În serialul de animaţie Familia Simpson (The Simpsons), în episodul „Ereticul Homer”, Homer Simpson are o conversaţie cu Dumnezeu.
Această conversaţie decurge în felul următor:
Homer: Doamne, care este sensul vieţii?
Dumnezeu: Homer, nu pot să-ţi spun asta, vei afla când vei muri.
Homer: Oh, nu pot aștepta atât de mult.
Dumnezeu: Nu poţi aștepta șase luni?
Homer: Nu, spune-mi acum.
Dumnezeu: Bine. Sensul vieţii este…
(Se aude coloana sonoră a filmului de animaţie, rulează genericul și episodul se termină).
Pentru cei care așteaptă un răspuns care să-i satisfacă, filmul The Meaning of Life (Înţelesul vieţii) livrează un răspuns. În film, lui Michael Palin i se înmânează un plic, pe care îl deschide și citește cu nonșalanţă: „Ei bine, nu este nimic deosebit. Încearcă să fii amabil cu oamenii, evită să mănânci grăsimi, citește o carte bună din când în când, plimbă-te puţin și încearcă să trăiești în pace și armonie cu oameni de orice naţionalitate și credinţă.”
Într-adevăr, nu este un răspuns profund, dar e mai interesant decât cel oferit de supercomputerul Deep Thought din serialul de comedie știinţifico-fantastic Ghidul autostopistului galactic. Rugat să găsească răspunsul la viaţă, la univers și la tot ce există, acesta a livrat răspunsul după 7 milioane și jumătate de ani: 42. Doar că, atunci când vine în sfârșit răspunsul, absurd de altfel, nimeni nu își mai amintește care fusese întrebarea.
„Până nu te raportezi la Dumnezeu, întrebările despre scopul vieţii nu-și au rostul.”
Pastorul Rick Warren își începe cartea Viaţa condusă de scopuri cu o propoziţie de numai 5 cuvinte despre sensul vieţii: „Nu e vorba despre tine.”[1] Chiar dacă unora le-ar plăcea să creadă că lumea se învârte în jurul lor, ea este mult mai amplă decât fiecare dintre noi. Dacă vrem să aflăm de ce ne-am născut, cercetarea pentru obţinerea unui răspuns trebuie să înceapă cu Dumnezeu, scrie Warren.
„Până nu te raportezi la Dumnezeu, întrebările despre scopul vieţii nu-și au rostul”, declara și filosoful Bertrand Russell, care era, de altfel, ateu.
Biblia Îl plasează pe Dumnezeu la originea tuturor lucrurilor: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul” (Geneza 1:1). Dumnezeu a creat, de asemenea, oamenii. Și i-a făcut după chipul Său, ceea ce arată interesul Lui de a intra într-o relaţie cu noi. Dumnezeu face mai mult decât să ne dea viaţă – până la urmă, și o amibă are viaţă. Este vorba despre viaţă și iubire, despre iubirea care ne dă libertatea de a ne închina Lui sau de a ne răzvrăti.
Biblia începe cu Dumnezeu care face ordine în haos. Dar nu trece mult timp și, după cum ne arată al treilea capitol al cărţii Geneza, rebeliunea oamenilor aduce înapoi haosul. Relaţia cu Dumnezeu este fracturată și primii oameni pierd siguranţa căminului pe care li-l oferise Dumnezeu, Grădina Edenului.
Iar noi începem să ne punem întrebări despre Dumnezeu. Să ne întrebăm de ce nu intervine să rezolve problemele cu care ne confruntăm: războiul, violenţa, crima, cancerul, abuzul. Problemele noastre devin întrebări despre Dumnezeu, despre sensul vieţii.
O iubire care-și deschide braţele spre toate zările. O iubire care își lasă braţele pironite pe cruce.
Uităm prea ușor că noi suntem rebelii, nu Dumnezeu. Alegerile noastre au consecinţe. Biblia începe cu Dumnezeu și este consecventă în a-L arăta acţionând din culise pentru a ne atrage din nou spre El. Aceasta este imaginea pe care o prezintă, din diferite unghiuri, cărţile Bibliei: un Dumnezeu care încearcă să refacă relaţia cu omul. Descoperim curând că este vorba despre iubire. O iubire care-și deschide braţele spre toate zările. O iubire care își lasă braţele pironite pe cruce. Acesta este actul suprem al iubirii: Fiul lui Dumnezeu care moare în locul nostru, suferind pedeapsa pe care noi, rebelii, o meritam.
Vestea și mai bună este că Fiul lui Dumnezeu S-a ridicat din mormânt. Victoria Lui asupra morţii face și mai reală promisiunea vieţii veșnice pentru urmașii Săi. Nu suntem uitaţi.
Biblia începe cu Geneza, care ne prezintă un Dumnezeu care creează, și se încheie cu o triplă promisiune din partea Fiului lui Dumnezeu: „Eu vin curând” (Apocalipsa 22:7; Apocalipsa 22:12; Apocalipsa 22:20). El va restaura, la venirea Lui, toate lucrurile.
„Curând” poate că nu este suficient de repede pentru noi, dar Dumnezeu acţionează după planul Lui, nu după al nostru. El înţelege situaţia mai bine decât noi. Speranţa și mângâierea noastră sunt legate de faptul că El este prezent, este la lucru și va veni a doua oară.
„O lume fără Dumnezeu ar fi o lume în care gravitaţia ne-ar trage în jos și nu ar exista o forţă contrară care să ne ridice, care să ne spele de murdărie atunci când ne-am împiedicat și am căzut, care să ne asigure că suntem vrednici de o a doua șansă. Într-o lume fără Dumnezeu, am fi singuri”[2], scrie rabinul Harold Kushner.
Ce binecuvântare să știm că nu suntem niciodată singuri! Atunci când ne întrebăm ce sens are viaţa noastră, Dumnezeu ne ajută să găsim un răspuns cu mult mai satisfăcător decât acel 42 livrat de supercomputerul Deep Thought.
Bruce Manners este fost editor al revistei Signs of the Times Australia, între anii 1989 și 2003. În prezent este pensionat și locuiește în Melbourne, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
