Viitorul internetului, între ameninţare și încântare

937

Internetul are puţin peste 45 de ani și este invenţia care ne-a revoluţionat viaţa și care a schimbat definitiv societatea. Este o invenţie ce se dezvoltă constant, iar tot ce este dependent într-un grad sau altul de asta este vulnerabil la aceste schimbări. Din acest motiv, gândul la ce ne-ar putea rezerva viitorul internetului i-a făcut pe unii experţi să tragă semnale de alarmă.

Experţii preconizează că următorii 10 de ani vor aduce „internetul lucrurilor”, pe măsură ce informaţia va deveni din ce în ce mai ușor de purtat și de integrat în lucrurile obișnuite care fac parte din viaţa noastră. Iar „internetul lucrurilor” va aduce următoarea revoluţie în tehnologia digitală.

Raportul Viaţa Digitală în 2025, realizat de către Pew Internet Project în asociere cu Universitatea Elon, încearcă să detalieze efectele la care ne putem aștepta. Mai mult de 1860 de experţi și investitori în domeniul IT au descris cum cred că va arăta internetul în 2025. Impresia generală este că internetul se va integra atât de bine în mediul înconjurător încât va deveni „ca electricitatea, mai puţin vizibil și mai important în viaţa de zi cu zi”.

Ce înseamnă asta pentru noi? Vor fi efectele asupra societăţii și asupra vieţii de zi cu zi benefice? Optzeci și trei la sută dintre experţi au răspuns „da” , iar 17% au răspuns „nu”.

De ce da?

Convenabil și rapid, așa se descrie „internetul lucrurilor”. Mulţi oameni vor purta haine și dispozitive care le permit să se conecteze la internet și să dea un feedback cu privire la activităţile lor, starea de sănătate și de fitness. Oamenii vor fi în măsură să controleze aproape totul de la distanţă, de la modul în care casa este încălzită și răcită, la cât de des se udă grădina.

Alt efect benefic prevăzut de specialiști va fi că serviciile medicale vor deveni mai accesibile, mai rapide, mai convenabile și mai ieftine. Acest beneficiu este de mare interes dacă vrem să îndeplinim nevoile unei populaţii ce îmbătrânește rapid.

Orașele se vor transforma ușor în orașe „deștepte”, transportul va fi mai eficient datorită dispozitivelor integrate și aplicaţiilor smartphone, nivelurile de poluare vor putea fi citite instant, la fel ca umiditatea solului, temperatura oceanelor etc. Internetul lucrurilor va îmbunătăţi, de asemenea, siguranţa în orașe, pe măsură ce mașinile vor fi interconectate între ele și cu mediul înconjurător.

„Intrăm într-o epocă în care creăm informaţie prin tot ce facem”, iar pe măsură ce tehnologia devine mai ieftină și mai accesibilă, vom încorpora din ce în ce mai multe dispozitive de colectare a datelor în vieţile noastre, cred specialiștii.

De ce nu?

Deși cei care sunt rezervaţi în privinţa efectelor benefice ale acestui curs de evenimente reprezintă doar 17%, motivele invocate de ei nu sunt de trecut cu vederea.

Primele probleme vizează siguranţa și intimitatea. Scandalul NSA a scos la iveală felul în care suntem spionaţi cu ajutorul internetului, iar un viitor în care vom îmbiba internetului în tot ce facem, nu va face decât să ușureze treaba agenţiilor guvernamentale, în detrimentul dreptului nostru la intimitate.

O altă problemă este că s-ar putea să ajungem în situaţia în care creăm o lume prea complexă pentru a o controla eficient. Eroarea 404 și aplicaţiile sau sistemele care se strică sau au „buguri” și trebuie reactualizate permanent vor deveni o reală problemă într-o lume în care webul va fi introdus chiar și în haine. Multe dintre tehnologiile viitorului nu vor funcţiona niciodată cum trebuie și nu vor fi utilizate niciodată la capacitate maximă. „Și în ziua de azi trăim într-o lume în care multe lucruri nu funcţionează și nimeni nu știe cum să le repare”, crede cercetătorul Howard Rheingold, conform The Atlantic.

Totodată, această complexitate ar putea lăsa pe mulţi dintre noi în urmă. Miguel Alcaine, reprezentantul Americii Centrale a International Telecommunication Union, crede că acest viitor ar putea veni la pachet cu o inechitate socială și mai mare, dacă ţările din lumea a treia și chiar și păturile de jos din ţările dezvoltate nu își vor putea permite să cumpere constant device-uri, ce se înlocuiesc la câteva luni.

În același timp, și unii dintre cei care își vor putea permite să trăiască în acest mediu s-ar putea simţi dezumanizaţi, în special la locul de muncă. „Pericolul este o reducere numerică a oamenilor”, pe măsură ce tehnologia avansează, scrie Andrew Chen, profesor de informatică la Universitatea Minnesota.

Poate cel mai negativist, profesorul de engleză de la Colegiul Mesa din San Diego, Peter R. Jacoby, rezumă părerile celor 17% astfel: „Până în 2025, vom fi renunţat demult la intimitate. Internetul lucrurilor ne va cere sufletul și noi îl vom da cu bucurie”.

Internetul dizident

Peste 10 ani, internetul e posibil să mai sufere o mutaţie, conform celor de la Institutul pentru Viitor, din Palo Alto, care anual fac o listă cu cele mai importante lucrurilor care ne-ar putea afecta viaţa în următorii 10 ani.

Organizaţia preconizează apariţia internetului „second-curve”. Ideea ar fi să se contruiască o structură descentralizată din infrastructura fizică prin care funcţionează azi internetul, fără ca prima să fie desfiinţată.

„Va fi un internet post-NSA. Modelul original de internet se baza pe o structură în care totul trebuie să treacă și să se adune în câteva puncte majore. Ideea internetului „second-curve” este de a scăpa de aceste puncte centrale de control și eșec și de a reveni la ideea de bază, de interconectare de la om la om, explică cei de la Institut.

Un viitor ordinar

Ideea celor de la Institutul pentru Viitor pare mai departe decât concluziile celor de la Pew, pentru că nu există o preocupare tehnologică majoră pentru dezvoltarea unui nou exoschelet al internetului. Cu toate astea, există posibilitatea ca și „internetul lucrurilor” să nu aibă un impact semnificativ asupra societăţii.

„Vorbim despre și așteptăm internetul lucrurilor deja de 10 ani. Da, vor fi multe aplicaţii de nișă, dar nu va fi ceva revoluţionar, așa cum se preconizează”, crede Bill St. Arnaud, consultant IT.

Un alt consultant pe probleme de tehnologie web și inginerie biomedicală este de acord. „Internetul integrat în haine și alte lucruri de genul acesta va rămâne o jucărie a celor bogaţi și a sectoarele de nișă, precum armată, închisori, spitale, dar nu ne va schimba vieţile”, citează Wired.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.