Etichetă: maraton
Redefinind imposibilul
Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.
Cea mai bună versiune
Pentru Andrei Roșu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, înfrângerea acestei frici a fost cel mai important pas dintr-o alergare de succes.
Maratonistul speranţei
În faţa cancerului, lumea bolnavului se prăbușește de obicei și trage după ea speranţele și planurile sale de viitor. Pentru Terry Fox însă cancerul a fost începutul unei vieţi noi pe care le-a oferit-o și altora.
Aventura omului căruia moartea i-a salvat viaţa
În viaţă, cu toţii trecem prin experienţe care mai târziu devin povești de ţinut nepoţii cu gura căscată și urechile ciulite, însă aventura lui Mauro Prosperi este cu adevărat unică.
Maratonistul speranţei (video)
În faţa cancerului, lumea bolnavului se prăbușește de obicei și trage după ea speranţele și planurile sale de viitor. Pentru Terry Fox însă, cancerul a fost începutul unei vieţi noi, pe care le-a oferit-o și altora.
Dovada că vârsta e doar un număr
Faptul că are 91 de ani nu a oprit-o pe Hariette Thompson să participe la un maraton de peste 42 de kilometri, cursă pe care a terminat-o într-un timp record.
Bucureştenii au sfidat ploaia, alergând pentru inima lor
Nu mai puţin de 70 de bucureşteni au sfidat duminică ploaia pentru a participa la "Crosul inimii", organizat de Centrul Regional Bucureşti al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF), în Parcul Tineretului. Evenimentul, aflat la a 14-a ediţie a fost organizat pentru a marca Ziua Mondială a...
Studiu: Sportul în exces poate modifica structural inima
Exerciţiul fizic are multe beneficii asupra sănătăţii, atunci când este realizat cu măsură - nu mai mult de o oră o pe zi -, însă atunci când este practicat în exces poate deveni dăunător, informează un studiu citat de Daily Mail.