De ce sunt unii oameni extravertiţi, iar alţii introvertiţi?

1286

Unele persoane preferă să îşi petreacă o mare parte din timp în compania celor din jur, îşi exteriorizează cu uşurinţă sentimentele şi emoţiile. Pe de altă parte, unii oameni sunt mult mai rezervaţi în a-şi manifesta stările interioare în faţa celorlalţi, preferând să îşi petreacă timpul singuri sau în compania câtorva prieteni apropiaţi. Modul în care creierul nostru procesează recompensele ar putea juca un rol important în găsirea unui răspuns la întrebarea: ce anume ne determină să fim extravertiţi sau introvertiţi.

Fiecare dintre noi se regăseşte undeva pe axa dintre tipul extravertit şi cel intravertit, explică Tom Stafford, lector în domeniul psihologiei şi ştiinţelor cognitive la departamentul de psihologie al Universităţii Sheffield din Marea Britanie, într-un articol pentru BBC. Ipostazele în care ne aflăm ne pot determina să pendulăm între “capetele segmentului”, înclinând mai mult sau mai puţin balanţa spre una dintre cele două extreme.

Psihologul Hans Eysenck propunea, în 1960, o teorie conform căreia persoanele extravertite sunt caracterizate de un nivel extrem de scăzut al capacităţii de a răspunde la stimulii excitanţi. Astfel, extravertiţii trebuie să depună un efort mai mare pentru a atinge o stare de plăcere şi mulţumire şi de aceea ei caută acele experienţe noi, inedite şi sunt dispuşi să îşi asume riscuri. În schimb, introvertiţii găsesc plăcerea în activităţi pe care alţii le consideră mai puţin captivante, precum o discuţie liniştită sau chiar îndeletniciri de unul singur.

O teorie recentă asociază extravertirea cu secreţia de dopamină, care joacă un rol important în procesarea recompenselor la nivelul creierului, în procesul de învăţare şi în răspunsurile în faţa noutăţilor. Într-un experiment condus de Michael Cohen de la Universitatea din Amsterdam, cercetătorii au scanat creierele voluntarilor care au fost rugaţi să îndeplinească sarcini care presupuneau un anumit risc. Oamenii de ştiinţă au luat în considerare tipul de personalitate al participanţilor, stabilit anterior prin completarea unui profil, dar şi analiza genetică a acestora, prin recoltarea de probe de salivă. În urma rezultatelor, cercetătorii au observat că persoanele extravertite aveau un mod diferit de a procesa recompensele la nivelul creierului, spre deosebire de introvertiţi. Astfel, când riscurile asumate aduceau rezultate pozitive, persoanele extrovertite au înregistrat o activitate crescută în două regiuni ale creierului: amigdala (care procesează stimulii emoţionali) şi nucleul accumbens (cu rol în secreţia de dopamină şi în elaborarea recompensei).

Mai mult, la participanţii care prezentau o genă care contribuie la creşterea capacităţii de reacţie a sistemului de dopamină s-a putut observa o mărire a activităţii în momentele în care riscurile asumate aduceau rezultatele dorite.

Activitatea distinctă la nivelul creierului persoanelor extraverite, în raport cu cele introvertite a fost evidenţiată şi de dr. Debra Johnson, cercetător la Universitatea din Iowa şi dr. John S. Wiebe, profesor asistent de psihologie de la Universitatea din Texas, arată Psychology Today. Participanţii la studiu au fost evaluaţi cu ajutorul unor teste pentru a stabili dacă au o personalitate caracterizată de timiditate sau sociabilitate, iar cu ajutorul tomografiilor cu emisie de pozitroni (PET scan) a fost analizat fluxul sângelui la nivel cerebral (care indică activitatea creierului) în timp ce aceştia se gândeau la ce doreau.

Rezultatele au arătat că persoanele introvertite au înregistrat o activitate ridicată în zonele responsabile cu rememorarea evenimentelor, planificare sau rezolvare a problemelor, precum lobul frontal sau talamusul anterior. Aceste persoane sunt mai atente la gândurile interioare, sunt mai introspectivi.

În schimb, în cazul extrovertiţilor, cele mai active zone au fost cele legate de interpretarea senzorială a informaţiilor (talamusul posterior, insula posterioară). Ei sunt mai degrabă stimulaţi de imagini şi sunete.