Obama se întâlnește cu militanţi pentru drepturile homosexualilor în Rusia

69

Președintele american Barack Obama va participa vineri la o întâlnire cu militanţii pentru drepturile homosexualilor în Rusia, la scurt timp după ce oficialităţile ruse au adoptat o lege care condamnă „propaganda" homosexuală, a anunţat Casa Albă într-un comunicat citat de AFP.

Barack Obama va „întâlni reprezentanţi ai societăţii civile pentru a discuta despre rolul important pe care aceasta îl joacă în promovarea drepturilor omului şi a toleranţei", susţine un oficial de la Casa Albă.

La întâlnire vor fi prezenţi lideri ai unor organizaţii de apărare a drepturilor homosexualilor, dar și a drepturilor omului, mediului și a libertăţii presei.

Întâlnirea planificată pentru data de vineri, după închiderea G20, va avea loc pe fondul controverselor privind o lege recent aprobată de Vladimir Putin. Potrivit acesteia, „propaganda" homosexuală în faţa minorilor poate fi sancţionată cu pedepse de la amendă la detenţie. Apărătorii drepturilor omului spun însă că această lege este discriminatorie.

În ajunul sosirii sale în Rusia, preşedintele american, care a criticat deja puternic această lege, a pledat la Stockholm în favoarea drepturilor homosexualilor, a relatat Mediafax.