Studiu: În timpul ispitei, raţiunea poate deveni inamic

182

Când nevoia întâlnește ispita, raţiunea se corupe. Aceasta este concluzia unui studiu publicat recent în Psychological Studies, care arată că persoanele aflate faţă în faţă cu obiectul dorinţei lor au dificultăţi majore în a gândi și a analiza situaţia la rece.

Autorii studiului citat de Science Daily, Loran Nordgren şi Eileen Chou, au pornit cercetarea ca un efort de a rezolva o dilemă provocată de cercetările anterioare. Pe de o parte, există studii care susţin că „prezenţa ispitei contorsionează gândirea într-o manieră care promovează comportamentul impulsiv", spune Nordgren. Pe de altă parte, există alte studii care indică faptul că „tentaţia activează un proces cognitiv de protecţie, care promovează autocontrolul. Primul gând al unei persoane aflate la dietă, atunci când i se oferă o prăjitură va fi 'sunt la cură' / 'nu, mulţumesc'."

Ceea ce au descoperit Nordgren și Chou este că nici una dintre aceste tabere nu a luat în calcul un factor crucial al scenariului: necesitatea. Ce se întâmplă atunci când dorinţa se întâlneşte cu nevoia, atunci când cineva căruia chiar îi e foame îi este oferită o prăjitură. Autorii spun că această „stare viscerală", de nevoie reală, va influenţa semnificativ direcţia gândurilor: fie spre control de sine, fie spre comportament impulsiv.

Cercetătorii au avut în vedere de asemenea și influenţa altor mecanisme cognitive, precum atenţia sau „evaluarea motivată" – ce apreciere îi este atribuită unui lucru în funcţie de valoarea lui de recompensă.

Astfel, într-un experiment controlat, cercetătorii au rugat 53 de fumători să fumeze chiar înainte de a începe, în timp ce subiecţilor dintr-un alt grup le-au cerut să nu fumeze cu 3 ore înainte de experiment. Ambelor grupe li s-a cerut apoi să evalueze plăcerea fumatului: cât de mult contează pentru ei ţigările. În a doua fază a aceluiași experiment, cercetătorii au adăugat și următoarea opţiune: subiecţii se puteau abţine de la fumat, 40 de minute, și primeau 3 euro, sau puteau să fumeze pe loc și să nu primească nimic. În mod predictibil, celor care fumaseră înainte de experiment le-a fost mai uşor să se abţină, dar plăcerea dată de a doua ţigară a fost mai mică decât a celor care se abţinuseră trei ore înainte. Atât grupul celor care au fumat (nu simţeau nevoia), cât și a celor care s-au abţinut (simţeau mai mult nevoia să fumeze) au folosit motive raţionale ca să aștepte, sau ca să își îngăduie să fumeze.

„Ne gândim la ispită ca la o luptă între raţiune și pasiune și tindem să credem că cogniţia servește intereselor pe termen lung, în timp ce pasiunea se ocupă de satisfacerea imediată," spune Nordgren. Însă acest mod de gândire nu este, de fapt, corect, susţine autorul. Întradevăr nevoia sau dorinţa instigă la impulsivitate, dar în acelaşi timp ele corup și procesele cognitive care ar putea bloca un comportament impulsiv. Autorii rezumă astfel motivul pentru care angajamentul faţă de interese pe termen lung sau valori poate merge contra raţiunii, în timpul ispitei: „când cineva care este în nevoie este ispitit, raţiunea capitulează, iar individul nu pare să aleagă între bine și rău, ci doar între rău și rău.”

(Foto: Dreamstime)