Soldatul universal nu mai e ficţiune

38

Trei proiecte revoluţionare ale Agenţiei pentru Proiecte de Cercetare în domeniul Apărării de la Pentagon urmăresc realizarea unui soldat căruia să nu îi fie foame sau somn şi căruia să i se regenereze membrele pierdute în război.

Primul proiect încearcă să descopere o metodă eficientă de a transforma grăsimea în energie. Astfel, soldaţii vor fi trimişi la război având o greutate mai mare pentru ca în timpul perioadelor dificile ei să nu piardă timpul mâncând.

Scopul proiectului este de a îmbunătăţi energia soldaţilor astfel încât să aibă performanţe demne de Jocurile Olimpice: să alerge foarte repede, să ridice greutăţi mari şi să reziste unui program dur de antrenament.

Un al doilea proiect doreşte să îi ajute pe soldaţi să nu doarmă cel puţin 40 de ore, dar şi să dea randament. Acest proiect, care constă în administrarea unei substanţe necunoscute, a fost deja testat pe piloţii de avion din armata americană. După 40 de ore de la administrarea acestei substanţe, piloţii au demonstrat o putere de concentrare superioară în comparaţie cu performanţele obişnuite. Substanţa este mai eficientă decât amfetaminele administrate în prezent, care afectează capacitatea de luare a deciziilor.

Al treilea proiect este cel mai neobişnuit şi urmăreşte să realizeze regenerarea naturală a membrelor pierdute în război. Specialiştii de la Pentagon afirmă că există câteva cazuri de copii care şi-au pierdut degete în accidente şi cărora le-au crescut degetele la loc. Deocamdată nu se cunoaşte ce a determinat acest fenomen, dar cercetările în acest sens continuă şi, în plus, beneficiază de sume mari de bani.