Cum te îmbolnăveşte stresul

4799

Stresul nu te afectează numai din punct de vedere psihic, ci şi fizic, putând fi un factor declanşator pentru boli grave, care îţi ameninţă sănătatea, precum cele cardiovasculare, Alzheimer, diabet, astm şi chiar cancer. Uneori s-ar putea să nici nu îţi dai seama că stresul acumulat este cel care te îmbolnăveşte.

În timp, stresul îţi afectează corpul, scăzând abilitatea sistemului imunitar de a-ţi proteja organismul şi astfel te face mult mai vulnerabil în faţa bolilor, infecţiilor şi altor probleme, susţine Mary Karapetian Alvord, specialist în probleme de stres, psiholog, profesor asociat la Şcoala de Medicină şi Ştiinţe în Sănătate din cadrul Universităţii George Washington şi membru al Asociaţiei Americane de Psihologie pentru Newsmax Health.

Atunci când suntem stresaţi, în regiunea creierului numită hipotalamus eliberează hormoni de stres, precum adrenalina, care creşte ritmul cardiac şi tensiunea, dar şi cortizolul care afectează sistemul imunitar şi măreşte nivelul glicemiei.

La ce boli eşti expus din cauza stresului?

  1. Bolile de inimă – stresul emoţional poate declanşa o mulţime de boli cardiovasculare, printre care şi infarcturile, notează Web MD. De aceea, persoanelor care deja suferă de afecţiuni cardiace li se recomandă să evite pe cât posibil stresul. Tensiunea acumulată ar putea, de asemenea, să stea în spatele altor probleme, precum fumatul sau obezitatea. Acestea contribuie la creşterea riscului de dezvoltare a bolilor de inimă.
  2. Obezitatea – nivelul crescut de cortizol secretat în momentele de stres ar putea mări şi cantitatea de grăsime acumulată în zona abdomenului, explică dr. Jay Winner, autorul cărţii Fă stresul să dispară din viaţa ta (Take the Stress Out of Your Life) şi directorul Programului de Management al Stresului de la Clinica Sansum din Santa Barbara, California. Prea multă grăsime în această regiune a corpului este mult mai periculoasă pentru sănătate decât cea din zonele picioarelor sau a şoldurilor. De asemenea, în momentele de stres avem tendinţa de a mânca mai mult şi în principiu alimente bogate în calorii, pe fond emoţional, adaugă Newsmax Health. Pe lângă creşterea greutăţii, acest obicei conduce la dezvoltarea diabetului, a bolilor de inimă, a depresiei şi a cancerului.
  3. Diabetul – nu numai consumul exagerat de alimente hipercalorice contribuie la dezvoltarea sau înrăutăţirea diabetului. Creşterea nivelului de cortizol secretat în astfel de momente măreşte nivelul glicemiei, în special în cazul persoanelor cu diabet de tipul 2, notează Web MD.
  4. Boala Alzheimer – stresul a sporit viteza de formare a leziunilor pe creier, a arătat un studiu efectuat pe animale, lucru care sugerează că această tensiune contribuie la înrăutăţirea stării pacienţilor care suferă de Alzheimer. Pe de altă parte, reducerea nivelului de stres ar putea să încetinească avansarea bolii.
  5. Îmbătrânirea accelerată – în urma comparării ADN-ului unui grup de femei stresate (din cauza faptului că aveau grijă de un copil bolbav cronic) cu cel al unui grup de femei care nu treceau prin perioade de tensiune, o echipă de cercetători a concluzionat că stresul poate îmbătrâni o persoană cu până la 17 ani.
  6. Cancerul – stresul cronic afectează grav sistemul imunitar, iar supraexpunerea constantă la hormonii stresului creşte riscul de dezvoltare a cancerului, dar şi a altor probleme de sănătate, notează Newsmax Health.

Stresul contribuie, de asemenea, la instalarea depresiei, anxietăţii, la dezvoltarea sindromului metabolic, problemelor gastrointestinale, la apariţia durerilor de cap şi migrenelor, putând produce chiar moartea prematură.

Pentru a micşora nivelul de stres acumulat şi a-ţi proteja sănătatea, poţi apela la câteva metode eficiente pentru a scăpa de această tensiune despre care poţi citi aici şi aici.