Video: Marilu Henner, femeia care nu uită nimic

1664

Unii nici nu îşi mai amintesc de Marilu Henner, din sitcomul "Taxi". Însă pentru actriţa americană a uita ceva este aproape imposibil. Creierul ei are o capacitate formidabilă de a reţine orice, un sindrom denumit de oamenii de ştiinţă "hipertimezie".

Sindromul de “hipertimezie” a fost identificat pentru prima dată în 2006, de o echipă de cercetători ai Universităţii California. Conceptul este aşadar nou şi descrie o memorie ieşită din comun (“hiper” – “exces” şi “tymesia” – înseamnă “memorie” în limba greacă).

Marilu Henner este una dintre puţinele persoane din lume care au o “memorie autobiografică superioară”, acea abilitate de a reţine tot ce s-a întâmplat în fiecare zi din viaţa ei.

Pentru oamenii de ştiinţă, astfel de cazuri nu doar că arată capacitatea uimitoare a minţii umane, ci sunt şi o provocare în înţelegerea principiilor pe care se bazează memoria şi o punere la îndoială a limitelor cunoscute ale creierului.

Potrivit Daily Mail, Marilu Henner îşi aminteşte cu acurateţe detalii privitoare la ce purta la o anumită dată din trecut şi poate chiar menţiona ce zi a săptămânii era.

Într-un experiment la care a participat în anul 2003, a fost rugată să reproducă fiecare dată în care a fost sărbătorit Paştele, din 1980 până la momentul prezent. Pe parcursul a 10 minute şi fără să fi fost anunţată de dinainte de cerinţă, Marilu a scris toate cele 24 de date şi a precizat (ca bonus) şi ce a făcut în fiecare din aceste zile. A greşit o singură dată, la distanţă de două zile de data corectă.

Doi ani mai târziu, când a refăcut experimentul, nu a mai repetat greşeală. În plus, rememorând informaţiile privind ce a făcut la fiecare Paşte, Marilu a reprodus cu fidelitate toate activităţile pe care le numise şi în primul experiment.

Oamenii de ştiinţă continuă să se mire cu privire la capacitatea actriţei care are astăzi 63 de ani şi spune că nu a deranjat-o niciodată această abilitate, ba chiar a considerat-o “un dar”. Factorul de interes este că abilitatea aceasta e ceva ieşit de sub controlul voinţei, spre deosebire de memoriile antrenate ale lui Ben Pridmore sau Dominic O’Brien, care folosesc tehnici de memorare (mnemotehnici) pentru a reţine o cantitate uluitoare de informaţie.

Până acum, psihologii s-au pus de acord că există două tipuri de memorie: cea pe termen scurt şi cea pe termen lung. Memoria pe termen scurt reţine informaţii pentru o perioadă redusă de timp, este o memorie “tampon” care sortează evenimentele care vor fi transferate în memoria pe termen lung. Memoria pe termen lung reţine informaţii timp de luni sau ani de zile şi include informaţii despre evenimente, dar şi o bază de cunoştinţe de tip “cum să” (cum să schimbi vitezele la maşină, cum să legi şireturile, etc.).

Ce nu se ştie sigur este modul în care creierul alege ce să transfere din memoria pe termen scurt, în memoria pe termen lung. Şi aici este posibil să fie cheia pentru explicarea sindromului memoriei superioare.

În anii ’50, psihologii susţineau că tot ce ni se întâmplă este stocat în creier, care are o capacitate nelimitată de a reţine, însă oamenii nu ştiu “calea” pe care să ajungă la tot ce au reţinut. În ultimele decenii însă au existat şi cercetătoricare au susţinut că de fapt creierul ar fi mult mai selectiv cu ceea ce reţine pe termen lung, bazându-se pe alegerea conştientă de a reţine şi pe repetiţie.

Cazuri ca cel al lui Marilu Henner indică însă că memoria pe termen lung s-ar putea să nu fie totuşi selectivă. Expertul Giuliana Mazzoni, de la Universitatea Hull (Marea Britanie) spune că hipertimezia ar putea răsturna percepţia comun acceptată despre memorie. “Dacă o femeie trecută de 50 de ani îşi poate aminti chiar fiecare zi din viaţa ei, atunci capacitatea memoriei noastre este mai mult sau mai puţin infinită. Ceea ce sugerează că mai avem încă multe de descoperit.”

Foto: captură YouTube