Neurochimia poveștilor care ne plac (video)

254

Se spune că, prin anii 1920, Ernest Hemingway ar fi pus pariu cu un prieten că poate scrie o poveste completă în doar șase cuvinte. Zis și făcut. Hemingway a scris doar atât: „vând pantofiori, n-a apucat să-i poarte."

Se spune că, prin anii 1920, Ernest Hemingway ar fi pus pariu cu un prieten că poate scrie o poveste completă în doar șase cuvinte. Zis și făcut. Hemingway a scris doar atât: „vând pantofiori, n-a apucat să-i poarte."

Pionier în neuroeconomie, Paul Zak, director al Centrului pentru Studii Neuroeconomice și autor al cărţii The Moral Molecule: The Source of Love and Prosperity, susţine că și cele mai simple naraţiuni pot provoca un răspuns puternic din partea cititorului, declanșând eliberarea unor neurosubstanţe precum cortizolul sau oxitocina. Totul, dacă respectă clasicul „arc al dramei" introdus de Gustav Freytag (dramaturg german) acum 150 de ani.

Potrivit lui Freytag, orice poveste poate emoţiona dacă respectă cinci etape: expoziţiunea, intensificarea acţiunii, punctul culminant (climax), reducerea acţiunii și deznodământ.

„Poveștile sunt puternice pentru că ne transportă în lumea altora dar, făcând asta, ne schimbă nu doar modul în care ne funcţionează creierul, ci și chimia cerebrală – și asta e ceea ce ne face fiinţe sociale," spune Zak, într-o animaţie postată de Brain Pickings, care explică maniera în care acest mecanism poate fi manipulat în scopuri utilitariste.