A fost descoperită o nouă parte a corpului uman

161

Un strat necunoscut anterior, cu o grosime de doar 0,001 mm, a fost descoperit în cadrul corneei ochiului uman, susţin cercetătorii britanici, informează Daily Mail.

Înainte de această descoperire, oamenii de ştiinţă ştiau de existenţa a cinci straturi care formează corneea: epiteliul cornean, stratul elastic Bowmann, stroma, membrana elastică Descemet şi endoteliul corneei. Profesorul Harminder Dua de la Universitatea din Nottingham a descoperit însă că mai există un strat situat în partea din spate a corneei, între stromă şi membrana Descemet.

Cercetătorii au demonstrat existenţa acestuia prin simulările realizate pe ochi umani donaţi pentru studii a unor transplanturi de cornee şi grefe. Astfel, au fost injectate în cornee bule mici de aer pentru separarea straturilor care apoi au fost observate folosind microscoape electronice care măresc obiectele chiar şi de mai multe mii de ori faţă de dimensiunea lor reală. În acest mod, oamenii de ştiinţă au putut observa existenţa acestui strat necunoscut până atunci, care a fost denumit după numele cercetătorului care a făcut descoperirea: stratul Dua.

Dezvăluirea ar putea conduce la o mai bună înţelegere a unor boli ale corneei, ajutând la obţinerea unor rezultate semnificativ mai bune pentru pacienţii care au suferit transplanturi sau prelevări de grefe ale corneei. „Aceasta este o descoperire majoră care înseamnă că manualele de oftalmologie vor trebui pur şi simplu rescrise", a declarat profesorul Dua.