Continuăm să trăim într-o lume a extremelor. În timp ce unii manifestă sentimentul religios până la fanatism, alţii îl ignoră fără regrete. Este dificil de spus care din cele două atitudini este preferabilă. Societatea, în ansamblul ei, tinde să se poziţioneze mai critic faţă de cei care, în virtutea convingerilor religioase, iau uneori decizii ciudate și periculoase. În această situaţie se găsește și un tată care a preferat să își vadă fiica moartă decât să fie atinsă de niște străini.

 „Este unul dintre incidentele pe care nu pot să le uit. M-a şocat, pe mine şi pe ceilalţi implicaţi în acest caz“, a declarat un ofiţer de poliţie, după ce un tată l-a împiedicat să salveze viaţa fiicei sale. Fata avea doar 20 de ani și se afla la plajă în Dubai, împreună cu familia ei. Dintr-o dată, a strigat alarmată că nu mai poate face faţă valurilor. Salvamarii au sesizat imediat dificultatea fetei și erau pe punctul de a interveni. Dar ceva cu totul neașteptat le-a blocat accesul spre mare. Era tatăl fetei.

„Obstacolul a fost credinţa unui asiatic care a considerat că, dacă salvamarii îi ating fata, o vor dezonora. Acest lucru l-a costat viaţa fiicei sale“, povesteşte Ahmed Burqibah, directorul-adjunct al Departamentului de Căutare şi Salvare, al Poliţiei din Dubai. Poliţistul a subliniat faptul că întârzierea şi lupta cu tatăl au însemnat moartea fiicei, care s-a înecat. „Din nefericire, a murit într-un moment în care avea şanse la viaţă, mai ales că salvamarii erau aproape de ea şi puteau s-o scoată din apă“, spune Burqibah.

Nu doar islamul are probleme

La o citire de suprafaţă a poveștii, este firesc să apară sentimente de indignare din partea cititorului. De pe margine, acuzaţiile pot curge cu ușurinţă. Motive sunt suficiente, mai ales că din nou se oferă prilej unora să acuze efectul nociv al fundamentalismului religios. O anumită percepţie despre islam l-a determinat pe tată să apere un cod al onoarei care să fie dus până la sacrificiul suprem. Ceea ce pentru tată reprezenta o convingere puternic religioasă, pentru spaţiul occidental poate fi definit prin intermediul tabuurilor. Duse la extreme, ele se transformă în fanatism. Alteori, pot îmbrăca doar forma superstiţiei.

De exemplu, în culturile tradiţionale, pot fi adeseori întâlnite tot genul de restricţii a căror logică cu greu poate fi stabilită. De la consumul de alimente în anumite zile sau restricţii ale unor activităţi în anumite sărbători, viaţa umană este impregnată cu credinţe a căror sorginte se pierde undeva în negura timpurilor. Chiar dacă și-au pierdut din semnificaţie și impact (mai ales în mediul urban), ele sugerează că nu doar cultura islamică este expusă unor interdicţii ciudate. Pe fond, ele au un numitor comun: teama de contaminare. Purificarea este posibilă, mai degrabă, nu printr-un contact cu divinitatea, ci prin supunerea la o sumedenie de interdicţii. Cu cât sunt mai multe, cu atât sunt mai sigure. În umbra lor, poate fi decriptată o înţelegere primitivă despre sentimentul religios, care, în niciun caz, nu s-a oprit la spaţiul islamic.

Dar cu ceilalţi, cum rămâne?

Unele dintre interdicţii pot fi mai degrabă percepute într-o notă hilară, în timp ce altele pot avea consecinţe nefaste. Tragedia provocată de tată ar putea fi analizată pe două planuri. În primul rând, arată cum religia poate inversa priorităţile. Sacrificarea vieţii proprii în virtutea convingerilor personale poate fi numită eroism, iar idealismul se construiește pe această percepţie despre esenţa vieţii. Însă sacrificarea vieţii altcuiva pentru propriile convingeri este problematică. Din păcate, ea este întâlnită (poate chiar mai des decât eroismul) sub diferite forme. În această situaţie, nu doar elementul religios intervine. Și în spaţiul secularizat pot fi întâlnite forme similare, politici publice care năruie vieţi sau schimbă destine, propagande agresive în favoarea unor tipuri de comportament distructiv, tipuri de educaţii care ucid suflete, toate conducând fiinţa umană la o deturnare de la scopul existenţei sale. Este vorba de o sacrificare a acesteia pe altarul unor concepţii care nu au de-a face cu fundamentalismul religios, dar au aceeași finalitate: distrugerea esenţei divine din om.

Pe de altă parte, trăim într-o societate care, într-un galop de eliberare de povara tabuurilor, a eludat orice restricţie. „După ce se va elibera de toate tabuurile, omenirea va suferi umilinţa unei lipse totale de maturitate”, scria poeta austriacă Ingeborg Bachmann. Faptul că unii au tabuuri este o problemă. Faptul că alţii nu le mai au deloc este o altă problemă. Ani de zile ne-am obișnuit cu percepţia că eliberarea de restricţii înseamnă progres. Poate chiar așa și este. Însă o simplă observare a mersului societăţii ne conduce la concluzia că ceva, totuși, nu este în ordine. 

Evident, gestul tatălui este condamnabil. Însă, atunci când îl condamnăm, ar trebui să ne gândim dacă sub variante diferite nu procedăm în mod similar. Poate că nu recurgem la o formă atât de extremă, însă de câte ori am reușit să lăsăm efecte negative în jurul nostru, cu consecinţe iremediabile? Chiar dacă nu este vorba de o crimă comisă sau permisă, precum cea de pe plaja din Dubai, ne putem găsi adeseori în ipostaze asemănătoare, atunci când, în numele unor convingeri sau al unor tabuuri, distrugem tot ce este mai frumos în om, lăsând în urmă suflete rănite sau vieţi irosite.

DISTRIBUIE: