Neafiliaţii religios, a treia „religie” a lumii

3265

Persoanele neafiliate religios (atei, agnostici şi cei care declară că nu aparţin niciunei religii organizate) alcătuiesc cel mai mare al treilea grup în lume, după creştini şi musulmani, potrivit unui sondaj de opinie  condus de Pew Forum on Religion and Public Life şi dat publicităţii ieri.

A fi neafiliat religios înseamnă a fi ateu, agnostic sau a nu practica nicio religie. Cu toate acestea, unii dintre neafiliaţi declară că au totuşi o credinţă religioasă, precum credinţa într-o fiinţă superioară, şi se implică în anumite practici religioase (pe care însă nu le-au numit). Totuşi, ei nu aparţin de nicio religie organizată.

Neafiliaţii religios însumează 1,1 miliarde de persoane şi alcătuiesc 16% din populaţia globului, cu cea mai mare concentrare în regiunile Asia şi Pacific. Peste şase din zece dintre neafiliaţii locuiesc în China (62%) şi peste unul din şase locuiesc în Europa (18%) şi America de Nord (17%).

Raportat la totalul populaţiei, pe glob există şase ţări în care neafiliaţii sunt majoritari: Cehia (76,4%), Coreea de Nord (71,3%), Estonia (59,6%), Japonia (57%), Hong Kong (56,1%) şi China (52,2%).La nivel global, vârsta medie a neafiliaţilor este de 34 de ani.

Cum stă creştinismul?

Potrivit raportului, creştinii au rămas majoritari, numărând 2,2 miliarde de persoane (32%). Pe locul al doilea s-au situat musulmanii, cu 1,6 miliarde de credincioşi (adică peste 23%) din populaţia globului. Procente mai mici au obţinut hinduşii (15%, totalizând un miliard), budiştii (7%) şi evreii (0,2% sau 14 milioane).

Restul de 58 de milioane de locuitori (adică aproape 1%) aparţin, însumat, altor religii, precum religia Baha'i, taoismul, jainismul, shintoismul, aikhismul, Wicca şi zoroastrismul.

În cadrul creştinismului, Biserica Romano-Catolică alcătuieşte 50%, bisericile protestante însumează 37%, iar ortodoxismul 12%.

Din punct de vedere al răspândirii, creştinismul este religia cea mai uniform răspândită, fiind prezentă în toate regiunile globului. La polul opus, hinduismul este cea mai puţin răspândită, având 94% dintre credincioşi într-o singură ţară, şi anume India.

Primele zece ţări ca număr de creştini însumează aproximativ 48% din numărul de creştini din toată lumea. Cel mai mare număr de creştini locuiesc în Statele Unite ale Americii (11% din totalul global), urmate de Brazilia (8%), Mexic (5%), Rusia (5%), Filipine (4%), Nigeria (4%), China (3%), Congo (3%), Germania (3%) şi Etiopia (2%).

O analiză a potenţialului de creştere a religiilor arată că islamismul şi hinduismul prezintă cea mai puternică tendinţă de creştere a numărului de credincioşi. La polul opus, iudaismul are cea mai mică rată de creştere. Această tendinţă este dată de vârsta medie a credincioşilor. În timp ce media de vârstă a musulmanilor este de 23 de ani (cu cinci ani mai mică decât media globală), iar a hinduşilor este de 26 de ani, evreii au cea mai ridicată vârstă medie din toate religiile lumii (36 de ani). Creştinii sunt pe locul al treilea în topul celor mai tineri credincioşi, cu o medie de 30 de ani.

Datele incluse în raport aparţin unui număr de peste 2.500 de recensăminte naţionale efectuate până în anul 2010, în 230 de state ale lumii (196 de ţări şi câteva teritorii independente) şi reflectă afirmaţia despre propria apartenenţă religioasă a locuitorilor lumii.

Niciun articol afișat