Să te desprinzi de mediul și de educaţia pe ai primit-o acasă este oricum dificil, dar dacă ai crescut într-o familie de mafioţi mai poate exista eliberare?

Luigi di Cicco se întorcea de la școală. Fugea spre casă, pe străzile micului oraș natal de lângă Napoli, pentru că auzise zgomote de artificii și voia să afle cine sărbătorea. Ajuns în faţa casei, a văzut cum doi dintre unchii săi zăceau într-o baltă de sânge. Cu groază și-a dat seama că zgomotele ca de artificii pe care le auzise fuseseră de fapt împușcături, iar unchii săi fuseseră uciși de un clan mafiot rival.

„Din copilăria mea am numai amintiri neplăcute“, povestește cu tristeţe Luigi. Familia lui era parte a Camorrei, așa cum este numită temuta mafie din sudul Italiei. Când s-a născut el, tatăl lui ispășea o pedeapsă de 18 ani de închisoare. O dată la câteva săptămâni, Luigi și mama lui mergeau în vizită la închisoare. Cu un umor amar, Luigi povestește că așa a învăţat geografia Italiei, pe drumurile de acasă către diverse închisori.

Acasă era oricum un loc înfricoșător pentru micul Luigi. Locuia cu toată familia, cu unchi și verișori, într-o vilă înconjurată de garduri înalte și monitorizată de camere. Nu o dată i s-a întâmplat să fie trezit în miez de noapte de elicopterele poliţiștilor sau de câinii cu care aceștia efectuau raiduri.

Pe la 15 ani, lumea din oraș îl privea deja cu teamă datorită statutului său de fiu al unui faimos mafiot. Luigi vedea însă dincolo de „respectul“ lor. Știa că într-o zi, poate în aceeași zi, unul dintre acei oameni care îi strângea mâna cu admiraţie și respect avea să fie ucis de Mafia.

Tentaţia de a participa la crimele comise de rudele lui era mare, mai ales din perspectiva banilor care puteau fi câștigaţi foarte ușor. Cu o tărie de caracter uimitoare, a reușit totuși să stea departe de ele. A fost ajutat foarte mult și de tatăl său, căruia îi este și acum recunoscător. „Nu sunt naiv. Știu că tatăl meu a făcut foarte mult rău. Dar pe mine nu m-a forţat niciodată să trăiesc la fel. Ar fi putut, dar nu a făcut-o“, povestește Luigi cu lacrimi în ochi despre tatăl lui, care la vârsta de 60 de ani a fost închis pe viaţă.

Pentru că avea nevoie de bani cu care să se întreţină, la 20 de ani Luigi a renunţat la școală și a devenit vânzător din ușă în ușă. A fost în scurt timp chemat în armată, iar după terminarea serviciului militar nu s-a mai întors acasă. Cu doar câteva haine în bagaj, s-a îndreptat spre nordul Italiei, unde nimeni nu îi știa trecutul. A muncit mai mulţi ani la un restaurant din orășelul Civitavecchia și și-a întemeiat o familie acolo. Acum, Luigi deţine propriul restaurant. De curând a scris o carte în care își povestește viaţa și prin care intenţionează să-i avertizeze pe tinerii tentaţi să o ia pe o cale greșită.

Privind în urmă, Luigi mărturisește cu seninătate: „Viaţa mea demonstrează că răul poate fi învins. Că poţi să alegi o altă cale.“ Recunoaște că nu i-a fost deloc ușor. Dar a meritat din plin, pentru că așa a avut ocazia de a se bucura de oamenii pe care îi iubește, de lucrurile frumoase ale vieţii și, mai presus de toate, de libertate.