În vreme ce motivele de ceartă în cuplu sunt inevitabile, disputele aprinse și adesea distructive pot fi aplanate și chiar transformate în conversaţii care să îi apropie pe parteneri, să îi ajute să se cunoască mai bine și să își sudeze legătura.

„Ceea ce face diferenţa în cazul cuplurilor reuşite este faptul că partenerii au învăţat să vorbească despre probleme într-un mod flexibil și amabil, având o perspectivă, și fără a arunca vina unul pe celălalt pentru diferenţele dintre ei”, susţine dr. Robert Solley, psiholog specializat în terapia de cuplu, citat de Psych Central.

În momentele critice din relaţie, este esenţială abordarea unei atitudini calme, lipsite de acţiuni toxice, precum vorbe sau acte agresive, acuze și lovituri sub centură. La fel de importantă este înlocuirea monoloagelor cu o comunicare bilaterală.

Partenerii trebuie să înveţe să se asculte în timpul discuţiilor delicate. Astfel vor evita capcana judecăţilor pripite, extrem de distructive. „Atunci când realizezi că tu și partenerul tău aveţi opinii diferite, așteaptă până când vei afla toate informaţiile, înainte de a interpreta situaţia”, sfătuiește dr. Amie M. Gordon, psiholog pe probleme de relaţii, într-un articol pentru Psychology Today.

Tot pentru a evita interpretările greșite ale unor vorbe sau acţiuni, încearcă întotdeauna să te pui în pielea celuilalt. Ţine cont de experienţele care l-ar putea influenţa să reacţioneze într-un anume fel și învaţă să privești lucrurile din perspectiva lui. Această strategie te va ajuta să îl înţelegi mai bine pe el, dar și motivele pentru care vede lucrurile diferit faţă de tine.

Niciodată nu căuta vinovatul sau persoana care are dreptate într-o neînţelegere. Astfel de situaţii delicate ar trebui privite ca un joc de puzzle, spune dr. Gordon, „în care amândoi trebuie să lucraţi împreună pentru a descoperi care este sursa neînţelegerii”.

La fel de important este să știi să îţi recunoști partea de vină și să ai curajul de a îi cere iertare partenerului. Deși pare simplu, a cere scuze cuiva este mai greu decât credem. Pentru a-ţi recunoaște sincer greșeala este nevoie să renunţi la mândrie și să treci prin disconfortul de a părea vulnerabil în faţa celorlalţi. Scuzele sincere nu trebuie niciodată însoţite de „pseudoscuze” – acele acţiuni și cuvinte prin care refuzăm să ne asumăm în totalitate răspunderea pentru propriile fapte, susţine Aaron Lazare, decanul Școlii Medicale din cadrul Universităţii Massachusetts, pentru Psychology Today.

Unele cupluri aleg să evite pe cât posibil stresul certurilor prin ignorarea completă a situaţiei și schimbarea subiectului de discuţie. Această strategie este cel mai frecvent întâlnită în cazul cuplurilor care sunt împreună de foarte mult timp, au observat cercetătorii de la Universitatea din San Francisco. „S-ar putea ca și vârsta, și durata căsniciei să joace un rol în creșterea gradului de evitare”, susţine autoarea studiului, prof. asociat Sarah Holley.

Experţii sugerează că evitarea conflictelor poate fi o metodă bună pentru cuplurile cu zeci de ani de relaţie în spate și, deci, care au trecut prin multe dispute, deoarece îi ajută să se concentreze pe aspectele pozitive. Cu toate acestea, strategia nu ajută la rezolvarea problemelor de cuplu și poate fi nocivă pentru cuplurile tinere.

„Angajarea într-un conflict nu va pune capăt relaţiei, dar evitarea conflictului (ar putea)”, susţine psihologul Michael Batshaw, autorul cărţii 51 de lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să te logodești, citează PsychCentral.

De asemenea, scriitorul Rory Vaden punctează că disputele delicate nu sunt întotdeauna un semnal de alarmă. „Dacă ne certăm cu cineva înseamnă că amândurora ne pasă de conservarea relaţiei. Dacă nu ne-ar păsa unul de celălalt, atunci ne-am ignora reciproc și am pleca”, scrie el într-un articol pentru Huffington Post.