Merită să-ţi rişti cariera pentru cauza proviaţă? Ioana Picoş crede că da şi tocmai din acest motiv a acceptat să fie purtătorul de cuvânt al Marşului pentru Viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă” şi producătorul concertului Live for life, din cadrul marşului.

Actriţa şi modelul Ioana Picoş, de 28 de ani, este cunoscută din modelling, film, teatru, muzică şi diferite manifestaţii şi campanii umanitare. Anul acesta a acceptat să fie purtătorul de cuvânt al Marşului pentru Viaţă, exprimându-şi în felul acesta, pentru prima dată, poziţia proviaţă, notează lifesitenews.com.

Unul dintre motivele pentru care a acceptat acest lucru este faptul că, pentru ea, adopţia este „o soluţie extraordinară prin care se împlinesc necesităţile atâtor oameni”, atât ale femeilor care nu pot avea copii, cât şi ale celor care nu le pot oferi copiilor şansa dezvoltării într-un cadru adecvat şi o familie sănătoasă. În interviul oferit, Picoş spunea că „adopţia este un act de iubire pe care îl pot face atât cei care nu pot avea copii, cât şi cei care vor să adopte alţi copii, pe lângă copiii lor biologici.”

Scopul Marşului pentru Viaţă este acela de a proteja drepturile copiilor nenăscuţi, un subiect destul de controversat şi în România, unde avortul la cerere este legal până la 14 săptămâni. Picoş şi-ar fi putut pune cariera în pericol prin declaraţiile şi prin poziţia manifestată public şi deschis, însă a acceptat să-și asume acest risc. Pentru ea, avortul este consecinţa lipsei de responsabilitate din partea bărbatului. „Nu cred să existe vreo femeie care sa rămână însărcinată şi, având tot sprijinul bărbatului cu care a conceput copilul, ea totuşi să aleagă avortul. Femeile ajung în această situaţie din cauza lipsei de responsabilitate, de asumare a bărbatului”, spunea ea.

Este pentru prima dată când Picoş se implică într-o campanie proviaţă, motiv pentru care a avut ceva emoţii. Dar s-a rugat ca totul să decurgă bine şi, după cum spunea ea, „dacă este o cauză nobilă, Dumnezeu îţi ajută cu tot ceea ce ai nevoie”, şi într-adevăr nu a avut loc niciun incident.

Picoş insistă asupra necesităţii de a educa copiii în mod frumos şi sănătos, învăţându-i valorile creştine şi, astfel, aceşti copii vor deveni adulţi responsabili, care nu vor vedea în avort soluţia pentru un copil nedorit. De asemenea, ca o persoană care cunoaște dedesubturile unei industrii care promovează sexualitatea, Ioana e convinsă că, dacă nu s-ar promova atât de mult sexualitatea, poate lumea ar înţelege că fiinţa umană este rezultatul a mai mult decât o dorinţă de moment. Atunci când așteaptă un copil, crede Ioana, părinţii trebuie să aibă încredere că Dumnezeu le-a dăruit acel copil cu un scop.

Foto: captură YouTube