A fost suficient să fie adus în dezbatere publică subiectul impozitării averilor bisericii pentru ca mass-media să se inflameze din nou. Problema relaţiei dintre religie și bani nu este deloc nouă, unii făcând chiar o preocupare asiduă din promovarea prosperităţii pe baza unor concepte religioase.

La prima vedere, banii și creștinismul pot fi percepute ca fiind incompatibile. Religia lui Christos a fost descrisă de teologi ca o religie a sărăciei și a lipsei de atașament faţă de valorile materiale. Însă, în mod paradoxal, Biblia vorbește chiar foarte insistent despre bani și nu întotdeauna în acord cu ceea ce consideră oamenii că ar spune. De aici și până la apariţia unor mituri tangenţiale Bibliei referitoare la prosperitate nu mai este decât un pas.

Recent, un articol publicat de Charisma News încearcă o sinteză a acestor mituri. Unele s-au consolidat de-a lungul timpului și au intrat în concepţia populară ca un fel de adevăruri indiscutabile.

Mituri despre prosperitatea biblică

Unul dintre primele mituri asociate banilor este cel conform căruia prosperitatea îi vizează pe cei credincioși. Cu alte cuvinte, cine este creștin nu poate fi sărac. Însă, deși Dumnezeu promite binecuvântări de tot genul (inclusiv materiale), este hazardată conexiunea (deși unii o fac) dintre bogăţie și credinţă. Din această perspectivă, sunt iluzorii așteptările celor care împărtășesc valorile creștine de a deveni și multimilionari. Totuși, în anumite medii religioase, așa numita teologie a prosperităţii are pretenţia de a avea soluţii în faţa tuturor dificultăţilor financiare. Este atractivă miza suporterilor acestui tip de teologie, dar ea nu este compatibilă cu viziunea de ansamblu a Bibliei asupra posesiunilor materiale.

Un alt mit este cel conform căruia Dumnezeu solicită să Îi fie returnate numai 10% din câștiguri. Unele confesiuni religioase susţin continuitatea principiului zecimii, altele îl ignoră complet. Bisericile care menţin acest sistem pot induce totuși o idee greșită, și anume că cele 10 părţi sunt cele mai importante fiindcă au o conotaţie spirituală. Biblia însă nu face o disociere a câștigurilor materiale pe bază procentuală, în sensul că după achitarea celor 10 procente către biserică, restul rămân la dispoziţia enoriașului. Mai precis, Dumnezeu pretinde posesie absolută asupra tuturor banilor. Investiţia înţeleaptă, cheltuirea echilibrată, economisirea, planificarea adecvată sunt concepte asociate unei educaţii financiare care derivă din Biblie. Cu alte cuvinte, un creștin este responsabil faţă de toţi banii câștigaţi și nu doar faţă de cei oferiţi bisericii.

Dumnezeu vrea să prosperăm ca să fim fericiţi, sună un alt mit construit în timp. Tenativa unei conexiuni artificiale între bani și fericire duce spre un drum înfundat. Mai degrabă Biblia afirmă chiar contrariul. Sărăcia nu presupune neapărat lipsa fericirii, o dovadă în acest sens fiind multe dintre personajele biblice pentru care bogăţia a fost inaccesibilă. În plus, bogăţia (în cazul în care Dumnezeu i-o oferă cuiva) nu este un „drept”, ci o obligaţie, scopul principal al acesteia fiind intervenţia în favoarea umanităţii și nu o modalitate de creare a unui confort material personal.

Banii sunt secretul rezolvării problemei sărăciei. Este un concept destul de răspândit, mai ales în mediul politic, dar poate fi întrezărit și în spaţiul religios. Deși există o anumită logică în această deducţie, înmulţirea banilor nu a fost niciodată varianta sigură de anihilare a sărăciei. Mai degrabă Biblia vorbește în termeni de educaţie (înţelepciune) în așa fel încât deciziile luate de către indivizi să fie circumscrise unei anumite înţelegeri a Bibliei pe problema financiară. Nu banii sunt principalul factor care transformă lumea în mai bine, deși nu puţini sunt cei care mizează pe aceasta. În schimb, creștinismul are o altă perspectivă asupra lumii și problemelor ei, iubirea și corectitudinea fiind ingredientele fundamentale care pot schimba sensul de mers al unei omeniri tot mai polarizate din punct de vedere economic.

De aici derivă și un alt mit, unul care insistă asupra faptului că banii și prosperitatea au legătură doar cu prezentul. Aceasta este, de fapt, o idee convertită într-un adevărtat stil de viaţă din partea celor care sunt prea puţin interesaţi de soarta generaţiilor care vor urma. Privind din această perspectivă, responsabilitatea creștină este mult mai mare, fiindcă maniera prezentă de administrare a banilor afectează sub diferite aspecte un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Biblia, decriptată în cheie mitică

Aceste exemple de deviaţii teologice sugerează faptul că banii și fericirea sunt cel mai adesea interconectate și oamenii (chiar și cei religioși) au tendinţa de a lua decizii în baza unei gândiri impregnate de mituri. Totuși banii nu ne pot cumpăra fericirea, pentru că, odată satisfăcute nevoile de bază ale vieţii, avuţiile nu sporesc semnificativ nivelul nostru de fericire, din contră gradul lor de fericire se reîntoarce la nivelul obişnuit, fenomen cunoscut şi sub denumirea de „rutină hedonică”, conform BBC.

Elementul paradoxal în acest duet între fericire și bunăstarea financiară este că o religie precum creștinismul (cunoscut mai degrabă pentru un stil de viaţă mai auster) și-a pierdut imunitatea în faţa influenţelor modelate de o gândire mitică. În consecinţă, goana după o fericire cu amprentă materială, depinzând în mod special de binecuvântările divine, rămâne o constantă a unei opţiuni preponderent terestre. Urmarea este inevitabilă. Biblia riscă să devină mai mult o sursă de citate (mai mult sau mai puţin motivaţionale) care să confirme așteptările umane decât un instrument de descoperire a voinţei divine.

DISTRIBUIE: