O creştină înapoiază 36.000 de dolari, datorită convingerii că „a fura e păcat”

407

Rachel Castillo era în timpul programului, la clubul de golf la care lucrează, când a făcut o descoperire ce avea să îi testeze credinţa: o geantă cu bani, în care se afla suma de 36.000 de dolari.

Fără a sta prea mult pe gânduri, Rachel a luat geanta şi a dus-o la poliţie, pentru a-i fi înapoiată proprietarului de drept. Gestul său îşi are originea în educaţia religioasă pe care a primit-o încă din copilărie. „Eu sunt creştină şi Biblia spune să nu minţi şi să nu furi. Dacă eşti onest şi duci o viaţă corectă, Dumnezeu are grijă de tine”, a declarat tânăra pentru Christian Post.

Geanta se afla pe o bancă, în parcul clubului din Miami, şi aparţinea unui bărbat de 76 de ani care finalizase o tranzacţie imobiliară. Din fericire, alături de bani se aflau şi actele de identitate ale acestuia, astfel încât suma i-a fost înapoiată proprietarului.

Segentul de poliţie Bobby Hernandez, cel care a fost informat de suma uriașă găsită, a fost plăcut impresionat de gestul tinerei: „E plăcut să știi că mai sunt oameni precum Rachel”.

Castillo nu a primit nicio recompensă pentru gestul ei, dar a declarat că este sigură că răsplata va veni de sus.