Solistul trupei Linkin Park s-a spânzurat de ziua de naștere a amicului său Chris Cornell, care se spânzurase cu trei luni mai înainte. Ambii artiști aveau un trecut în care s-au luptat cu depresia și cu abuzul de substanţe. Cu toate acestea, ambele morţi au surprins și au îndurerat, fiindcă cei doi păreau să fi trecut peste toate. Ei păreau să fie „cei normali”.

Viaţa duplicitară a unui om care se luptă cu depresia pentru ani de zile este extrem de complicată și greu de înţeles din afară. Pentru că vezi cum acești oameni luptă zi după zi să își ducă viaţa mai departe, să facă ceva din ea, luptă să își înfrângă demonii. Lucrează, scot albume, le promovează în talk-showuri la radio, unde râd și glumesc, susţin concerte în care sunt plini de energie, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii, își cresc copiii, se maturizează, îmbătrânesc. Dar, Chris Cornell s-a sinucis imediat după ce susţinuse un concert. Toxicologii i-au găsit în sistem prezenţa unor sedative, dar și medicamente pentru tratarea anxietăţii. Avea 52 de ani, soţie și doi copii, iar familia insistă că nu au existat semnale că ar fi avut astfel de gânduri, ba, dimpotrivă. Deși toxicologii au confirmat că muzicianul nu a murit prin supradoză, sunt psihiatrii care avertizează că efectele secundare extreme ale antidepresivelor de tip SSRI, inhibitori selectivi ai serotoninei, trebuie cercetate mai serios ca nu cumva eliminarea anxietăţii să ducă la inhibarea fricii faţă de consecinţele unor acţiuni extreme.

Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park a vorbit și a cântat deschis despre diversele probleme de viaţă și sentimente negative, despre frică, îndoială de sine, răni care nu se vindecă și care pot amorţi sufletul unui om și îl pot duce pe culmea disperării. Muzica celor de la Linkin Park a fost apreciată de fani ca fiind catartică din acest punct de vedere, mulţi dintre ei declarând că au reușit să treacă prin momente dificile datorită lor. Cu atât mai șocantă a fost sinuciderea lui Chester, ca dovadă că pentru el nu au avut același efect catartic destăinuirile în versuri, în ciuda aparenţelor. Considerat unul dintre cei mai mari vocaliști contemporani, Chester a murit la 41 de ani, în toiul promovării celui mai recent album, lăsând în urmă o soţie și șase copii, din două căsnicii.

În ciuda deschiderii cu care Chester vorbea despre problemele sale, nimeni nu a anticipat finalul vieţii sale. Colegii săi de trupă nu doar că s-au declarat șocaţi și îndureraţi, dar imediat au pus pe picioare un site în onoarea sa, cu informaţii despre centre de sprijin și linii telefonice pentru cei care se află în criză. Cea mai mare problemă este că e aproape imposibil să intuiești intenţiile suicidare ale cuiva. Într-un caz recent care a suscitat interesul presei, un tânăr s-a sinucis ajutat de prietena sa. Părinţii știau că tânărul se luptă cu depresia, fusese internat într-o instituţie pentru boli mintale și primea tratament și în prezent, dar părea mult mai bine. În ziua cu pricina, tânărul s-a dus la o plimbare pe plajă cu mama sa și cele două surori, au mâncat îngheţată, au râs și chiar au vorbit despre planurile sale de viitor. În același timp, tânărul dialoga prin SMS-uri cu prietena lui despre logistica sinuciderii, care avea să se întâmple în doar câteva ore. Este de înţeles de ce părinţii au fost șocaţi de acest deznodământ. Toate aceste cazuri indică inconsecvenţa raţională a fiinţei umane, atât de ușor sechestrată și ţinută prizonieră de propria imagine despre sine, imagine construită masiv din sentimente, impresii și iluzii. Noi nu ne spunem adevărul despre noi și, fie că îl facem mai dulce sau mai amar, întotdeauna riscăm să ne punem în pericol.

Și câţi dintre noi nu cunoaștem cel puţin o persoană care suferă de depresie? Să ne înţelegem, asta nu înseamnă ocazionalele schimbări de dispoziţie și reacţiile emoţionale de moment, exagerate. Nu, vorbim despre depresie ca boală care poate persista și care se poate reactiva, care cauzează o suferinţă intensă și care perturbă viaţa normală acasă și la serviciu. La nivel global, depresia afectează mai mult de 300 de milioane de oameni, este prima cauză a dizabilităţii și a doua cauză de deces pentru persoanele între 15 și 29 de ani. Cu toate acestea, încă nu știm exact cum arată depresia din punct de vedere biologic. Un studiu recent, care folosește cea mai nouă tehnologie imagistică pentru a „cartografia” structura creierului, arată că integritatea materiei albe este redusă la persoane cu simptomatologie depresivă, atât la nivelul întregului, cât și pe anumite „tracturi” individuale. Materia albă, care alcătuiește mai mult de jumătate din creierul uman, conţine milioane de axoni care asigură conexiunea neuronilor din diferite părţi ale creierului. Pe măsură ce tehnologia imagistică avansează, cercetătorii descoperă tot mai multe despre rolul materiei albe și despre cum alterarea ei poate afecta funcţiile creierului. Alte studii au făcut legătura între probleme la materia albă și probleme de gândire și de procesare a emoţiilor. Iar cele mai noi descoperiri în materie de tratare a depresiei folosesc stimularea magnetică a creierului, o tehnică noninvazivă tocmai pentru stimularea anumitor segmente cerebrale. Doar că tehnica e scumpă și se folosește doar în cazul pacienţilor care nu au răspuns la tratamentul cu antidepresive, tratament care este plin de efecte secundare.

Dar știm să recunoaștem depresia din punct de vedere psihologic? Putem face diferenţa între depresie și mofturi și putem empatiza cu cei care se află în al doilea caz? Chester a vorbit mult despre depresie ca despre un demon omniprezent, care niciun minut nu îi dă pace. „Este un alt Chester în mintea mea, care vrea să mă doboare”, spunea el. Zilnic, trebuia să aibă grijă să nu rămână singur cu mintea sa, care nu avea să îi spună nimic frumos despre sine și care îl făcea să acorde importanţă unor probleme mărunte, care deodată deveneau imposibil de trecut. „Nu îmi place de mintea mea acum/ Adunând probleme atât de nenecesare/ Aș vrea să încetinesc timpul/ Aș vrea să le dau drumul, dar există confort în panică/ Și mă înnebunesc singur/ Crezând că totul e despre mine”, sună versurile melodiei „Heavy” de pe ultimul album. Strategia lui Chester de a scăpa de gândurile sale era să fie mereu ocupat cu ceva, să fie implicat într-o activitate, să se concentreze pe problemele altei persoane pe care să o ajute. Doar că asta e obositor și, de fiecare dată când era înconjurat de prieteni, simţea nevoia să fie iar singur cu demonii săi. Aţii descriu starea asta, de sechestrare în propria minte, ca o pierdere completă a controlului asupra vieţii. Unii apelează la antidepresive, alţii – la droguri, alţii – la alcool, alţii doar fumează 40 de ţigări pe zi la 10 căni de cafea, dar ar fi în stare să facă moarte de om dacă i-ai lipsi de vreuna dintre ele. Fiecare ţine strâns de ultimul bastion care pare să le redea un pic de control în faţa a ceea ce poate părea o mare învolburată care vine să îi înghită.

Deși depresia pare să fie determinată de un dezechilibru chimic din creier care trebuie ajustat cu medicamente, totodată există bastioane psihologice mai eficiente de care putem să ne agăţăm, în locul drogurilor sau al alcoolului. Doar că presupune capacitatea de a face un pas extrem de important, și anume de a lăsa și pe altcineva la tine în minte, martor la toate gândurile oribile pe care ţi le repeţi la nesfârșit, pentru că nu te ascultă nimeni. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi și împovăraţi, și Eu vă voi da odihnă”, sunt cuvintele lui Iisus Hristos din Matei 11:28. Unii pot interpreta asta chiar ca o invitaţie la suicid, dacă gândesc că, după moarte, îi așteaptă raiul, unde își vor putea odihni sufletele. Dar aceștia poate nu citesc și continuarea, care este chiar contrariul, este o invitaţie de a continua viaţa, de a continua lupta, doar cu o schimbare majoră: „Luaţi jugul Meu asupra voastră și învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veţi găsi odihnă pentru suftele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:29,30).

Cred că mulţi oameni evită să încerce o asemenea abordare în astfel de momente pentru că prea multă lume consideră credinţa o cârjă slabă pentru cei care nu se descurcă în viaţă și, la limită, chiar un handicap în plus. Oamenii vor să scape singuri de demoni, asta îi întărește, asta le dă valoare și asta… îi păcălește pe unii, în final. Prea puţini dintre aceștia cunosc istoria din jurul sacrificiului lui Iisus, pentru că, dacă ar cunoaște-o, ar realiza că, dacă până și Dumnezeu a avut nevoie de încurajări și ajutor să ia decizia corectă, atunci niciun om nu este prea mare să ceară ajutor. Alţii se feresc să ceară un ajutor „de sus” tocmai de teamă să nu fie judecaţi pentru gândurile și intenţiile lor. Însă sâmburele problemei tocmai aici este, că preferăm să ne judecăm singuri în loc să ne lăsăm judecaţi de Dumnezeu. Doar că judecata noastră și cea a lui Dumnezeu sunt două lucruri la capete opuse. Ne e frică de Dumnezeu pentru că este Judecătorul suprem, care judecă drept, care condamnă sau salvează. Cel puţin așa am auzit. Nu știm că lăsăm în mintea noastră pe Cineva care știe deja ce se află acolo și care este pregătit să ne arate o milă pe care noi nu am fi în stare să ne-o arătăm nouă înșine, ci mai degrabă am prefera să ne judecăm singuri și să ne condamnăm la moarte. Nu știm că lăsăm pe Cineva care avea empatia Celui care, la rândul Său, a trebuit să aleagă moartea, deși în mod ideal Își dorea altă soluţie. Desigur, ţinta morţii era alta: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Tu vrei să Îl inviţi în mintea ta pentru că El nu are niciun interes să te judece și să te condamne, dar îl va judeca pe acela care vrea să te distrugă.

Viaţa ta poate că nu mai are valoare pentru tine în acest moment, dar cu siguranţă are valoare pentru cei din jurul tău și pentru Dumnezeu. Citește mai multe despre ce le spune Biblia celor cu intenţii sinucigașe aici.