, oricât ai insista. Dacă îţi place să procrastinezi navigând pe reţelele sociale, deconectează-te de la ele și instalează-ţi la nevoie, un software care să te împiedice să le accesezi. Înlătură orice sursă care ţi-ar putea sta în cale în îndeplinirea misiunii de a te elibera de obiceiurile tale rele.

De asemenea, s-ar putea ca împărtășirea dorinţei tale de a renunţa la un obicei rău cu ceilalţi să te ajute să îl învingi mai ușor. Poate de teama de a nu fi privit cu desconsiderare de cei care știu de demersul tău sau din dorinţa de a-i face mândri de tine, vei fi mult mai perseverant în atingerea obictivului. Ba chiar s-ar putea să îţi găsești și un "tovarăș de suferinţă" care, inspirat de tine, să aleagă să se elibereze și el de același obicei nociv.

Înlocuiește deprinderile proaste cu unele bune! Dacă aveai, de exemplu, obiceiul de a îţi bârfi colegii, în loc să afirmi lucruri negative despre aceștia, ai putea să le scoţi în evidenţă calităţile sau reușitele.

Nu uita să te recompensezi! Monitorizează-te cu atenţie pe baza planului întocmit și observă ce progrese faci în renunţarea la deprinderea negativă. Acordă-ţi o recompensă pentru fiecare "victorie", însă ai grijă ca aceasta să nu aibă legătură cu obiceiul de care vrei să te eliberezi. De exemplu, dacă ai reușit astăzi să nu accesezi deloc reţelele sociale, răsplătește-te cu o plimbare în parc. Ori dacă ai încetat pe tot parcursul zilei de lucru să gândești negativ, ai putea să te relaxezi câteva zeci de minute cu o carte bună care să te motiveze în continuare să gândești pozitiv. Recompensele trebuie acordate cel mai bine în ziua în care ai înregistrat progresul vis-à-vis de îndeplinirea obictivului de renunţare la obiceiul prost, subliniază Mind Tools.