Este stresul contagios?

147

Fie că recunoaştem sau nu, comportamentul sau atitudinea celor din jurul nostru ne influenţează; atunci când cineva râde, zâmbim sau râdem şi noi, când cineva cască, la fel facem şi noi, dar, din păcate, când cineva este stresat, ne stresăm şi noi.

Prin construcţia noastră, suntem creaţi să avem legături cu cei din jurul nostru şi totodată să imităm într-o mai mare sau mai mică măsură comportamentul lor. Acest lucru se datorează unor celule din creier care imită acţiunile sau emoţiile altora, numite neuroni-oglindă. Deşi aceste celule ne ajută în procesul de învăţare şi de înţelegere, ele pot copia şi comportamente sau atitudini, cum ar fi stresul, notează Huffington Post.

Neuronii-oglindă au fost identificaţi pentru prima dată în anii 1990, de către un om de ştiinţă italian. Ei sunt situaţi lângă neuronii motori, responsabilii cu mersul şi vorbitul, spre exemplu, şi simulează acţiunile şi emoţiile altora, îndemnându-i să facă acelaşi lucru, precum în cazul căscatului.

În urma unui studiu realizat în Elveţia, s-a constatat că există o legătură între neuronii-oglindă şi o mai mare activitate a funcţiilor cognitiv-emfatice. Spre exemplu, atunci când participanţilor la studiu li s-a arătat o fotografie cu persoane care căscau, zona neuronilor-oglindă s-a activat, chiar dacă ei nu au imitat gestul. Aceşti neuroni au menirea de a ne ajuta să învăţăm, prin imitare, să-i înţelegem pe cei din jurul nostru şi să fim empatici.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, stresul este contagios, acţionând ca un virus. S-a demonstrat că atunci când unul dintre parteneri este stresat, celălalt are foarte mari şanse de a se stresa şi el; acelaşi lucru se întâmplă şi la locul de muncă, între colegi. Emoţiile, în general, sunt contagioase, dar mai ales cele negative, lucru care poate deveni foarte periculos. Stresul este printre primele 5 cauze din 6 ale morţii, potrivit Centers for Disease Control and Prevention.

Stresul afectează sistemul imunitar, scade nivelul colesterolului HDL (colesterolul bun), măreşte nivelul de colesterol LDL (colesterol rău) şi afectează capacitatea de a lua decizii. De asemenea, poate provoca boli de inimă şi insomnie. Stresul constituie în prezent o mare problemă de sănătate, dat fiind faptul că omoară mai multe persoane decât accidentele de maşină sau nicotina.

Ce am putea face pentru a nu fi contagiaţi de stresul altora? În primul rând, trebuie să ne controlăm reacţiile, gândind înainte de a reacţiona. Atunci când cineva ne „intoxică” cu lucruri care nu ajută la nimic sau cu poveşti catastrofice, trebuie să luăm o atitudine cât se poate de realistă şi totodată distantă. Până la urmă, stresul este rezultatul a ceea ce gândim. Neuronii-oglindă pot fi folosiţi pentru a-i înţelege pe oameni mai bine pentru ca în felul acesta să-i putem ajuta în loc de a fi lăsaţi să copieze atitudini negative.