Copiii care cresc în sărăcie sunt expuși riscului de a se confrunta mai târziu în viaţă cu probleme precum stresul, depresia sau probleme de învăţare, însă grija atentă acordată acestora de către părinţi ar putea reduce aceste efecte, susţin cercetătorii americani într-un studiu publicat în JAMA Pediatrics.
Oamenii de știinţă de la Școala de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis au utilizat datele colectate în cadrul unui studiu anterior, efectuat în St. Louis, care a inclus 145 de copii, informează Reuters. Aceștia au fost urmăriţi încă din perioada preșcolară, iar creierele lor au fost scanate anual. Testele la care au fost supuși au verificat atât nivelul de stres al copiilor, cât și dacă au ajuns la pubertate. Totodată, într-o ședinţă, cercetătorii au observat cum se comportă părinţii cu copiii, pentru a putea evalua modul de creștere al micuţilor.
Rezultatele au arătat că acei copii care au crescut în sărăcie aveau creierul mai mic, iar două regiuni cerebrale cu rol important în reglarea emoţiilor și a memoriei erau mult mai reduse, amigdala și hipocampusul. Aceste fenomene au putut fi explicate parţial atât de stresul la care erau expuși micuţii, dar și pe fondul lipsei grijei părinţilor.
Totodată, copiii privaţi de grija și atenţia părinţilor aveau o cantitate mai mică de materie cenușie, formată în mare parte din neuroni și asociată cu inteligenţa, și albă, care ajută creierul să transmită impulsurile către celule și structuri, informează Science Daily. Ei erau și mai expuși riscului de a se confrunta cu evenimente stresante, precum certurile între părinţi, stresul de a-și schimba domiciliul sau moartea unui apropiat. Astfel de experienţe influenţează dezvoltarea creierului.
De asemenea, cercetătorii au observat că părinţii săraci aveau tendinţa de a nu fi la fel de grijulii cu copiii, în raport cu ceilalţi. Coordonatorul studiului, dr. Joan L. Luby, notează că acest lucru poate apărea din cauza îngrijorării părinţilor privind ziua de mâine, a faptului că sunt nevoiţi să muncească în două locuri, ori chiar a faptului că trăiesc într-un mediu periculos. Atunci când părinţii săraci se preocupau atent de copiii lor, micuţii au fost expuși unui risc mai mic de dezvoltare a problemelor cognitive, în raport cu cei ai căror părinţi nu aveau la fel de multă grijă de ei.
„Ceea ce e nou este că studiul nostru arată că efectele sărăciei asupra dezvoltării creierului, în special în hipocampus, sunt puternic influenţate de modul de creștere a copiilor de către părinţi și de evenimentele stresante pe care copiii le experimentează în viaţă”, a declarat dr. Luby.
Un alt studiu recent arăta că o copilărie petrecută în sărăcie ar putea afecta funcţiile creierului de reglementare a emoţiilor. Cercetătorii au descoperit că amigdala și cortexul prefontal, regiuni ale creierului esenţiale pentru emoţiile negative, au fost afectate de stresul pe care îl presupune traiul în sărăcie în timpul copilăriei.