O curte de justiţie din Marea Britanie a luat o decizie fără precedent, și anume de a susţine dorinţa unui cuplu care le-a cerut cadrelor medicale de la Great Ormond Street Hospital, din Londra, să le lase fetiţa să moară.
Cazul este atât de tulburător întrucât este vorba despre primul copil care a fost lăsat să moară prin hotărâre judecătorească, deși nu avea o boală terminală și putea să respire singur. Cu toate acestea, lucrurile sunt departe de a fi simple sau clare.
Povestea unei decizii imposibile
Cu doar câteva zile înainte de a naşte şi după ce a fost diagnosticată cu o infecţie bacteriană, lui Charlotte Fitzmaurice doctorii i-au spus că fiica ei va veni pe lume cu grave probleme de sănătate.
Astfel, Nancy a devenit curând slujba full-time a mamei ei, care, timp de 12 ani, a îngrijit-o permanent, Nancy nefiind capabilă să vadă, să meargă, să vorbească sau să mănânce normal, ci trebuia hrănită printr-un tub. Internările în spital erau o rutină, iar fata, deși trecută de vârsta de 4 ani când doctorii i-au prevăzut moartea, nu a depășit dezvoltarea mentală a unui bebeluș de 6 luni.
Lucrurile simple, precum ciripitul păsărilor și zgomotele de copii, o făceau să zâmbească, iar sorbitul din pai o făcea să râdă în hohote. „I-am oferit viaţa de cea mai bună calitate pe care aș fi putut să i-o ofer”, a declarat mama ei.
O operaţie de rutină pentru îndepărtarea pietrelor la rinichi i-a înrăutăţit situaţia, lăsând-o să se lupte doi ani de zile cu o infecţie în faţa căreia doctorii s-au declarat învinși. Mai mult decât atât, se pare că fata devenise imună și la morfină și ketamină și suferea în agonie toate durerile bolii.
La acel moment, părinţii ei au apelat la comisia de etică a spitalului unde era internată, Great Ormond Street Hospital, pentru a cere să i se pună capăt suferinţei. Spitalul a fost de acord să le susţină cauza în faţa unui judecător.
Pe 7 august 2014, spitalul a primit permisiunea să o lase pe Nancy să moară, prin retragerea tuburilor prin care îi erau administrate mâncare și lichide. „Dragostea, devotamentul și competenţa mamei sunt clare. Viaţa lui Nancy a avut o oarecare calitate, dar, din păcate, nu mai este cazul acum. O admir mult pe această mamă”, a declarat judecătoarea.
Moartea lui Nancy a durat 2 săptămâni. În urma ei, Charlotte spune că, deși este convinsă că a făcut ce trebuia, nu o să se ierte niciodată.
După Nancy
Dincolo de intenţia părinţilor, pe care sunt în măsură să o comenteze doar cei care se află într-o situaţie asemănătoare, elementul ce trebuie analizat aici este decizia judecătorească, ce stabilește un precedent, fiind prima dată când este implicat un copil care nu avea o boală terminală și nu se afla pe aparate de menţinere a vieţii.
Deși decizia curţii a fost susţinută și de cadrele medicale care cunoșteau bine cazul lui Nancy, cu siguranţă este o decizie care va reaprinde dezbaterea privind dreptul de a muri, mai ales că intenţia părinţilor lui Nancy este să depună eforturi pentru ca, într-un final, orice părinte care se confruntă cu o asemenea situaţie să poată luată o decizie de viaţă sau de moarte fără a mai merge în faţa unui judecător.
Este o problemă controversată, mai ales când copilul nu are niciun cuvânt de spus. „A fost îngrozitor să-mi văd fiica așa. Nancy nu a vorbit niciodată, așa că nu am știut cum se simte. Ea nu a putut să ne spună prin ce trece, iar pentru noi a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată”, a declarat tatăl fetei. Totuși, în acest caz, cum poţi să ai siguranţa că ai luat decizia corectă?
Și dacă totuși copilul vrea?
Au trecut aproape 11 ani de la povestea lui Danny Bond. El a fost bolnav de la naștere și durerile lui au crescut odată cu el. În final, a fost prea mult de suportat.
La 13 ani, a început să vorbească despre dorinţa de a muri. Părinţii au încercat să îi distragă atenţia prin tot felul de metode, au încercat să îl binedispună, să discute raţional, să îi dea un scop și, până la urmă, chiar să îl mituiască, dar nimic nu a mers. Danny a încercat să se sinucidă de trei ori și de fiecare dată mama sa l-a resuscitat și l-a dus la spital. Asta îl făcea să fie și mai furios. După a treia tentativă, i-a spus mamei lui că trebuie să înveţe să îl lase și să plece pe ușă afară.
După ce a împlinit 21 de ani, starea lui s-a înrăutăţit și a fost internat în spital. Își dorea în continuare să moară, așa că s-a folosit de metodele legale pe care le avea la dispoziţie: să refuze să mai mănânce și să refuze tratamentul. „Tot ce voia era să aibă privilegiul de a primi o injecţie ce avea să îl omoare scurt. În schimb, a trebuit să îl urmăresc zile întregi cum se omoară singur”, a declarat la sfârșit mama lui.
Pentru a răspunde unor cazuri de genul acesta, în 2014 Belgia a devenit prima ţară care a eliminat limitele de vârstă pentru eutanasie. Acum este legal pentru orice copil, de orice vârstă, să ceară să fie eutanasiat dacă suferă de o boală în fază terminală, dacă are o durere fizică prea mare şi dacă poate să demonstreze că înţelege care sunt consecinţele acestei cereri.
Părerile privind această modificare a legii sunt împărţite. Dr. Gerlant van Berlaer, medic pediatru la Spitalul Universitar din Bruxelles, crede că permiterea eutanasiei este un ultim gest de omenie faţă de niște copii în suferinţă. „Nu ne jucăm de-a Dumnezeu, aceste vieţi nu mai pot fi salvate, iar sfârșitul lor natural ar putea fi dureros, îngrozitor, iar noi, doctorii, tot ce am mai putea face este să-i ajutăm să nu moară aşa”, citează BBC.
Însă alţi 160 de medici pediatri belgieni au semnat o scrisoare deschisă în care se opun modificării legii, susţinând că nu este nicio nevoie urgentă pentru modificarea ei și că medicina modernă este capabilă să reducă durerea chiar și în cazurile cele mai grave. De asemenea, doctorii spun că nu există nicio metodă obiectivă de a stabili dacă un copil înţelege cu adevărat ce înseamnă eutanasia.
Legea care nu mai e lege
Problema care se află la baza acestor discuţii este că toate aceste cazuri fac să fie din ce în ce mai neclară diferenţa dintre moartea cu demnitate și eutanasie. Doctori precum Ben Carson și Andrew Fergusson (care conduce grupul antieutanasie Care Not Killing) înţeleg că tragismul morţii, deși poate veni foarte repede în viaţa cuiva, trebuie acceptat ca o realitate, iar atunci când cineva este pe moarte, medicii pot alege să nu mai trateze boala, iar astfel pacientul va muri mai repede. De fapt, această metodă se practică deja de ani de zile.
Însă legile eutanasiei care se dezbat în prezent mai degrabă pun în pericol siguranţa celor bolnavi, bătrâni și vulnerabili, crede Fergusson. Iar asta pentru că dreptul la moarte deschide un cadru de dezbatere larg, iar atunci când acest aşa-zis drept este respectat şi se ajunge la fapte, se trece de litera legii. Exemple stau cel puţin două cazuri recente, cel al unui transsexual și cel al unor gemeni orbi, care arată că, deși, conform legii, eutanasia la adulţi este permisă doar pentru cei care sunt în mare suferinţă fizică sau psihică din cauza unei boli mortale sau incurabile, în realitate se aplică și se extinde la mai multe categorii de probleme.
Tot un caz celebru este cel al chimistului belgian dr. Tom Mortier, care, la 12 ani de la moartea mamei sale, continuă să lupte împotriva eutanasiei. În ziua în care mama sa a murit, a primit un telefon scurt de înștiinţare. Știa că aceasta suferea de depresie și că în urmă cu trei luni ceruse să fie eutanasiată, dar Tom a presupus, bazându-se pe lege, că doctorii nu îi vor permite să facă acest gest doar pentru că are depresie. S-a înșelat.
„Eutanasia nu este o alegere privată, părinţii au o datorie faţă de copii, doctorii faţă de pacienţi, pentru că societatea este o reţea de încredere mutuală. Acum, să îţi omori pacienţii este ultima formă de iubire. Unde am ajuns?” se întreabă el și ne întrebăm și noi.
Foto: YouTube
