Ne face tehnologia mai fericiţi?

796

Miercuri, guvernul britanic a anunţat planurile prin care, până în ianuarie 2015, vehiculele autonome își vor face prezenţa pe drumurile publice din Regat. Măsura, privită cu o oarecare doză de scepticism, reaprinde teama omului faţă de avansul tehnologic și de eventualele consecinţe nefaste.

Arhivele de știri sunt pline de „pilule” de neîncredere faţă de tehnologiile de care noi ne-am bucurat, pe care le-am abandonat deja cu totul sau pe care le luăm de bune, de parcă ar fi trebuit să existe dintotdeauna. Însă, cu fiecare avans tehnologic major, revine o întrebare: ne va face mai fericiţi?

Temerile pe care le-am avut

În august 1858 a avut loc prima testare cu succes a funcţionalităţii unui cablu subacvatic care făcea posibilă comunicarea între America de Nord și Europa în doar câteva minute, în loc de câteva zile. La doar trei zile de la marele eveniment, New York Times publica un articol despre „beneficiile și pericolele” telegrafului transatlantic. Ironia face ca textul să se potrivească și astăzi, dacă ne-am referi, în schimb, la internet sau la reţelele sociale.

„Superficial, neverificat, neprevăzut, prea rapid pentru adevăr. În zece zile primim scrisorile din Europa. De ce avem nevoie de jumătăţi de știri în zece minute? Cam cât de banale și mărunte trebuie să fie?”

Despre telefon, Times scria în 1904 că va provoca leziuni ireparabile urechii drepte, ca pe urmă să spună că va deteriora auzul în oricare ureche este folosit mai des. Până în 1913, Times se convinsese că telefonul „nu provoacă leziuni fizice”, dar strică bunele maniere ale tuturor și face din arta scrisorilor de dragoste „o necesitate de lepădat”.

În 1924, radioul devenea cea mai recentă bătaie de cap, care producea „zgomote nenecesare”. Apoi a venit televizorul, acea cutie magică ce suscită până în ziua de azi interesul cercetătorilor de a descoperi adevărata dimensiune a efectelor negative pe care le are asupra telespectatorilor.

Nu vom uita niciodată că radioul și televizorul au fost principalele arme de dezinformare și propagandă folosite în al Doilea Război Mondial, dar nici că telegraful a fost de folos în aceeași măsură.

Ce ne așteaptă

Astăzi suntem în era internetului de mare viteză, a mașinilor care se conduc singure, a imprimantelor 3D, a ochelarilor Google Glass și a roboţilor care ne înlocuiesc la locul de muncă. Este de înţeles că toate aceste schimbări ne pun pe gânduri.

Marea Britanie este doar una dintre ţările care se deschid către mașinile autonome. Singapore, Japonia și Germania deja au început să le testeze pe drumurile publice. Google, de asemenea, a anunţat că intenţionează să testeze în această vară prototipul pentru automobilul autonom pe care l-a creat compania, care este complet computerizat și nu are nici volan și nici pedale.

Pe lângă mașinile care ne vor conduce ele pe noi, experţii preconizează că următorii 10 de ani vor aduce și „internetul lucrurilor”, pe măsură ce informaţia va deveni din ce în ce mai ușor de purtat și de integrat în lucrurile obișnuite care fac parte din viaţa noastră.

Asta înseamnă că mulţi oameni vor purta haine și dispozitive care le permit să se conecteze la internet și să dea un feedback cu privire la activităţile lor, starea de sănătate etc. Oamenii vor fi în măsură să controleze aproape totul de la distanţă, de la modul în care casa este încălzită și răcită, la cât de des se udă grădina. Orașele se vor transforma ușor în orașe „inteligente” și sigure, pe măsură ce mașinile vor fi interconectate între ele și cu mediul înconjurător.

Un viitor nesigur

Scenariul de mai sus nu sună deloc rău, însă lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. În primul rând, scandalul NSA a scos la iveală felul în care suntem spionaţi cu ajutorul internetului, iar un viitor în care vom îmbiba internetul în tot ce facem, nu va face decât să ușureze treaba agenţiilor guvernamentale, în detrimentul dreptului nostru la intimitate.

O altă problemă este că s-ar putea să ajungem în situaţia în care creăm o lume prea complexă pentru a o controla eficient, iar această complexitate ar putea spori inechitatea socială, lăsându-i pe mulţi dintre noi în spate.

În al doilea rând, un asemenea avans tehnologic nu poate veni neînsoţit de un avans și în domeniul roboticii, iar asta nu este deloc o veste îmbucurătoare. Conform cercetătorilor de la Universitatea Oxford, 66% dintre americanii care lucrează ar fi în pericol mediu spre maxim de a-și pierde locul de muncă, fiind înlocuiţi de o mașinărie sau un software, în următorii 10-20 de ani.

Analizând 702 meserii diferite, Carl Frey și Michael Osborne au stabilit că cele mai protejate sunt cele din domeniul artelor, educaţiei, știinţei și ingineriei, managementul afacerilor, sistemul medical și juridic. Cei care nu lucrează în aceste domenii ar trebui de pe acum să înveţe cum să își dezvolte creativitatea, inteligenţa emoţională și abilităţile sociale.

Este un scenariu de speriat, dar la fel s-a spus despre fiecare invenţie revoluţionară. Poate va fi rău sau poate nu va fi, ceea ce știm sigur este că imaginaţia o poate lua cu mult înaintea tehnologiei. Dar întrebarea rămâne: vom fi mai fericiţi? Suntem mai fericiţi de când avem internet? A reușit Facebookul sau Twitterul să aline suferinţele omului sau rămânem la aceleași cuvinte, rostite în 1858: „Superficial, neverificat, neprevăzut, prea rapid pentru adevăr”?