Lacrimile de tristeţe arată altfel decât cele de fericire (FOTO)

1001

Emoţii precum tristeţea sau bucuria, dar chiar și tăiatul cepei ne provoacă lacrimi, însă acestea arată diferit, în funcţie de motivul pentru care plângi. Fotograful Rose-Lyn Fisher a pus lacrimile sub microscop și a observat cum influenţează sentimentele și emoţiile trăite forma lacrimilor noastre. Vezi ce a descoperit.

Proiectul The Topography of Tears însumează imagini cu 100 de lacrimi care ascund fiecare câte o poveste, de la naștere și bucurie până la durere, respingere, frustrare. Totodată, o parte dintre acestea au provenit în urma căscatului sau tăierii cepei.

Analiza la microscop a picăturilor de apă, amestecate cu sare, hormoni, proteine, anticorpi și enzime, i-a permis lui Fisher să observe cât de diferite sunt lacrimile provenind de la aceeași persoană, însă ca rezultat al unor emoţii distincte.

„Lacrimile sunt mediul limbajului nostru primar în momentele nemiloase ca moartea, fundamentale ca foamea sau complexe ca un rit de trecere", scrie artista. Fotografiile realizate arată cum emoţiile trăite își lasă amprenta prin picăturile ce se preling pe obraz. „E ca și cum fiecare lacrimă a noastră poartă un microcosmos al experienţei umane colective, ca o picătură din apa unui ocean", conchide Fisher.