Pentru că, de la o distanţă suficient de mare, viaţa în societăţile dezvoltate urmează vizibil un șablon, sociologii au putut identifica vârsta care este cea mai propice pentru formarea unei prietenii. Nu că, în afara ei, oamenii ar fi incapabili să formeze legături semnificative cu alţi oameni, însă la alte vârste viaţa ne poartă fără prea mult drept de apel pe alte drumuri.

Nu e nimic mai simplu și nimic mai complicat în același timp ca, mergând pe terenul de joacă, să spui acele cuvinte magice care te pot transforma dintr-un satelit al fustei mamei într-un membru de vază al microsocietăţii din parc: „Cum te cheamă? Vrei să ne jucăm împreună?” La 4, 5 ani, prieteniile se formează cu viteza luminii sau poate doar cu viteza pe care o permite dicţia, aflată în construcţie, a celor doi protagoniști. În acest microcosmos social se înnoadă și se deznoadă povești dependente de timpul și spaţiul bine delimitate ale parcului. De atunci încolo, timpul și spaţiul ne guvernează, uneori mai discret, alteori mai evident, toate relaţiile sociale, implicit și prieteniile.

Sociologul Anthony Giddens scria în monumentala sa Sociologie că „majoritatea oamenilor petrec o anumită bucată a timpului lor zilnic (să zicem de la 9 la 17) la muncă. Dar nu doar timpul zilnic este porţionat, ci și cel săptămânal. Oamenii lucrează de luni până vineri, iar sfârșitul săptămânii îl petrec acasă, ceea ce le modifică șablonul de activităţi faţă de cel din cursul săptămânii.” Dacă facem zoom-in într-o singură zi, observăm și acolo „o mișcare în timp și spaţiu [de exemplu:] poate pentru a merge la serviciu, luăm autobuzul dintr-o zonă a orașului pentru a ajunge spre zona suburbană.” Toate aceste mișcări ne influenţează interacţiunile sociale într-un fel sau altul, de aceea sociologul concluzionează că nu putem analiza contextul interacţiunilor sociale fără a analiza mișcările noastre prin timp și spaţiu. Și, din acest motiv, vorbind despre vârstele prieteniei, menţionăm implicit și locurile ei.

Vârstele prieteniei

În copilărie, prieteniile sunt ocazii de a exersa viaţa. În prietenie, copilul învaţă autocontrolul și, pe măsură ce crește, să devină mai puţin egocentric și mai conștient de nevoile celor din jur. Prietenia îl învaţă pe cel mic ce înseamnă empatia, dar și nevoia lui de rezilienţă după micile eșecuri și respingeri. Cei mai mulţi copii își descriu prietenia ca pe o relaţie în care își împart resursele cu alţii. Copiii vor împărţi mai ușor ceea ce au cu o persoană pe care o consideră prietenă. Dezvoltarea capacităţii de a forma prietenii în copilărie ajută copilul să se acomodeze social mai târziu în viaţă și să aibă o capacitate mai mare de a rezolva probleme. La această vârstă, prieteniile au nevoie doar de trei ingrediente: deschidere, similaritate și dispoziţia de a se distra împreună.

În adolescenţă, prietenia capătă nuanţe mai intense. La această vârstă, prieteniile încep să se bazeze tot mai mult pe valori împărtășite, pe loialitate și interese comune, mai mult decât pe proximitatea care e prioritară în copilărie.

Încă din anii 1950, sociologii au numărat proximitatea în topul celor mai importante trei ingrediente pentru formarea unei prietenii. Pe lângă proximitate, specialiștii consideră a fi de o importanţă majoră: interacţiunile repetate, neplanificate și un cadru care să încurajeze vulnerabilitatea și încrederea reciprocă.

Însă tot în adolescenţă, pentru că identitatea este încă în formare și uneori tributară extremelor tipice vârstei, prieteniile nou formate sunt mai vulnerabile. „În adolescenţă, oamenii au un sine maleabil. Se schimbă”, e de părere William Rawlins, profesor de comunicare interpersonală la Universitarea din Ohio. De aceea, Rawlins, ca și alţi specialiști în știinţe sociale, este convins că începutul vârstei adulte este, de fapt, cel mai bun moment pentru a forma o prietenie durabilă și împlinitoare.

Între 20 și 24 de ani, o multitudine de factori converg spre a ne oferi ocazii de aur pentru prietenie: e vârsta la care cei mai mulţi nu au responsabilităţi presante în familia de origine (îngrijirea părinţilor vârstnici) și nu au nici presiunea responsabilităţii pentru propria familie (petrecerea timpului împreună cu partenerul de viaţă, îngrijirea copiilor). Cea mai puternică resursă a tânărului adult este timpul. Potrivit Enciclopediei Relaţiilor Umane, un adult tânăr petrece, în medie, între 10 și 25 de ore săptămânal împreună cu prietenii, campionii socializării fiind adulţii cu vârste între 20 și 24 de ani.

Aceasta este vârsta la care mersul la facultate facilitează accesul la o reţea socială densă, în care tinerii adulţi se pot manifesta cu mai multă siguranţă de sine decât în adolescenţă și pot găsi mai ușor prieteni care să le împărtășească valorile. Tinerii adulţi au, totodată, o flexibilitate mai mare în ceea ce privește trecerea cu vederea a micilor neajunsuri ale celorlalţi.

Apoi, pe măsură ce avansăm în vârstă, apar elemente noi în ecuaţie: întoarcerea de la facultate în orașul natal/mutarea în alt oraș cu serviciul, înlocuirea facultăţii cu serviciul (și a reţelei de prieteni de o vârstă cu o reţea mult mai heterogenă sub acest aspect), precum și formarea unei familii.

Căsătoria este un șoc puternic pentru prieteniile noastre. În primul rând pentru că noile responsabilităţi și noile priorităţi se adună peste cele funcţionale pentru viaţa de adult, alcătuind un cost pe care deseori îl achităm din timpul pe care altădată l-am fi petrecut cu prietenii. Când apar copiii, presiunea asupra prieteniilor vechi crește din nou. „Până la urmă e mai ușor să anulezi o întâlnire cu un prieten cu care voiai să mai recuperezi la capitolul noutăţi decât să ratezi serbarea copilului tău sau o călătorie importantă de afaceri”, spune Rawlins.

Apoi mai este și aspectul compatibilităţii între vechii prieteni și partenerul de viaţă. „După ce oamenii încep să formeze cupluri, provocările cresc. A te împrieteni cu alte cupluri devine un fel de «peţitorie la dublu»”, scria jurnalista Kara Baskin. „Nu te mai frămânţi doar dacă cealaltă femeie te place, ci și dacă soţul ei te apreciază, dacă soţul tău o apreciază pe ea, dacă îl place pe el…”

O oarecare consolare vine din faptul că toţi trăim această tensiune între idealurile noastre cu privire la prietenie și realitatea plină de pretenţii concurente a vieţilor pe care le trăim. Prieteniile noastre au această vulnerabilitate la circumstanţe, la toate lucrurile pe care „trebuie să le facem”, care devin prioritare în faţa lucrurilor pe care „ar fi plăcut să le facem”. O altă veste bună este faptul că lucrurile nu rămân așa pentru totdeauna.

Spre jumătatea vieţii și dincolo de ea, pe măsură ce responsabilităţile și presiunile trec în plan secund, prieteniile redevin prioritare. Odată pensionaţi, cu copii deja adulţi, avem din nou mai mult timp pentru prietenie. Refacem relaţii întrerupte cândva și începem să acordăm o mai mare importanţă experienţelor care ne aduc satisfacţie în momentul prezent, aici fiind inclus timpul cu prietenii apropiaţi și cu familia. Dedicarea și comunicarea au reieșit a fi cele două chei ale prieteniilor durabile, în urma unui studiu întins pe o perioadă de 19 ani. Alte studii au evidenţiat importanţa echităţii – a simţi că primești din relaţie la fel de mult pe cât investești în ea.

Ce e de învăţat de aici?

Prieteniile ne oferă scopuri și un sens, ne motivează să ne păstrăm sănătatea și ne creează un cadru bun pentru o viaţă mai lungă. Chiar dacă viaţa ne poartă prin etape în care este uneori mai greu să petrecem timp cu prietenii, e important să știm, cum spunea Lydia Denworth, autoarea cărţii Friendship: The Evolution, Biology, and Extraordinary Power of Life’s Fundamental Bond, că prietenia este o operă de o viaţă și că merită efortul pe care ni-l solicită. „E ceva la care merită să fim atenţi în toate punctele vieţii. Cred că uneori oamenii (mai ales la 30-40 de ani) se gândesc «pur și simplu nu am timp de prieteni acum», iar lucrul acesta este o greșeală. Dacă ajungi la 65 și abia atunci începi să fii atent la prieteni, e ca atunci când te lași de fumat la 65. Dacă fumezi de la 15 ani la 65 de ani, tot e bine să te lași, dar daunele se vor fi strâns de-a lungul timpului. La fel se întâmplă și dacă nu acordăm atenţie prietenilor pe parcursul vieţii.”

Câţiva pași hotărâţi ne pot ajuta să investim mai mult timp și mai multă energie în prieteniile noastre, spune autoarea. „Totul începe de la a acorda atenţie și a prioritiza. Eu încerc să plănuiesc cu regularitate întâlniri cu prietenii mei apropiaţi și cu oamenii pe care doresc să îi văd cât mai des. Cu toţii avem vieţi relativ ocupate, dar fac, în primul rând, planul și apoi efortul de a ajunge. De a fi acolo. A fi prezent e o piesă critică în prietenie, în toate sensurile.”

Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.