Ţara cu „cei mai în formă oameni” din lume

149

S-ar putea să fie o surpriză pentru mulţi, însă ţara cu cei mai antrenaţi oameni nu este vreo ţară bogată, în care sălile de fitness sunt în plină glorie, ci o ţară săracă, în care oamenii își câștigă salariul prestând muncă fizică. Dar aceasta este doar o parte din explicaţia faptului că Uganda este naţiunea cea mai activă din punct de vedere fizic.

Jennifer Namulembwa parcurge zi de zi un drum de o oră și jumătate spre serviciu. Acolo își petrece două ore făcând curăţenie pe cele trei etaje ale unei clădiri, după care alte cinci ore le consumă făcând diferite comisioane pentru șeful ei. La capătul zilei, face drumul înapoi: altă oră și jumătate, la pas, spre casă. A doua zi, la fel. „M-am obișnuit, așa că nu mai simt distanţa. Nu-mi iau niciodată pantofi buni la muncă. Mi-ar plăcea și mie, câteodată, să mă bucur de viaţa bună: să merg cu o mașină sau cu motocicleta”, îi spunea chicotind Jennifer reporterului BBC care i-a aflat povestea. Pentru munca ei, Jennifer câștigă 100 de dolari pe lună, mai puţin decât dau unii români pe abonamentul lor la sală. Iar povestea ei nu este nicidecum unică în Uganda.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Uganda este una dintre ţările cu cei mai activi locuitori. Un studiu global OMS a descoperit că doar 5,5% dintre ugandezi nu fac suficientă mișcare. Mozambicul, Tanzania, Lesotho și Togo stau și ele foarte bine. În schimb, Kuweitul, Samoa Americană, Arabia Saudită și Irakul sunt locuite de populaţii sedentare în proporţie de peste 60%. Per total, aproape un sfert din populaţia lumii nu se mișcă suficient pentru o viaţă sănătoasă.

În general, populaţiile ţărilor sărace fac mai multă mișcare decât cele din ţările bogate. Cu cât sunt mai săraci, cu atât oamenii sunt mai predispuși să folosească transportul public sau să aibă un loc de muncă ce presupune activitate fizică. Însă lucrul acesta nu explică de ce ugandezii sunt mai activi decât locuitorii altor ţări cu venituri similare. Chiar și în aceste ţări, stilul de viaţă începe să se schimbe. Oamenii încep să se încadreze tot mai des în forme de muncă de birou, să își cumpere mașini, să mănânce mai mult fast-food.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 150 de minute de activitate fizică moderată spre intensă sau 75 de minute de activitate fizică riguroasă pe săptămână, ca ţintă pentru o viaţă activă și sănătoasă. La activitate moderată intră: mersul rapid, gimnastica în apă, mersul pe bicicletă pe teren drept, tenisul la dublu, drumeţia, mersul cu rolele, voleiul, baschetul, ș. a. Ca activităţi viguroase, avem joggingul, înotul rapid, ciclismul rapid sau pe teren înclinat, tenisul single, fotbalul, săritura cu coarda, gimnastica aerobică sau simplă, artele marţiale.